Ieșenii pot aplica pentru invitații la „Concord Iași Open” 2021! Tribunele la Baza Ciric pentru cel mai important turneu ATP din România au fost finalizate!

Peste 40 grade Celsius astăzi la prânz la nivelul terenurilor 1 și 2 de la Baza Ciric, dar chiar și în aceste condiții se lucra la tribune și la terenuri pentru că între 12 și 18 iulie se va desfășura cea de-a doua ediție a „Concord Iași Open”, cel mai important turneu ATP din România. Tribuna 1, din spatele terenului 1, este practic finalizată și dispune de 135 locuri, astăzi fiind montate ultimele din cele 100 de scaune și la Tribuna Parteneri, din lungul terenului 1.

Cele 235 de locuri pe scaune în interiorul bazei sunt deja pregătite să-și primească spectatorii ce începând de joi seara pot aplica pentru invitații pe site-ul oficial – iasiopen.com – al turneului cu statut ATP Challenger 100 și dotat cu premii în valoare de 88.520 de euro. Numărul maxim de spectatori este limitat și condiționat de condițiile sanitare, normele anti-COVID 19 și reglementările ATP și ale Federației Române de Tenis.

Deocamdată se pare că vor putea fi folosite jumătate din locuri, iar până pe 30 iunie vor putea aplica pentru invitații doar cei care au aplicat și pentru ediția trecută, condițiile fiind expuse pe site-ul oficial. Începând cu 30 iunie și până pe 5 iulie, oricine vrea să vadă la lucru cei mai buni jucători români, în special pe cei mai promițători tineri, poate aplica pe site în aceleași condiții ca și la prima etapă.

Menționăm că partenerii principali ai turneului (Primăria Iași, UiPath, BCR, Lenovo, Nera Computers și Federația Română de Tenis) pot decide să ofere invitații organizând tombole sau concursuri folosind canalele proprii de comunicare.

În exteriorul bazei va fi montată în parcarea din dreptul terenului 1 o tribună suplimentară cu capacitatea de 50 de locuri, unde intrarea este „liberă”, fără invitație sau programare, funcție de locurile disponibile. Pentru a avea acces va trebui să prezentați dovada vaccinării cu ambele doze cu cel puțin zece zile înainte de eveniment, sau un test negativ RT-PCR, sau dovada că ați trecut prin boală.

Organizatorii atrag atenția că înscrierea pe site-ul oficial nu garantează primirea unei invitații la eveniment, ci exprimă dorința unei persoane de a participa ca spectator. Acordarea invitațiilor se va face pe 7 iulie, personale acceptate urmând să fie informate printr-un e-mail.

Menționăm că pe 5 iulie va începe concursul de precalificări, câștigătorul urmând să primească un wild-card în calificările programate tot la Baza Ciric pe 11 și 12 iulie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *