Or fi mulţi de ăştia?

Aproape nu mai contează cât de mult au vorbit de rău Steaua mai ales după turul de la Amsterdam, acum mai toţi ridică trupa lui Reghe la rang de mare echipă. Nu voi intra în detalii asupra jocului de ieri cu Ajax, pentru că vom constata uşor că tot ce am văzut în minunata noapte ar fi doar începutul pentru a putea vorbi de o echipă cu adevărat mare. Nu pot trece însă peste ce am auzit acum vreo oră, la un post de radio cu mare audienţă, declarat de un tip destul de tânăr după voce. N-are rost să vă redau dialogul între el şi realizatorul emisiunii, destul de surprins şi el de ce auzea, ci doar ce a fost mai relevant din spusele sale: „Pentru mine Steaua nu contează. Nu mă bucur pentru o rivală. Sunt câine până la moarte. Ştiţi când m-am bucurat cel mai mult? La meciul cu Middlesbrough”.

Probabil nu înţeleg eu lucrurile cum se cuvine, dar ştiu sigur că merg cu Steaua până în pânzele albe. Dar la „minunea de la Liberec” am urmărit jocul cu sufletul la gură din momentul în care am simţit că Dinamo poate întoarce soarta calificării în favoarea sa. Sigur, să n-aud de Dinamo când joacă ori cu CSMS Iaşi, ori cu Steaua, dar la Liberec m-am bucurat din tot sufletul pentru ce a fost în stare să facă acolo.

Nu vreau să insist asupra altor aspecte, printre care şi bucuratul de răul altuia, dar or fi oare mulţi ca tipul despre care v-am povestit? Pe un altul îl ştim cu toţii, e ăla care plângea de ciudă după finala Cupei Campionilor Europeni câştigată de Steaua la Sevilla…