Ce echipă puteam avea în Copou!

echipa-copouMă gândeam acum câţiva ani, mai bine zis visam, cam cum ar arăta o viitoare echipă a Iaşului cu Avrămia, Herghelegiu, Creţu şi Bădic în componenţă. Ei erau cei patru aşi pe care speram că poate fi construită o formaţie cu cât mai mulţi ieşeni în componenţă, cu copii crescuţi în spiritul alb-albastru, pe care să te poţi baza chiar şi în cele mai dificile situaţii. Cu toţii internaţionali de tineret, Avrămia a făcut de timpuriu pasul chiar şi la echipa naţională, sub comanda lui Victor Piţurcă, unde era aşteptat şi Creţu, cel care a ajuns acolo în ultimul mandat al lui Anghel Iordănescu.

Primii doi au părăsit Iaşul care nu-i preţuia cum s-ar fi cuvenit, iar Creţu tocmai a semnat cu Olimpija Ljubljana. A mai rămas doar un „as”, dar plecând de la ei am ajuns repede la o formaţie alcătuită din cât mai mulţi ieşeni, iar dacă am uitat sau am omis pe cineva chiar îmi pare rău.

În poartă l-aş trimite pe Grecu, căruia nu i s-au dat mai deloc şanse în Copou, iar ca fundaşi centrali tandemul Mihalache-Avrămia nu cred să se fi descurcat chiar rău. Nu prea ştiu cine să joace fundaş dreapta, poate şi Creţu să fi fost o soluţie, însă până una-alta, poate îmi amintesc de cineva, aş merge pe mâna lui Bosoi, iar pe stânga ar fi Bădic, la concurenţă cu Ştefan Popescu (fotbalistul crescut la Academia „Gheorghe Popescu”, cel care în tricoul lui Cesena i-a dat gol lui Napoli chiar pe „San Paolo”!) şi cu Panţîru, jucător din generaţia de la LPS Iaşi vicecampioană naţională la juniori B, generaţie din care puteau fi extraşi stoperii Suru şi Măgureanu, dar şi mijlocaşii Izmană şi Acostăchioaie.

Panţîru ar putea juca şi mijlocaş stânga, în centrul liniei de mijloc ar apărea Creţu şi Tincu (fost la „Noua Generaţie), iar în dreapta ar fi poate Buhuşi, despre care ultima dată am auzit că l-a reactivat antrenorul Dănuţ Munteanu la Miroslava. În fine, în atac aş miza pe Herghelegiu şi pe Pălimaru, cu toate că pe post de atacant central s-ar putea înscrie şi Ştiubei, tot de la „Noua Generaţie”.

Cum spuneam, îmi pare rău pe cei pe care nu i-am amintit, însă formula poate fi oricând îmbunătăţită: Grecu – Bosoi, Mihalache (Suru), Avrămia (Măgureanu), Bădic – Buhuşi (Izmană), Creţu, Tincu (Acostăchioaie), Panţîru – Herghelegiu, Pălimaru (Ştiubei). Iar câţiva dintre componenţii actualului lot chiar şi-ar putea depune candidatura la un loc de titular…

Citeşte şi Capăt de drum pentru Ioannis Tsirogiannis la Poli Naţional Iaşi

Alexandru Creţu pleacă la Olimpija Ljubljana: „Un ochi râde, dar celălalt plânge!”

Aşa cum aţi putut afla în exclusivitate acum câteva zile în secţiunea Sport de pe www.ziarulevenimentul.ro, Olimpija Ljubljana a dublat la 100.000 de euro oferta înaintată către CSM Politehnica Iaşi în privinţa transferului lui Alexandru Creţu. Preşedintele Florin Prunea a cerut 150.000 de euro în schimbul jucătorului, însă ieri aţi putut citi că titrata grupare slovenă a menţionat că oferta este valabilă până azi.

Cum contractul lui Creţu cu CSM Poli expiră pe 30 iunie 2017, valorosul mijlocaş putea semna cu orice club începând cu 1 ianuarie, iar din vară putea pleca gratis. 100.000 de euro nu era însă deloc o sumă de neglijat, iar în cele din urmă Prunea a acceptat-o, iar astăzi a răspuns oficial clubului sloven că este de acord cu suma oferită, cu menţiunea ca ea să fie plătită în ziua în care va fi semnat acordul de transfer.

