Ce palmă pentru performerii ieşeni!

De fapt cred că e mai mult decât o palmă, e un veritabil pumn şi aici chiar nu ştiu unde să-l încadrez mai bine. Ar semăna şi cu o directă la figură, dar parcă aduce mai bine cu un upercut la ficat, din acela al lui Bute în perioada sa de graţie, lovitură care te lasă secunde bune fără suflare. Dar sportul ieşean s-ar putea să intre pe multă vreme de acum încolo în moarte clinică. Va fi ţinut în viaţă doar de aparate, mai bine zis doar cu bruma de bani pe care o va primi din partea Fundaţiei Sportului Ieşean.

Numai că FSI a aruncat în deznădejde toată suflarea sportivă ieşeană după ce a împărţit bugetul pe 2013. Nu spune nimeni că banii puţini pe care totuşi i-a trimis pe la disciplinele reprezentative din Iaşi sunt ceva mai mult decât nimic, dar gestul său seamănă acum tot mai mult cu o perdea prin spatele căreia să poată fi susţinut fotbalul de la CSMS Iaşi, cu 2,5 milioane lei, fotbal care, la drept vorbind, nici performanţă nu face şi nici măcar nu umple stadionul. Păcat că sunt câţiva fotbalişti ieşeni tineri de mare perspectivă, dar sunt performeri pe la alte discipline care ar merita şi ei o soartă mai bună.

Cum să se simtă handbalistele de la LPS Iaşi că n-au fost prinse cu nici un leuţ din partea FSI? Campioanele naţionale en-titre la junioare I îşi rup ba un genunchi, ba un umăr, ba un deget pentru a face faţă cu brio şi în campionatul de senioare şi nu mai sunt deloc băgate în seamă deşi mi s-a spus că ele fac performanţă şi vor fi susţinute cum se cuvine! Contează mai puţin că pentru ele a fost cerut un buget pentru a afla dacă Iaşul chiar îşi doreşte performanţă cu această echipă, însă răspunsul este cât se poate de evident! Consecinţa? Am pierdut generaţia care ieşea campioană în 2011, o vom pierde şi pe actuala. Îi pasă cuiva? Se pare că nu!

Dar baschetbaliştii de la Politehnica? Oare ei ce să mai spună când vor afla că vor trebui să împartă câte 3.000 lei lunar, adică echivalentul a cât primeşte un jucător prost plătit la una dintre contracandidatele lor la promovarea în Liga Naţională. Nu le va veni să creadă, aşa cum şi eu cred în continuare că nu-i adevărat ce-am aflat. Am mai întrebat însă şi-n stânga, şi-n dreapta şi am primit confirmări că astea sunt sumele.

Formaţia de rugby de la Poli Agro CSS „Unirea” Iaşi are şi ea şanse reale de promovare în SuperLigă, dar va primi doar 10.000 lei lunar. Dacă acesta este stimulent, atunci chiar că, aşa cum am spus-o cu mulţi ani în urmă, la Iaşi se inventează sportul fără bani.

Nu mai amintesc nimic nici de faptul că voleibalistele de la Penicilina Iaşi probabil n-au încăput în discuţie, deşi chiar şi ele ar fi avut nevoie de puţină susţinere în drumul spre Divizia A1, dar nici de cum se vor descurca performerii de la sporturile individuale, ci doar ce mi-a spus un conducător de club care chiar încearcă să-şi ţină valorile acasă: din clipa asta nu se va mai opune nici unui sportiv care vrea să părăsească Iaşul.

Acum am vorbit doar de câteva discipline, dar accesând http://www.ziarulevenimentul.ro/stiri/Sport/sumele-alocate-de-fundatia-sportului-iesean-pentru-2013–77981.html veţi afla ce sume au mai primit şi alte echipe sau cum au fost luaţi în râs juniorii de la CSS „Unirea” Iaşi.

Eu unul, naiv cum sunt, încă mai cred că am parte de o glumă cam nesărată…

Acest articol a fost publicat în SPORT și etichetat cu , , , , , , . Salvează legătura permanentă.

3 răspunsuri la Ce palmă pentru performerii ieşeni!

  1. Gabibo66 spune:

    Poate toate astea fac parte din -Stiri de 1 Aprilie 2013…!

  2. Saveliu Paul Gabriel spune:

    Stiri de 1 Aprilie ??

  3. Dezamagire spune:

    Dezamăgire totala . Acum când tot orașul este imbracat în aceleași culori (politice) ma așteptam sa găsim mai multa înțelegere de la edilii noștri pt . cei care ne reprezinta orașul în aceasta țara și nu numai ci chiar în lume (vezi sportivii care ne reprezinta la olimpiade) Aștept ca și Dragoș ca cineva sa dezmintă aceasta știre rușinoasa pentru orașul IASI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *