Primăvara începe cu „Luna portierelor deschise” la Doly Iași!

Primăvara începe cu „Luna portierelor deschise” la Doly Iași!

Încă din 2009, Doly Iași, dealer Suzuki ce în 2021 aniversează 20 de ani de existență, marchează începutul primăverii printr-un așteptat eveniment: „Luna portierelor deschise”. Campania este destinată iubitorilor de mașini care vor să afle mai multe detalii despre marcă, care vor să achiziționeze un autoturism, dar și celor care fac parte deja din familia Suzuki.

„Prin acest eveniment venim în întâmpinarea clienților în prag de primăvară. Am pregătit oferte atât pentru clienții care sunt în posesia modelelor Suzuki, cât și pentru cei care doresc să achiziționeze un model Suzuki. De asemenea, clienții pot beneficia de discount-uri la servisarea mașinilor Suzuki, de discount-uri pentru achiziția de accesorii, dar și de cadouri ce pot consta într-un set de roți de iarnă, disponibile în limita stocului”, ne-a declarat Anca Chelaru, coordonatoarea Departamentului de Vânzări la Doly Iași, care a precizat că „achiziția se poate realiza și în leasing cu 0% dobândă prin partenerul nostru Impuls Leasing IFN”.

Cei care doresc să afle mai multe detalii despre ofertele de care pot beneficia sunt așteptați în showroom-ul Doly, situat pe strada Pantelimon Halipa nr.13B, vizavi de Spitalul de Recuperare. Anul acesta, „Luna portierelor deschise” se desfășoară între 1 și 31 martie.

Află detalii despre cele mai noi modele Suzuki: ACROSS și SWACE!

Vrute și nevrute la Naționale de atletism în sală Under 20! Cum a pierdut Iașul cea mai sigură medalie de aur!

Vrute și nevrute la Naționale de atletism în sală Under 20! Cum a pierdut Iașul cea mai sigură medalie de aur!

Ediția din acest an a Campionatelor Naționale de atletism în sală pentru juniori I (Under 20, sportivi născuți în anul 2002 și mai mici) s-a desfășurat vineri și sâmbătă la București și a adus trei medalii pentru sportivii ieșeni.

Prima finală de sâmbătă a fost cea feminină la săritura în lungime. Favorita Sabina Știrbu (an de naștere 2003), pregătită de prof. Carmen Ghilase la CSS „Unirea” Iași – CSM Onești, s-a calificat, vineri, cu al doilea rezultat în finală (5,58 metri), față de 6,03 acum trei săptămâni la Naționalele pentru senioare și față de 5,99 metri cât a sărit la Balcaniadă. Prima s-a calificat Ioana Dospin (CSM Bacău, 2003), cu 5,74 metri.

Finala a fost însă cu totul altceva. Deși a avut doar două încercări reușite, Sabina a concurat mult mai aproape de adevăratul său potențial și a avut cea mai bună săritură din concurs: 5,94 metri. Ea a dovedit o constanță remarcabilă în actualul sezon de sală, dar mai ales o excelentă adaptare în această perioadă atât de delicată. Sabina a cucerit medalia de aur în chiar primul său an de concurs la junioare, după ce acum trei săptămâni a fost a treia la tineret și a patra la senioare. Și Ioana Dospin a reușit o săritură mai bună decât în calificări și cu 5,84 metri a devenit vicecampioană națională.

Vineri, în prima zi de concurs, Maria Andone (născută în 2003), pregătită de prof. Laurențiu Andone la LPS Iași – CA Roman, a cucerit medalia de argint la aruncarea greutății, cu 12,07 metri. „La ce probleme ne confruntăm de un an încoace eu sunt foarte mulțumit pentru acest rezultat. De acum ne vom concentra pentru pregătirea sezonului în aer liber”, ne-a declarat prof. Andone.

Bianca Coșerariu (CSS „Unirea” Iași – CSM Onești, 2005), pregătită de prof. Carmen Ghilase, a ocupat locul 3 la săritura în înălțime, cu 1,65 metri, fiind cea mai mică dintre cele opt finaliste.

Beniamin Duicu (2003), pregătit de prof. Carmen Ghilase la LPS Iași – CSM Onești, a fost primul în preliminarii la 60 metri, în 06’’97/100, după ce devenise campion balcanic acum două săptămâni cu un rezultat de 06’’79/100 și era principalul favorit la cucerirea medaliei de aur. În finală însă a fost descalificat pentru că a pornit înaintea semnalului oficial!

Cea mai bună clasare din carieră pentru ieșeanul Cezar Crețu!