Fotbalistul ieşean şi-a întrerupt vacanţa, iar mâine va pleca la Belgrad, pentru ca de acolo să fie preluat de oficiali ai Olimpijei. Vineri el va efectua vizita medicală şi dacă totul va fi în ordine sâmbătă va semna un contract pe trei şi jumătate, urmând ca în primul an să primească un salariu de şase ori mai mare decât la Iaşi!

„Sper ca totul să decurgă normal şi să semnez cu Olimpija Ljubljana, reunirea fiind programată acolo pe 8 ianuarie 2017. Este echipa care m-a dorit cel mai mult şi care m-a urmărit la fiecare meci pe care l-am jucat în actualul sezon. Este o onoare pentru mine să joc pentru un club atât de puternic, club care mereu luptă pentru supremaţie în Slovenia şi joacă în cupele europene. Un ochi râde, dar celălalt plânge. Voi fi departe de cei dragi, nu-mi va fi deloc uşor, dar va trebui să mă adaptez cât mai repede. Îmi vor lipsi suporterii ieşeni, dar sunt convins că mă voi bucura şi de căldura fanilor Olimpijei”, a declarat Alexandru Creţu. Dragoş GAŞPARalexandru-cretu

Poate-l vede şi Piţurcă!

Îmi place mult Nicuşor Stanciu şi în sfârşit mi-am găsit iar un jucător care să mă atragă la meciurile echipei sale. Să-l văd pe el în primul rând ce mai inventează, aşa cum mă uitam la fiecare meci al Rapidului pentru Pancu sau la cele ale lui Dinamo pentru Adrian Cristea. Nu voi trece în revistă alţi jucători pe care-i urmăream necondiţionat, însă Stanciu este singurul fotbalist de la Steaua care poate oricând să străpungă defensiva adversă prin driblinguri de fineţe şi să încheie o acţiune cu un şut sănătos. Este capabil să iniţieze combinaţii, ştie să joace repede, dar deocamdată este scos după vreo oră de joc. Nu cred însă că Reghecampf îşi va mai permite să înceapă un meci important fără jucătorul care i-a deschis scorul cu Legia şi, implicit, calea spre grupele Ligii Campionilor, dar Stanciu ar putea intra cu argumente solide şi în vizorul selecţionerului Victor Piţurcă. S-ar găsi lejer şi pentru el un loc în lotul său plin de jucători fără echipă şi meciuri în picioare.

Probabil ultima soluţie pentru salvarea sportului ieşean

La cum probabil voi încheia această postare veţi crede poate că am pretenţia să parcurgeţi vreun manifest, dar de fapt cred c-am ajuns la ultima soluţie de salvare a sportului ieşean. Am ceva ani de când îi sunt în preajmă şi chiar n-aş vrea să-l văd cum se sufocă. La cum gâfâie însă multe zile nici nu prea mai are şi-l anticipez ţinut artificial în viaţă, aşa cum deja se şi întâmplă pe ici, pe colo.

Voi încerca să fiu cât mai scurt cu putinţă, pentru că rândurile următoare mi-aş dori să fie citite nu numai de iubitorii sportului, dar şi de cei care chiar îi pot da o mână de ajutor. Iar cei din urmă n-au timp să parcurgă prea multe rânduri, dar nici n-au nevoie de romane pentru a pricepe că se pot implica. Trebuie doar să vrea, trebuie doar să ştie că ar face-o dacă nu pentru ceilalţi măcar pentru propriii lor copii sau nepoţi, ori pentru cineva drag lor.

