Vrute și nevrute la Naționale de atletism în sală Under 20! Cum a pierdut Iașul cea mai sigură medalie de aur!

Vrute și nevrute la Naționale de atletism în sală Under 20! Cum a pierdut Iașul cea mai sigură medalie de aur!

Ediția din acest an a Campionatelor Naționale de atletism în sală pentru juniori I (Under 20, sportivi născuți în anul 2002 și mai mici) s-a desfășurat vineri și sâmbătă la București și a adus trei medalii pentru sportivii ieșeni.

Prima finală de sâmbătă a fost cea feminină la săritura în lungime. Favorita Sabina Știrbu (an de naștere 2003), pregătită de prof. Carmen Ghilase la CSS „Unirea” Iași – CSM Onești, s-a calificat, vineri, cu al doilea rezultat în finală (5,58 metri), față de 6,03 acum trei săptămâni la Naționalele pentru senioare și față de 5,99 metri cât a sărit la Balcaniadă. Prima s-a calificat Ioana Dospin (CSM Bacău, 2003), cu 5,74 metri.

Finala a fost însă cu totul altceva. Deși a avut doar două încercări reușite, Sabina a concurat mult mai aproape de adevăratul său potențial și a avut cea mai bună săritură din concurs: 5,94 metri. Ea a dovedit o constanță remarcabilă în actualul sezon de sală, dar mai ales o excelentă adaptare în această perioadă atât de delicată. Sabina a cucerit medalia de aur în chiar primul său an de concurs la junioare, după ce acum trei săptămâni a fost a treia la tineret și a patra la senioare. Și Ioana Dospin a reușit o săritură mai bună decât în calificări și cu 5,84 metri a devenit vicecampioană națională.

Vineri, în prima zi de concurs, Maria Andone (născută în 2003), pregătită de prof. Laurențiu Andone la LPS Iași – CA Roman, a cucerit medalia de argint la aruncarea greutății, cu 12,07 metri. „La ce probleme ne confruntăm de un an încoace eu sunt foarte mulțumit pentru acest rezultat. De acum ne vom concentra pentru pregătirea sezonului în aer liber”, ne-a declarat prof. Andone.

Bianca Coșerariu (CSS „Unirea” Iași – CSM Onești, 2005), pregătită de prof. Carmen Ghilase, a ocupat locul 3 la săritura în înălțime, cu 1,65 metri, fiind cea mai mică dintre cele opt finaliste.

Beniamin Duicu (2003), pregătit de prof. Carmen Ghilase la LPS Iași – CSM Onești, a fost primul în preliminarii la 60 metri, în 06’’97/100, după ce devenise campion balcanic acum două săptămâni cu un rezultat de 06’’79/100 și era principalul favorit la cucerirea medaliei de aur. În finală însă a fost descalificat pentru că a pornit înaintea semnalului oficial!

Avalanșă de medalii din partea atleților Masters de la CS Politehnica și AtletIs Iași!

Avalanșă de medalii din partea atleților Masters de la CS Politehnica și AtletIs Iași!

Două cluburi ieșene și-au trimis atleți la Campionatul Național de Masters, competiție desfășurată în Sala „Ioan Soter”, din București.

CS Politehnica Iași a avut zece atleți medaliați, lista fiind deschisă de Mariana Pârju (categoria F45), care a cucerit două medalii de aur (400 metri și săritura cu prăjina) și trei de argint (60 m, 200 m și 800 metri). Celelalte două medalii de aur la feminin au fost obținute de Rozalia Barabasi (F45, a urcat și pe treapta a treia a podiumului la 60 metri) la 60 metri garduri și de Coculeana Oltean (F60) la aruncarea greutății. Veronica Nemțeanu (F55) și-a trecut în cont patru medalii de argint, în probele de 60, 200, 400 și 800 metri.

Medaliile de aur la masculin au fost cucerite de Aurel Aniță (M65, argint la 200 și 1.500 metri) la 400 și 800 metri, Ionuț Pârju (M35, bronz la 1.500 metri) la 3.000 metri și Dumitru Sârbu (M55, argint la 400 și 1.500 metri, atlet susținut de Primăria Costuleni) la 800 metri.

Marian Mîrza (M55) este dublu vicecampion național la lungime și triplusalt și medaliat cu bronz la greutate, Ioan Oltean (M60) a ocupat locul al doilea la aruncarea greutății, la fel ca Aurel Aniță (M65) la 1.500 metri, în timp ce decanul de vârstă Ioan Burlacu (M80) s-a întors acasă dublu medaliat: argint la 1.500 metri și bronz la 60 metri.

„Vreau să le mulțumesc atleților Masters pentru activitatea lor neobosită, cât și pentru rezultatele pe care le obțin an de an și îi asigurăm că se bucură de toată aprecierea noastră”, ne-a declarat prof. Vasile Manole, directorul CS POLITEHNICA IAȘI.