Cea mai bună clasare din carieră pentru ieșeanul Cezar Crețu!

Tenismenul ieșean Cezar Crețu (19 ani) are în această săptămână cea mai bună clasare din carieră, urcând 24 de locuri până pe poziția 810 în clasamentul ATP. Vestea vine într-o perioadă în care Cezar, care se pregătește la București cu Victor Hănescu la Academia fostului tenismen, a fost nevoit să întrerupă seria de turnee ITF cu premii de 15.000 de euro din cauza unor dureri la încheietura mâinii drepte. Tocmai făcuse sfert de finală în Antalya, dar medicul i-a recomandat pauză totală de tenis și nici acum nu a reluat antrenamentele specifice. Din această cauză nu a fixat nici primul turneu în care va reveni pe teren.

Precedentul salt al lui Cezar Crețu l-am consemnat în septembrie, după ediția inaugurală „Concord Iași Open”, turneu din calendarul ATP Challenger Tour și dotat cu premii de 88.000 de euro, cheltuielile trecând de 100.000 de euro. Cezar a mulțumit pentru wild-card-ul primit pe tabloul principal de simplu prin victoria din primul tur înregistrată în compania unui japonez aflat cu 900 de locuri mai sus în clasament. Acel succes i-a adus 8 puncte și un salt cu peste 200 de locuri în clasament, tocmai pe 874, fiind cel mai consistent progres al acelei săptămâni. 

Început promițător de an pentru Filip Jianu

Una din misiunile turneului ieșean, despre care v-am informat deja că în iulie îi vom consemna a doua sa ediție, este să susțină cei mai promițători tineri jucători români, lor fiindu-le oferite wild-card-uri atât pe tabloul principal, cât și pentru calificări. Filip Jianu (19 ani) a primit și el wild-card la turneul ieșean, iar el a avut imediat după „Concord Iași Open” cea mai bună clasare din carieră. Și el reușise să câștige atunci în primul tur, urcând pe locul 383 ATP.

Jianu a avut un început bun de an, cu sfert de finală la Cairo, când a fost eliminat de Juan Pablo Paz (Argentina, 687 ATP) în trei seturi. Tot în ianuarie, tot la Cairo, și tot la un turneu ITF M15, Filip avea să treacă în semifinale de Paz în două seturi, dar a cedat în finală cu italianul Franco Agamenone (679 ATP), cu 6-7, 4-6.

În februarie s-a mutat în Antalya, unde a reușit din nou să joace o finală de M15 după ce a dispus în sferturi de uzbecul Khumoyun Sultanov (330 ATP) cu 6-2, 6-1 și în semifinale de Pedro Cachin (Argentina, 368 ATP) cu 6-4, 6-4. În finală însă a cedat cu 3-6, 4-6 în fața lui Agustin Velloti (Argentina, 390 ATP), iar în această săptămână ocupă locul 387 ATP.

Cel de-al treilea tânăr tenismen român posesor de wild-card la Iași a fost Nicholas David (18 ani), ocupantul locului 538 în clasamentul ATP. El a pierdut în primul tur la turneul desfășurat la Baza Ciric a Primăriei Iași și tot în primul tur a părăsit întrecerea la care Jianu ajungea în finală la Cairo. La competiția din care Filip ieșea în sferturi, Nicholas pierdea în turul inaugural tot la argentinianul Paz, iar anul l-a început cu optimi de finală tot la Cairo.

Avalanșă de medalii din partea atleților Masters de la CS Politehnica și AtletIs Iași!

Avalanșă de medalii din partea atleților Masters de la CS Politehnica și AtletIs Iași!

Două cluburi ieșene și-au trimis atleți la Campionatul Național de Masters, competiție desfășurată în Sala „Ioan Soter”, din București.

CS Politehnica Iași a avut zece atleți medaliați, lista fiind deschisă de Mariana Pârju (categoria F45), care a cucerit două medalii de aur (400 metri și săritura cu prăjina) și trei de argint (60 m, 200 m și 800 metri). Celelalte două medalii de aur la feminin au fost obținute de Rozalia Barabasi (F45, a urcat și pe treapta a treia a podiumului la 60 metri) la 60 metri garduri și de Coculeana Oltean (F60) la aruncarea greutății. Veronica Nemțeanu (F55) și-a trecut în cont patru medalii de argint, în probele de 60, 200, 400 și 800 metri.