A trecut vremea la Iaşi ca un singur susţinător financiar privat să poată asigura un trai decent unei echipe sau al unei discipline. Sigur că ar fi de preferat asta, dar în aceste vremuri, la Iaşi, este imposibil. Pot da exemple nenumărate în acest sens. dar vă spun doar că Irina Dorneanu, campioană europeană la canotaj al treilea an consecutiv, nu mai are mult şi pleacă şi ea de la Iaşi. Avem aici o sportivă de excepţie, e numai şi numai a Iaşului, e descoperită de un antrenor ieşean şi formată la Iaşi, oraş care nici măcar nu trebuie să-i asigure condiţii de pregătire, pentru că este mereu în cantonament la lotul olimpic. Nici măcar cu cheltuieli minime Iaşul nu i se va putea opune cluburilor puternice, iar unul din ele până la urmă o va transfera! Dar dacă nici măcar diamantul nu-l putem ţine al nostru atunci chiar că trebuia să scriu aceste rânduri.

Şi ştiţi câte exemple mai am? Câte vreţi. Din orice sport. Exemple cu poveşti pur şi simplu tulburătoare, de te şi miri cum de ieşenii au devenit atât de nepăsători. Sau poate vor dovedi că nu-s deloc aşa. M-am cam lungit însă la vorbă, dar nici nu prea pot altfel pentru că ştiu cam ce-l doare pe sportul ăsta ieşean şi cam ce i-ar trebui. Veţi spune toţi că banii ar fi cel mai bun leac şi vă dau toată dreptatea. Dar precizam adineauri că a trecut vremea unicului finanţator şi atunci oare ce-i de făcut? Eu de multă vreme mă gândesc la ceva, dar poate n-am avut curaj să şi spun. Când acum câteva luni am auzit pe cineva implicat în sport că pune la cale un proiect ce semăna tare mult cu ce mă gândeam eu am îmbrăţişat ideea şi am susţinut-o din prima secundă.

Recunosc că m-am inspirat cumva de la un mare antrenor ieşean, care căuta să găsească mereu sponsori. Dar nu cu bani mulţi, ci puţini, cât să-i dea omul din toată inima. Iar de acolo a pornit totul. N-am pretenţia că descopăr eu apa caldă, poate că tot ce voi spune, pe scurt, în continuare, n-are nici o logică, dar şi dacă ar fi o banală scânteie? Ei bine, sportul ieşean are nevoie de mulţi susţinători. De zeci de susţinători, sute, chiar mii de sponsori, iar în Iaşi sunt convins că există câteva sute de firme care ar putea lua sportul sub aripa lor. Nu-i nimic complicat, ci de ajuns să ia câte un singur sportiv în grijă, căruia să-i asigure un salariu decent, pe măsura valorii muncii sale. Iar banii să-i dea direct sportivului, pentru a exclude orice alte scenarii.

Imaginaţi-vă o echipă de handbal la care fiecare component al ei să aibă propriul sponsor, sponsor care să-şi facă oricâtă imagine vrea cu el în schimbul banilor oferiţi! Iar banii n-ar fi deloc mulţi. Păi Dorneanu cu 1.500 lei lunar, plus taxele aferente, poate fi ţinută lejer la Iaşi. Acum mă credeţi că sunt mii de firme în Iaşi care şi-ar permite s-o sponsorizeze pe Dorneanu fără să simtă că le-au ieşit acei bani din contabilitate, ci doar mândrie şi mulţumire că pot susţine un sportiv valoros? Mi-ar plăcea să aud că se întrec sponsorii între ei cu sportivii de care se ocupă, dar sumele pot fi şi mai mici, cum pot fi şi mai mari, după puterea investitorului şi după ambiţiile sale. Dar numai punând mână de la mână cred că putem salva ceva. Chiar şi în Iaşi.

Cam asta ar fi pe scurt, dar pot detalia pe spaţii largi, numai de-ar fi nevoie. Repet, poate tot ce-am postat n-are nici urmă de logică, dar asta chiar aştept să-mi spuneţi. Însă dacă veţi considera că am putea urni ceva vă aştept nu doar reacţiile, ci chiar insist să daţi mai departe pentru că poate vede unul sau altul care chiar ar putea face ceva concret. Iar dacă voi veţi confirma că aşa am putea salva sportul ieşean atunci chiar că vom începe ofensiva. Nici voi nu cred că vreţi să-l vedeţi cum se sufocă. Dar credeţi-mă, gâfâie rău de tot!

