Ambasadorul Republicii Cehe a vizitat dealerul Skoda la Iaşi, OpenService

Ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti, Jiří Šitler, a început de astăzi o vizită la Iaşi. Unul dintre primele repere ale prezenţei d-sale în dulcele târg trebuia să aibă o strânsă legătură cu ţara pe care o reprezintă, iar prea multe variante nici nu avea la dispoziţie. Nu este aşadar deloc greu de intuit că a ţinut să vadă cum este reprezentată Skoda la Iaşi şi s-a declarat plăcut surprins încă de cum a zărit complexul dealerului OpenService, unul care respectă toate standardele impuse de constructorul ceh. În ciuda programului său încărcat, Ambasadorul Republicii Cehe a zăbovit la reprezentanţa condusă de dl. Claudiu Iacob preţ de un ceas, fiind curios în special să afle cum se descurcă un dealer local în aceste vremuri nu tocmai comode pentru piaţa auto.

De menţionat este faptul că dealerul OpenService a mai fost vizitat de Ambasadorul Republicii Cehe la Bucureşti. În 2007, inaugurarea complexului amintit a fost onorată de prezenţa Excelenţei Sale, Petr Dokladal, fostul Ambasador participând în 2008 şi la aniversarea a 10 ani de când OpenService reprezenta interesele Skoda la Iaşi.