Medaliile de aur la masculin au fost cucerite de Aurel Aniță (M65, argint la 200 și 1.500 metri) la 400 și 800 metri, Ionuț Pârju (M35, bronz la 1.500 metri) la 3.000 metri și Dumitru Sârbu (M55, argint la 400 și 1.500 metri, atlet susținut de Primăria Costuleni) la 800 metri.

Marian Mîrza (M55) este dublu vicecampion național la lungime și triplusalt și medaliat cu bronz la greutate, Ioan Oltean (M60) a ocupat locul al doilea la aruncarea greutății, la fel ca Aurel Aniță (M65) la 1.500 metri, în timp ce decanul de vârstă Ioan Burlacu (M80) s-a întors acasă dublu medaliat: argint la 1.500 metri și bronz la 60 metri.

„Vreau să le mulțumesc atleților Masters pentru activitatea lor neobosită, cât și pentru rezultatele pe care le obțin an de an și îi asigurăm că se bucură de toată aprecierea noastră”, ne-a declarat prof. Vasile Manole, directorul CS POLITEHNICA IAȘI.

Celălalt club ieșean care a avut reprezentanți la Naționalele de Masters a fost AtletIs, bilanțul fiind de 11 medalii!

Performera este Rica Grigoraș (F65), cea care a cucerit cinci medalii de aur în probele de 60, 200, 400 (record național), 800 și 1.500 metri (record național), celelalte medalii de aur fiind aduse, tot la feminin, de Dorina Korozsi (F35) la  1.500 și 3.000 metri și de Monica Cherecheș (F40) la 400 și 800 metri.

La masculin au fost cucerite două medalii de bronz, prin Cătălin Damian (M40, loc 4 la 400 m și loc 6 la 200 metri) la 60 metri și Ovidiu Văcăroiu (M50, loc 4 la 1.500 metri) la 3.000 metri.

Sorinel Oniceanu (M50) s-a clasat pe locul 4 la 3.000 m și pe 7 la 1.500 m, în timp ce Daniel Dăscălescu (M45) a ocupat locul 9 la 1.500 m și 10 la 3.000 metri. Bogdan Holubaș a participat în afara concursului și a realizat recorduri personale la 1.500 și 3.000 metri.

„Nu au concurat toți atleții Masters legitimați la noi, unii fiind opriți de accidentări. Sperăm să concurăm cu mai mulți sportivi la Campionatul Național în aer liber. Avem 100 de membri amatori, dintre care sperăm ca și alții dintre ei să facă pasul spre grupa Masters. Atenția noastră se îndreaptă și spre inițiere, unde avem aproximativ 60 de copii, dintre care 40 sunt legitimați. 20 dintre ei vor concura peste două săptămâni la Cupa „Micul Atlet”, la Bacău. Sunt la început, dar peste câțiva ani sperăm să intre în zona de performanță”, ne-a declarat prof. Daniel Halapciuc, președinte și antrenor la AtletIs Iași, el însuși absentând de la Naționale din cauza unei accidentări.

Schimbare de ștafetă în showroom-ul Doly Iași: Swace i-a luat locul lui Across!

Schimbare de ștafetă în showroom-ul Doly Iași: Swace i-a luat locul lui Across!

Capul de afiș al sfârșitului de an 2020 a fost ținut în showroom-ul Doly Iași, dealer Suzuki, de SUV-ul plug-in hybrid Across, dar nava-amiral a mărcii japoneze și-a găsit cumpărător în ianuarie, prețul fiind de 49.990 de euro (TVA inclusă). Ștafeta în showroom a fost preluată de station-wagon-ul Swace, model introdus în toamna anului trecut pe piața din Europa.

Swace vine cu un sistem full-hybrid oferit de Toyota și se prezintă în două variante de echipare, care costă 22.715, respectiv 26.080 de euro, ambele fiind prețuri cu TVA, dar din care vor putea fi scăzute 2.000 de euro după demararea Programului Rabla. Propulsorul pe benzină de 1,8 litri dezvoltă 72 KW și are un cuplu de 142 Nm, în timp ce motorul electric produce 53 KW și deține un cuplu de 163 Nm. Suzuki anunță un consum mediu WLTP de 4,5 l/100 km și emisii de dioxid de carbon de 103 g/km.

„Swace este o mașină de familie, ce se pretează și pentru călătorii lungi, dar este și un model dinamic, pe placul oamenilor de afaceri, care apreciază eleganța, grația. Clienții preocupați de soarta mediului vor găsi un aliat de nădejde în Swace, așa cum găsesc de mai bine de un an în toată gama Suzuki, hibridizată complet”, ne-a declarat Anca Chelaru, cea care coordonează Departamentul de vânzări de la Doly Iași, dealer care în 2021 aniversează 20 de ani de existență.