Echipa care se mută din Iaşi!

Nu doar jucătorii buni aleg să plece din Iaşi, dar iată că o întreagă echipă a ajuns la concluzia că dulcele târg nu-i poate oferi mai nimic din ce-ar fi cât de cât comun cu noţiunea de performanţă sportivă. S-a săturat să tot asculte poveşti despre cum ar trebui făcut sport pe gratis la Iaşi şi se pare că trecerea sa sub o aripă mult mai puternică a devenit o formalitate. Echipa va rămâne şi cu sprijinul de la actualul său club, unul deloc de neglijat în viitoarea ecuaţie ce va stabili bugetul pentru următorul campionat. Se pare însă că în sfârşit formaţia va avea bani pentru a-şi putea propune un obiectiv de performanţă, iar dacă deznodământul va fi unul fericit, aşa cum pare la această oră, atunci ea nu va mai juca deloc la Iaşi. Poate nici chiar în cupele europene!

Pe-atunci se putea juca baschet în Polivalentă!

Acum nu se mai poate. Se mai joacă baschet, dar până la un anumit nivel. Dar nici măcar ultimul act al ligii secunde masculine din România nu mai poate fi organizat în Sala Polivalentă din Iaşi. Aşa că responsabilii CS Politehnica Iaşi vor putea spune că ei ar fi încercat să aducă la Iaşi turneul final al Ligii I, acolo unde echipa lui Costel Moscalu şi Gabriel Clapon va fi prezentă între 31 mai şi 2 iunie, dar unde să-l organizeze la Iaşi?

Încă de când a anunţat echipele că-şi pot depune candidaturile la organizarea turneelor semifinale, Federaţia Română de Baschet a specificat cât se poate de clar că baschetul se joacă numai pe parchet, nimic altceva. Dacă pentru turneele semifinale ar mai fi făcut totuşi concesii, ultimul act nu poate fi găzduit pe nimic altceva decât parchet! Iar taraflexul din Sala Polivalentă din Iaşi cine ştie cât o mai fi bun şi pentru meciurile din primul eşalon baschetbalistic autohton. Dar mai întâi să ajungem noi acolo…

Iar titlul se referă la poza pe care nu pot s-o încarc aici, poză din vremurile când Politehnica Moldrom Iaşi cucerea, pe parchetul din Sala Polivalentă, medalia de bronz în 1998.

Unde-i Mureşul şi ce-a ajuns Iaşul!

Nu-i prima oară când pomenesc de drumurile total diferite pe care au apucat-o echipele masculine de baschet din Iaşi şi din Târgu Mureş. S-au întâlnit în 1998 în confruntarea care a dat medaliata cu bronz a acelei ediţii. Politehnica Moldrom Iaşi a obţinut atunci cea mai mare performanţă a baschetului ieşean urcând pe treapta a treia a podiumului, însă de atunci a tot luat-o la vale.

A mai rezistat câteva sezoane în primul eşalon, de câteva ori fiind adusă înapoi de Federaţia de la Bucureşti după ce retrogradase, în timp ce meciurile la Târgu Mureş se desfăşoară de multe ori cu casa închisă.

Însă cel mai bun exemplu îl avem acum. BC Mureş începe mâine confruntarea cu CSU Ploieşti contând pentru desemnarea campioanei României, în timp ce Politehnica Iaşi se prezintă peste câteva ore la ultimul turneu al fazei semifinale din eşalonul secund! Iaşul va avea mari emoţii şi până să ajungă să joace pentru promovare, în timp ce emoţiile Mureşului sunt cu totul şi cu totul de altă natură.

Nu pomenesc absolut nimic despre cauzele care ne-au adus în această situaţie jalnică în comparaţie cu Mureşul, poate le precizaţi voi, eu doar am constatat…

Grăbiţi-vă cu bursele olimpice, că ne pleacă sportivii!

