Eliberați ringul! Doi ieșeni boxează pentru supremația europeană!

Eliberați ringul! Doi ieșeni boxează pentru supremația continentală!

Campionatele Europene de box pentru juniori (limita maximă de vârstă 16 ani) au ajuns la Sofia în gala finală. Cei mai buni dintre pugiliștii care s-au aliniat la start vor lupta miercuri pentru cea mai râvnită medalie, iar printre ei se regăsesc și doi sportivi ieșeni.

Ionuț Chiriac, pregătit de antrenorul Nicolae Chipirog la Nicolina Iași, a avut tur liber în optimi, iar în sferturi s-a confruntat cu ucraineanul Anatoli Yem, vicecampionul european en-titre. Nu urma așadar un meci dinainte câștigat, ci numai bun pentru a-și intra în mână. Considerat unul din cei mai tehnici pugiliști ai generației sale, Chiriac a dominat primele două reprize în care practic și-a asigurat calificarea la puncte în semifinale (decizie 3-2), unde a încrucișat mănușile cu israelianul Jawad Abdel, un sportiv foarte înalt, care a încercat să fructifice avantajul alonjei. Au fost schimburi spectaculoase de lovituri la începutul disputei, dar Ionuț a ocupat de la început centrul ringului și a început să-și impună apăsat punctul de vedere. Abdel a încercat în actul secund combinații de directă cu stânga și croșeu cu dreapta, dar eschivele lui Ionuț i-au zădărnicit planurile. În schimb, gama variată de lovituri stăpânită de Chiriac își atingea tot mai des ținta, așa că decizia a fost una fără dubii: 5-0!

Pe rus îl învinge și mai clar!”

Ionuț se va confrunta în finală cu rusul Șalapanov, care a dispus, tot cu 5-0, de reprezentantul Cehiei, și susține că nu se va mulțimi doar cu medalia de argint. „Medalia de argint nu ma interesează, dacă tot am ajuns până aici trebuie să iau aurul. Șalapanov este cam la fel de înalt ca Abdel, așa că va trebui să folosesc aceeași tactică. M-am simțit foarte bine în semifinale, m-am bazat pe eschive și pe forță. Nu i-am permis adversarului să mă țină la distanță, așa cum voi încerca în finală și sper să și reușesc”, ne-a declarat Ionuț Chiriac, cel care este medaliat cu bronz la Mondiale când era cadet, iar acum se află în fața celui mai important meci al său.

Citește și: IEȘEANUL DAVID GAVRILOVICI ESTE DUBLU MEDALIAT CU AUR ȘI ARGINT LA NAȚIONALELE DE GIMNASTICĂ AEROBICĂ! A PIERDUT AURUL LA INDIVIDUAL PENTRU DOAR CINCI SUTIMI!

Și pentru maestrul Nicolae Chipirog va fi o premieră să aibă un sportiv legitimat la Nicolina în finala unei competiții de asemenea anvergură. „Am urmărit toate meciurile galei semifinale, dar așa frumos cum a boxat Ionuț eu n-am văzut pe nimeni. N-am fost impresionat de Șalapanov. Nici nu mă gândesc că Ionuț ar putea rata titlul european. În mod normal, îl învinge pe rus și mai clar decât l-a întrecut pe israelian! Ionuț, tată, doar știi că noi nu ne mulțumim numai cu argintul sau doar să urcăm pe podium, te aștept acasă cu medalia de aur!”, ne-a declarat Nicolae Chipirog.

Nici nu le dau scaunul la colț, în pauze”

Ionuț nu este doar un pugilist tehnic, ci și foarte bine pregătit fizic. El a fost proaspăt pe tot parcursul semifinalei, iar Chipirog a menționat: „Eu nici nu le dau scaunul la colț, în pauzele dintre reprize. Trebuie să fie atât de bine pregătiți încât să nu simtă nevoia să se așeze. Am mare încredere în Ionuț. Veți auzi de acum înainte de el la toate marile competiții internaționale, inclusiv Jocurile Olimpice!”, ne-a mai spus Nicolae Chipirog, care n-a putut uita de celălalt elev al său, Alexandru Boboc (60 kg), care n-a mai efectuat deplasarea la Sofia, din cauza unei probleme medicale: „Alex ar fi boxat sigur și el în finală și ar fi avut șanse mari să cucerească medalia de aur. Mai importantă este însă sănătatea sportivilor și sunt convins că va reveni și mai puternic”.

Antrenamente pe 20 metri pătrați la 50 kilometri de Iași!

Iașul pugilistic este în continuare reprezentat la Europene și de Ana Romanțov (48 kg), pregătită la Power Box – Steaua București de antrenorul Radu Romanțov. Ana a dispus în sferturile de finală de Irina Melnik (Ucraina), iar în semifinale a surclasat-o pe reprezentanta gazdelor, Diliara Ahmedova, cu 5-0! Ana va boxa miercuri pentru titlul european în compania rusoaicei Alena Tremasova, care a dispus, tot cu 5-0, de poloneza Alexandra Kozak. „Ana a reușit un foarte bun meci tactic în sferturi, iar pentru semifinale am schimbat strategia. I-am spus că dacă vrea să ajungă în finală trebuie să lovească, să dea drumul la brațe și i-a fost net superioară reprezentantei gazdelor. Pentru finală trebuie să schimbăm din nou tactica. Rusoaica este stângace și mă aștept la o victorie la puncte pentru Ana. Sper din toată inima să devină campioană europeană, deoarece am muncit foarte mult. Ne antrenăm într-un spațiu de 20 de metri pătrați! Primarul Iașului n-a binevoit să ne aloce un spațiu decent, așa că suntem nevoiți să ne pregătim la 50 de kilometri distanță de Iași!”, ne-a declarat Radu Romanțov, tatăl și antrenorul Anei.

Generație de excepție!

Ieșeanul Vasile Cîtea, președintele Federației Române de Box, era mulțumit de parcursul delegației tricolore, zece dintre sportivi reușind să urce pe podium. „Avem o generație foarte bună, cu care trebuie să fim foarte atenți. Ana Romanțov a boxat foarte bine în semifinale și are șanse reale la titlul european. Ionuț Chiriac a dominat semifinala cu multă autoritate, dar nu va avea un meci ușor în finală. Ionuț este unul dintre sportivii înalți la categoria sa în țară, dar iată că la Europene are de înfruntat pugiliști mult mai înalți decât el. Pe israelian l-a depășit clar, dacă va reuși să-l preseze pe rus în permanență nu cred că ar putea scăpa titlul de campion european”, ne-a declarat Vasile Câtea.