Mașina are 4,66 metri lungime,  iar portbagajul de 596 de litri oferă spațiu amplu pentru o varietate de bagaje sau obiecte recreaționale. Pentru mai multă flexibilitate, podeaua portbagajului poate fi poziționată mai jos pentru a face loc obiectelor mai înalte, iar dacă e întoarsă poate fi folosită pentru a depozita obiecte ude sau murdare, mulțumită fațetei din rășină. Portbagajul poate fi extins cu ușurință într-un spațiu plat prin rabatarea banchetei spate.

Suzuki Swace este echipat cu un sistem multimedia de 8 inch, cu radio AM/FM/DAB, funcție Bluetooth și butoane pe volan pentru o operare mai facilă. Sistemul este compatibil cu Apple CarPlay pentru iPhone, dar și cu Android Auto și MirrorLink pentru dispozitivele corespunzătoare.

Un suport de încărcare wireless Qi este disponibil în consola centrală pentru încărcarea telefoanelor, alături de două terminale USB și unul AUX poziționate la îndemâna șoferului și a pasagerului din față. Alte caracteristici ale interiorului includ încălzirea pentru volan și pentru scaunele din față, un sistem de aer condiționat S-FLOW cu detectare a ocupanților și un sistem de iluminare ambientală.

„Swace oferă multe dotări și sisteme de siguranță încât cu greu i s-ar putea găsi un rival”, ne-a mai spus Anca Chelaru, iar de acest lucru vă puteți deja convinge în showroom-ul Doly Iași, unde între 1 și 31 martie va avea loc tradiționalul eveniment „Luna portierelor deschise”.

CLICK AICI pentru informații complete despre Suzuki Swace.

Un sfert din lotul național de rugby al României provine din județul Iași! O echipă de vis!

Un sfert din lotul național de rugby al României provine din județul Iași! O echipă de vis!

La fiecare convocare pentru lotul național de rugby parcurgem numele de pe listă și ne mirăm cât de mulți jucători au fost descoperiți și formați în județul Iași! Nu mai este de foarte multă vreme vreo noutate că zona Moldovei s-a dovedit un veritabil filon și pentru rugby, iar lucrurile nu stau deloc altfel nici cu ultimul lot anunțat de selecționerul Andy Robinson. Doisprezece rugbiști din cei 50 convocați provin din județul Iași, șapte dintre ei fiind pășcăneni, iar unul fiind născut la Prisăcani.

Constantin Pristăvița (acum la CSM Știința Baia Mare), Costel Burţilă (Hyeres-Carqueiranne-La Crau, Franța) și Ovidiu Cojocaru (Baia Mare) sunt pășcănenii din linia I, primii doi fiind pilieri, iar al treilea – taloner, post pe care a fost selecționat și Tudor Butnariu (Iași – CSA Steaua).

În prim-plan, Tudor Butnariu

În linia a II-a, din cei șapte convocați găsim trei ieșeni: Florin Roşu (originar din Pașcani, acum la Baia Mare), Virgil Ghenea (CSA Steaua) și Marius Iftimiciuc (Perigueux).

Vlad Neculau (SCM Timişoara) și Andrei Gorcioaia (Pașcani – Bayonne) vor juca în linia a III-a, iar Gabriel Rupanu (Prisăcani – SCM Timişoara) va fi mijlocaș la grămadă. Vlad Popa (CSA Steaua), în centru, și Paul Popoaia (Pașcani – Baia Mare) ca fundaș sunt cei care închid lista celor doisprezece rugbiști din județul Iași.

Nu-i putem însă trece cu vederea pe pilierul Vasile Bălan (originar din Bârlad) și pe mijlocașul la deschidere Daniel Plai (Gura Humorului), ambii făcând pasul în SuperLigă la CS Politehnica Iași.

Ajungem așadar la paisprezece rugbiști și ar mai trebui unul pentru a alcătui o formație de vis, iar acela, care în ciuda accidentării ar fi meritat din plin convocat, este fundașul Marius Simionescu (SCM Timișoara). Marius poate evolua și ca aripă, acesta fiind singurul post pe care nu găsim vreun jucător care să aibă mai mult sau mai puțin în comun cu Iașul ce mai respiră acum doar în VII…

Cifre care nu mint! Decideți cât de bun e drumul pe care este condusă CSM Politehnica Iași!

Cifre care nu mint! Decideți cât de bun e drumul pe care este condusă CSM Politehnica Iași!