Celălalt club ieșean care a avut reprezentanți la Naționalele de Masters a fost AtletIs, bilanțul fiind de 11 medalii!

Performera este Rica Grigoraș (F65), cea care a cucerit cinci medalii de aur în probele de 60, 200, 400 (record național), 800 și 1.500 metri (record național), celelalte medalii de aur fiind aduse, tot la feminin, de Dorina Korozsi (F35) la  1.500 și 3.000 metri și de Monica Cherecheș (F40) la 400 și 800 metri.

La masculin au fost cucerite două medalii de bronz, prin Cătălin Damian (M40, loc 4 la 400 m și loc 6 la 200 metri) la 60 metri și Ovidiu Văcăroiu (M50, loc 4 la 1.500 metri) la 3.000 metri.

Sorinel Oniceanu (M50) s-a clasat pe locul 4 la 3.000 m și pe 7 la 1.500 m, în timp ce Daniel Dăscălescu (M45) a ocupat locul 9 la 1.500 m și 10 la 3.000 metri. Bogdan Holubaș a participat în afara concursului și a realizat recorduri personale la 1.500 și 3.000 metri.

„Nu au concurat toți atleții Masters legitimați la noi, unii fiind opriți de accidentări. Sperăm să concurăm cu mai mulți sportivi la Campionatul Național în aer liber. Avem 100 de membri amatori, dintre care sperăm ca și alții dintre ei să facă pasul spre grupa Masters. Atenția noastră se îndreaptă și spre inițiere, unde avem aproximativ 60 de copii, dintre care 40 sunt legitimați. 20 dintre ei vor concura peste două săptămâni la Cupa „Micul Atlet”, la Bacău. Sunt la început, dar peste câțiva ani sperăm să intre în zona de performanță”, ne-a declarat prof. Daniel Halapciuc, președinte și antrenor la AtletIs Iași, el însuși absentând de la Naționale din cauza unei accidentări.

De ce n-a participat Cosmina Spiridon la Naționalele de atletism în sală! De la CS Politehnica Iași, direct în SUA!

De ce n-a participat Cosmina Spiridon la Naționalele de atletism în sală! De la CS Politehnica Iași, direct în SUA!

Cosmina Spiridon nu a participat la Campionatele Naționale de atletism în sală pentru seniori și tineret. Nu a împiedicat-o noul coronavirus, nicio altă problemă de ordin medical și nici măcar sesiunea de examene, știut fiind faptul că întotdeauna Cosmina a pus școala pe primul plan.

Pe 1 februarie, Cosmina a început însă cursurile la Iona College din New Rochelle, New York, unde studiază biologia! „Știam cam de acum un an că n-ar fi fost exclus să meargă în SUA la studii, unde să continue și atletismul. Am tot sperat că poate va mai rămâne măcar vreun an sau doi la Iași, dar nu putea rata șansa ce i-a fost oferită. La rezultatele ei sportive și la examenele pe care le-a susținut ar fi fost acceptată la orice universitate din SUA unde se pune accent și pe atletism”, susține prof. Viorel Popovici, cel care s-a ocupat de pregătirea Cosminei Spiridon la CS Politehnica-LPS Iași.

Cosmina Spiridon a avut îndeplinit în 2020 baremul de participare la Campionatul Mondial de juniori, din Kenya, competiție care inițial a fost amânată, pentru ca în final să fie anulată, iar Popovici susține că eleva sa a ales universitatea din New York pentru că este mai aproape de România și deoarece găsește mai ușor bilete de avion: „Cosminei i-a fost oferită o bursă prin care i se asigură școlarizare timp de patru ani, cazare, masă și tot ce are nevoie pentru antrenamente și competiții, pe ea o costă doar biletele de avion”.

Viorel Popovici se implică și acum în programul de pregătire al sportivei: „Țin în permanență legătura cu Cosmina și cu antrenoarea care se ocupă de pregătirea ei la New York. Cosmina are noroc că în grupă mai există o atletă valoroasă, deși nu chiar de nivelul ei. Eu la Iași nu aveam o parteneră de antrenament de un asemenea calibru. Cosmina va alerga pe 20 februarie în prima cursă a anului și mi-a spus că mai are deja stabilite trei concursuri în sală”.

Speranțele că în sezonul în aer liber Cosmina va reprezenta din nou CS Politehnica Iași și România au rămas însă intacte. „Pe 15 mai va încheia semestrul și mi-a promis că va veni să concureze pentru noi, iar în SUA pregătirea va fi concentrată pentru îndeplinirea baremului de participare la Campionatele Europene pentru tineret, din Polonia. Deși este abia în primul an de concurs la tineret, Cosmina are potențialul necesar pentru a ajunge la această competiție”, a mai spus prof. Viorel Popovici.