Tocmai am scris şi puteţi citi mâine în „Evenimentul” că Iaşul a mai fost părăsit de o serie de sportivi valoroşi, aşa că Fundaţia Sportului Ieşean ar trebui să se grăbească binişor cu acordarea burselor olimpice promise în ianuarie de primarul Gheorghe Nichita şi reconfirmate tot de d-sa acum câteva zile dacă vrea ca într-adevăr să mai aibă cui le acorda. Potrivit unei declaraţii aparţinând primarului, cică ar exista o listă cu 160 de sportivi propuşi să primească bursă olimpică, însă nici pe departe nu poate fi vorba de un asemenea număr. Aici intervine imaginaţia şefilor de cluburi şi a antrenorilor, ca să nu spun altfel, care au pus nume pe listă doar doar de-or primi cât mai multe burse.

Dacă ar fi bani destui atunci poate că ar merita ca lista să fie într-adevăr ceva mai cuprinzătoare, dar, din păcate, trebuie susţinuţi doar cei cu adevărat olimpici. Se aude că bursa va fi de 1.200 sau 1.500 lei lunar şi că va fi acordată la 10-20 de sportivi. Din păcate, Iaşul nu are aşa multe valori certe şi din capul locului spun că suma alocată pentru burse ar trebui împărţită altfel. Eu unul aş acorda-o pe trei paliere: 1.500, 1.000, respectiv 500 lei.

Pe primul ar trebui să se regăsească sportivii care au participat la Jocurile Olimpice de la Londra şi au perspective certe de a fi prezenţi şi la următoarea ediţie, în 2016. Trec repede de campionul olimpic Alin Moldoveanu şi spun că doar trei nume s-ar mai putea încadra aici: Irina Dorneanu (canotaj), de la CSM, Vlăduţ Simionescu (judo) şi Angela Moroşanu (atletism), ambii de la CS Politehnica, atleta fiind în dublă legitimare cu Dinamo.

Pentru 1.000 lei lunar lista ar trebui să cuprindă mai multe nume. Ar cam trebui ca performerii să fie măcar campioni naţionali la tineret (sau juniori la unele discipline), să fie componenţi ai lotului naţional şi să participe constant la marile competiţii. La o trecere rapidă ar intra aici Daniel Ciornei (tir cu arcul), de la CSM, Alex Ferariu (judo), de la CSM-CSS „Unirea”, şi trag nădejde că mai sunt candidaţi serioşi care să se bată şi ei pentru un loc în delegaţia României la Rio.

Câte 500 lei pe lună ar trebui să ajungă la cei mai mici ca vârstă dintre performeri, să simtă că sunt sprijiniţi şi astfel să fie motivaţi pentru a face performanţă. Aici i-aş încadra pe sabrerii antrenorului emerit Iulian Biţucă, pe pugiliştii Marcel Zarafan şi Giani Apetrei. Sunt doar câteva exemple şi pe mulţi cu siguranţă i-am omis, dar trebuie spus şi că încadrarea iniţială nu trebuie bătută în cuie. Performanţele şi îndeplinirea sau nu a obiectivelor intermediare vor face posibilă mişcarea sportivilor de la un nivel la altul, nefiind deloc exclusă chiar şi dispariţia dintre bursieri, dacă va fi cazul.

Am vorbit numai despre sportivi de la discipline individuale, pentru că aici încadrările sunt relativ simple. La jocuri însă situaţia se complică tare mult. Un exemplu vă ofer. Handbalista Bianca Tiron, de la echipa de junioare LPS Iaşi, campioană naţională en-titre, s-ar putea transfera la o echipă din Liga Naţională unde ar primi cu siguranţă mai mult de 1.500 lei lunar. Unde ar trebui încadrată ca Iaşul s-o poată ţine pe loc? Şi, din fericire pentru Iaşi, mai există câţiva juniori de certă perspectivă la jocuri, inclusiv la amintita formaţia de handbal. N-or ajunge ei la Rio, în primul rând că probabil România nu va califica acolo prea multe echipe, poate nici una chiar, dar sunt buni, sunt ieşeni şi trebuie susţinuţi şi ei de FSI. Cine vede clar cum ar trebui ei recompensaţi chiar îi aştept propunerea. Mie încă nu mi-e clar şi mă opresc aici, deocamdată.