Înaintea primei etape din retur, CSM Politehnica Iași, pe atunci pregătită de antrenorul Daniel Pancu, ocupa penultimul loc în clasamentul de șaisprezece grupări al Ligii 1, cu 14 puncte în cont, având-o la trei puncte în spate pe nou-promovata FC Argeș. Primeam atunci asigurări din partea președintelui executiv Ciprian Paraschiv că „suntem pe un drum bun” și că „va fi bine”, argumentul său suprem fiind acela că „ne despart doar șase puncte de play-off”.

Pancu îi ținea hangul, așa cum l-a ținut toată toamna declarându-se mulțumit de transferurile efectuate deși numai el știa ce înseamnă să oferi încredere unor jucători precum Atska, Vanzo, Chacana sau Mensah sau să te lași pe mâna unor fundași ca Angiulli, R. Popa, Bușu sau chiar Baxevanos. Mai mult, Pancu promitea că „veți vedea o altă față a echipei în acest an”, iar meciul din prima etapă, 1-1 la Buftea, cu Chindia, cu o a doua repriză curajoasă după un prim act de figurație, menținea echipa ieșeană la acele șase puncte de play-off.

Citește și: Iașul va organiza și în 2021 cel mai important turneu de tenis din România! Știm luna în care se va desfășura ediția a II-a a „Concord Iași Open”!

Achitarea restanțelor salariale era un motiv în plus pentru ca trupa pe atunci a lui Pancu să păstreze măcar un cât de cât contact cu ocupanta locului 6 dacă nu să evadeze din zona inferioară a ierarhiei. Înfrângerea din Copou cu FC Botoșani (0-1), pe final de joc, după o a doua repriză jenantă, a mărit diferența la 9 puncte și a coborât-o pe CSM Poli pe ultimul loc, iar cea de la Mediaș (1-2), cu goluri primite în primul act la trei minute unul de celălalt, a urcat-o la 11!

Apăreau însă jucători noi la echipă, despre care s-a spus că au fost făcute eforturi financiare, și se lăsa de înțeles că lotul este în parametrii doriți, atât numeric, cât și valoric, iar rezultatele mai că urmau să vină de la sine. A urmat însă dezamăgirea cu UTA (1-2), în Copou, după gol marcat în minutul 9 și o nouă repriză a doua penibilă, cu goluri primite în minutele de prelungire! 13 puncte față de locul 6, în timp ce FC Argeș avea deja patru puncte în fața celor de la CSM Poli Iași!

Trei goluri primite în fiecare meci!

S-a produs despărțirea de Pancu deși i se promisese sprijin până la capăt, iar „prietenia pe viață” anunțată de Paraschiv a fost destul de vocal infirmată de fostul antrenor după folosirea lui Mihalache în jocul cu CS Universitatea Craiova, contrar unei înțelegeri între domni cu gruparea olteană. Până atunci însă a venit înfrângerea din deplasare cu FCSB (1-3), iar în Copou cu CS „U” (0-3) am asistat la o execuție cu spatele la zid în prima repriză, când echipa ieșeană cu greu reușea să iasă din propriul careu!

15 puncte până la locul 6, iar Andrei Cristea, după ce a ieșit din izolare, debuta pe banca Iașului la Sf. Gheorghe, cu Sepsi (3-3), cu gol în minutul 2 și ocazie uriașă în minutul 6! Restul primei reprize a fost însă sumbru, cu trei goluri încasate până la pauză, primele două la interval de un minut! Actul secund a fost mai bun, iar egalarea a venit la ultima fază a jocului, însă distanța până la play-off devenea de 17 puncte!

Trecem de eliminarea rușinoasă din Cupa României, 0-3 în deplasare cu Petrolul, și ajungem la runda a XXIII-a, a VIII-a a returului, când în Copou a venit Astra (2-3). Iarăși deschidere ieșeană de scor în minutul 2, iarăși o nouă primă repriză penibilă, cu trei goluri încasate! Un act secund complet diferit ca atitudine n-a putut însă împiedica înfrângerea care ține Iașul pe ultimul loc al Ligii 1, cu 16 puncte, dar la 18 puncte de play-off! Spre comparație, FC Argeș a ajuns pe locul 10, cu 27 de puncte în cont!

În doar șapte etape diferența față de locul 6 a crescut de la 6 la 18 puncte, acum fiind de 6 puncte distanța față de locul 14, iar față de locul 15, penultimul, fiind de 5 puncte. Motive vor fi mereu găsite, deși puține pot sta în picioare nesprijinite (și adversarele se pot plânge de jucători infectați, suspendați sau accidentați, de erori de arbitraj etc), dar am pășit în a doua jumătate a returului, iar schimbarea la față nu s-a produs, ci doar a antrenorului. Mai importante sunt însă punctele, iar pe lângă diferențele evidente enumerate anterior mai adăugăm că în cele opt etape scurse din retur au fost obținute doar două puncte, așa că decideți cât de bun e drumul pe care este condusă echipa…

Sursa foto: CSM Politehnica Iași

Iașul va organiza și în 2021 cel mai important turneu de tenis din România! Știm luna în care se va desfășura ediția a II-a a „Concord Iași Open”!

Iașul va organiza și în 2021 cel mai important turneu de tenis din România! Știm luna în care se va desfășura ediția a II-a a „Concord Iași Open”!

Ediția inaugurală a „Concord Iași Open”, turneu din cadrul ATP Challenger 100 desfășurat pe Baza Ciric a Primăriei Iași, a fost un veritabil succes, cuvintele de laudă adresate atât de supervisor-ul ATP, cât mai ales de directorul ATP Challenger Tour venind să încununeze eforturile financiare ce au depășit 100.000 de euro! Din cauza pandemiei de COVID-19, competiția a fost mutată din luna mai în septembrie, Iașul primind încredere deși a fost la concurență cu orașe care nu se aflau la prima misiune de o asemenea anvergură. Obișnuit cu challenger-uri ITF de 10.000 și în cel mai bun caz 15.000 de euro, Iașul a trecut la cu totul alt nivel, iar anul trecut a organizat cel mai important turneu de tenis din România, eveniment cum n-a mai fost văzut din 2016!

Ei bine, Iașul va avea și în 2021 cel mai important turneu de tenis din România! N-a fost afișat calendarul concursurilor mai departe de luna martie, dar corespondența purtată de Andrei Oriță, proprietarul turneului ieșean, cu responsabilii ATP indică faptul că ediția a II-a a „Concord Iași Open” se va desfășura în luna iulie. Sunt în continuare luate în discuție două perioade, iar organizatorii ieșeni vor încerca să obțină cea mai convenabilă variantă.

„Și anul trecut am concurat cu turnee care aveau deja un istoric ATP, dar am reușit să oferim destule facilități sportivilor, antrenorilor și altor membri din staff-urile sportivilor și astfel am primit dreptul de a organiza ediția inaugurală. Și pentru anul acesta ne așteaptă o concurență intensă, dar avem deja experiența din 2020, știm ce avem de făcut, însă va trebui să găsim și alte câteva atuuri pentru a aduce din nou Iașului câștig de cauză”, ne-a declarat Andrei Oriță.

Este evident că organizatorii ieșeni trebuie din nou să se autodepășească și probabil că îmbunătățirile majore vor trebui aduse Bazei de la Ciric, unde cele șase terenuri cu zgură din Serbia au arătat și s-au comportat admirabil. Nu este însă deloc exclus ca la ediția a II-a să fie permis accesul spectatorilor, iar în această situație „tribunele” existente nu vor fi sub nicio formă de ajuns pentru cei care vor dori să vadă cel mai bun tenis din România din 2021!

Așadar, Iașul va organiza din nou cel mai important turneu de tenis din România, turneu care, în afară că pune spectatorilor pe tavă jucători ce peste câțiva ani vor putea fi admirați prin fazele superioare ale celor mai importante turnee, oferă o șansă imensă celor mai promițători tineri jucători români. Un exemplu elocvent în acest sens ați putut desprinde din recentul material cu tenismenul ieșean Cezar Crețu (19 ani), care la început de februarie a trebuit să joace trei tururi grele de calificări și apoi încă trei meciuri pe tabloul principal al unui challenger ITF de 15.000 de euro. A fost eliminat în sferturi, dar a jucat șase meciuri în cinci zile și a câștigat DOUĂ puncte. La „Concord Iași Open”, Cezar a primit wild-card pe tabloul principal, ca și alți tineri jucători români, iar pentru victoria repurtată în primul tur a fost recompensat cu OPT puncte ATP…

Sursa foto: „Concord Iași Open”, pagina oficială

CS Politehnica Iași va juca pentru promovarea în Superliga feminină de tenis de masă!

CS Politehnica Iași va juca pentru promovarea în Superliga feminină de tenis de masă!

După șase victorii din șase posibile în primele două zile ale returului Diviziei A feminine de tenis de masă, CS Politehnica Iași a pierdut duminică meciul din ultima etapă, însă rezultatul nu mai putea modifica locul ocupat de formația ieșeană în clasamentul final. Ca și în precedentele șase runde victorioase, componența echipei a fost următoarea: Vlada Caraulnaia (19 ani), Andreea Postudor (22 de ani) și antrenorul-jucător Maria Gaftea (59 de ani).

Partida cu CSTA București a fost pierdută cu 1-3 după ce Vlada deschisese scorul, înfrângerea venind după două zile perfecte.

CS Politehnica Iași n-a început bine turneul desfășurat la Moinești, văzându-se condusă cu 1-0 după primul meci al confruntării cu ACS Dumbrăvița II! Vlada și Maria Gaftea au întors scorul la 2-1, dar Vlada a pierdut, așa că Andreei i-a revenit misiunea de a cuceri punctul decisiv al primei victorii de echipă, cu 3-2.

Urma disputa cu ocupanta locului al doilea la finalul turului, CSM Slatina. Iarăși debut cu înfrângere, Vlada a egalat la 1, Maria Gaftea și-a adus echipa în avantaj și tot Vlada a dat și lovitura de grație pentru victoria cu 3-1. CS Politehnica Iași a încheiat prima zi de concurs cu o victorie concludentă, 3-0 cu CSM Giurgiu, fiecare dintre jucătoare aducându-și contribuția cu câte un punct.

„A fost bine până acum, dar sâmbătă ne așteaptă o zi grea. Avem meciuri foarte dificile, ne vom întâlni cu CSM Craiova, prima clasată, neînvinsă până acum!”, a menționat Maria Gaftea, conform paginii oficiale a CS Politehnica Iași pe o rețea de socializare.

Singura înfrângere a liderului!

Vlada a început bine ziua a doua, dar colegele sale au pierdut următoarele două partide, iar CSM Bistrița II conducea cu 2-1. Aceeași Vlada a egalat la 2, iar Andreea a adus din nou victoria în meciul decisiv, la capătul unui set decisiv în care s-a impus cu 11-2. După 3-2 cu CSM Bistrița II, a venit disputa cu CSM Arad II. Vlada a pierdut, Andreea a egalat la 1, Maria Gaftea a punctat pentru 2-1 și tot Vlada a ținut să nu mai prelungească suspansul într-un nou meci decisiv, așa că a fost 3-1 înaintea celei mai dificile confruntări, cea cu invincibila CSM Craiova!

Vlada însă n-a fost de acord cu statutul adversarelor sale și a câștigat cu 3-0 partida cu L. Popescu. Andreea a cedat cu 1-3 în disputa cu D. Bârzoi, dar un punct foarte important a fost cucerit de Maria Gaftea, victorioasă cu 3-0 în meciul cu A. Bucur. Vlada a fost condusă cu 1-0 și 2-1 în partida cu D. Bârzoi, dar a reușit două seturi excelente (11-7 și 11-6), aducând un succes cu 3-1 nesperat înainte de turneu și prima înfrângere din acest sezon grupării craiovene!

Așadar, CS Politehnica Iași a ocupat locul al doilea în clasamentul final după tur și retur, iar ierarhia se va împărți în două grupe valorice, primele patru clasate urmând să lupte pentru promovarea în Superligă, iar celelalte patru pentru evitarea retrogradării în Divizia B. Formația ieșeană se va întâlni în aprilie într-o confruntare decisivă pentru promovare cu ocupanta locului al treilea, în sistem tur-retur.

„Sigure sunt ocupantele primelor două locuri, CSM Craiova și CS Politehnica Iași. Oficialii prezenți la Moinești ne-au spus că locul al treilea este ocupat de CSTA București, iar al patrulea de CSM Slatina. Probabil ne vom confrunta cu CSTA pentru promovare. Ne-am depășit obiectivul și am reușit să urcam de pe locul 4, pe cât ne clasam la finalul turului, tocmai pe 2, ceea ce nu-i deloc puțin lucru. Dacă tot am ajuns până aici suntem hotărâte să mergem mai departe încrezătoare că putem reveni în Superligă”, a mai spus Maria Gaftea pe pagina oficială a grupării ieșene.

Ieșeanul Cezar Crețu a început 2021 cum l-a încheiat pe precedentul: sfert de finală în Turcia! De ce a fost nevoit să revină de urgență acasă!

Ieșeanul Cezar Crețu a început 2021 cum l-a încheiat pe precedentul: sfert de finală în Turcia! De ce a fost nevoit să revină de urgență acasă!

Tenismenul ieșean Cezar Crețu (va împlini 20 de ani în aprilie) a încheiat anul trecut cu un sfert de finală în Turcia la un challenger ITF de 15.000 de euro și tot în Antalya a început luna aceasta și turneele din 2021. Sportivul care se pregătește cu antrenorul Victor Hănescu s-a prezentat de pe locul 830 ATP în calificări la Artengo Open Series 4, pe zgură, unde a pierdut primul set în toate cele trei meciuri câștigate până la urmă în „decisiv”: 4-6, 7-6, 11-9 cu George Botezan (24 de ani, 1.201 ATP), 5-7, 6-1, 12-10 cu Nicolo Turchetti (Italia, 24 de ani, 777 ATP) și 6-7, 6-2, 10-15 cu Samuel Brosset (Franța, 23 de ani, 1.329 ATP). „Bine măcar că n-am mai pierdut la adversari mai slab cotați”, ne-a declarat Cezar.

Așa cum deja ne-am obișnuit, mai ales după pe ce l-am văzut câștigând la prima ediție a „Concord Iași Open”, turneu din cadrul ATP Challenger 100 desfășurat în septembrie la Baza Ciric a Primăriei Iași, în fața unui japonez de 30 de ani și clasat cu o mie de locuri mai sus, Cezar s-a confruntat în primul tur pe tabloul principal cu favoritul nr. 8, argentinianul Genaro Olivieri (416 ATP), de care a dispus cu un concludent 7-5, 6-1! „Reușesc să mă concentrez foarte bine în compania unor adversari cu clasament mult mai bun”, a menționat Cezar, iar în următoarea partidă s-a confruntat cu un al jucător venit din calificări, Gabriele Noce (Italia, 25 de ani, 841 ATP), pe care l-a expediat cu 6-2, 6-3.

Pauză de tenis câteva zile, nu toată luna!

Cezar a fost singurul român dintre cei prezenți la turneu care s-a calificat în sferturi, fază în care a cedat foarte strâns, 4-6, 6-7, la Jacopo Berrettini (Italia, 22 de ani, 492 ATP), fratele lui Matteo (24 de ani), cel care închide Top 10 ATP! „Am jucat șase meciuri în cinci zile, a plouat destul de mult, iar mingile cu care s-a jucat erau foarte tari. Începeam să simt dureri la mâna dreaptă, dar am încercat să le ignor”, a menționat talentatul tenismen ieșean.

Durerile resimțite la mână erau însă din ce în ce mai ascuțite, dar era gata s-o ia de la capăt. Iar calificări, la Artengo Open Series 5! „Am încercat să joc cât am putut mai bine, am încercat să uit de dureri, dar chiar n-am putut mai mult. Îmi pare rău că am cedat în fața unui adversar mai slab clasat”.

Cezar a luptat până la capăt, dar a pierdut cu 6-7, 2-6 în fața lui Neil Oberleitner (Austria), mult mai slab clasat, și a venit de urgență acasă pentru a se prezenta la un consult medical. Se aștepta să urmeze o pauză pentru restul lunii februarie, dar veștile au fost mai bune. „Medicul mi-a spus că am doar o inflamație pe tendonul încheieturii care duce spre degetul mare. Pauză de tenis, câteva zile cu gheață și antiinflamatoare, accent pus pe pregătire mentală, pe pregătire fizică și de săptămâna viitoare reluăm treaba, la Academia de la București”.

Condițiile din Turcia l-au determinat să se gândească la modificarea programului de turnee, urmând să revină pe teren la începutul lui martie. „În mod normal, până în 2020, la clasamentul meu aș fi fost acceptat direct pe tabloul principal la ITF-urile de 15.000 de euro, ba chiar și în postură de favorit. Încă nu ne-am decis ce turnee voi juca începând din martie, dar șansele să mergem din nou în Turcia au scăzut considerabil”, ne-a mai spus Cezar Crețu.

Câștigătorul de la Iași a cucerit al doilea său titlu ATP

Vești bune la început de an au venit și de la câțiva dintre protagoniștii de la „Concord Iași Open”. Francezul Arthur Rinderknech (138 ATP) a triumfat în ianuarie, în sală, la Istanbul (premii de 132.280 euro) în primul turneu al anului din cadrul ATP Challenger, în timp ce la turneul MTA Open din Antalya (44.820 euro), din februarie, alți trei dintre ei au jucat în semifinale. Câștigătorul de la Iași, spaniolul Carlos Taberner și-a trecut al doilea titlu ATP în palmares după 6-4, 6-1 în finală cu spaniolul Munar (favoritul nr. 2 de la Iași) și 7-5, 6-2 în semifinale cu argentinianul Etcheverry.