Avem a X-a ediţie Expo Casa Auto Iaşi

Am zărit şi eu un panou pe care este anunţată tradiţionala de acum manifestare organizată de grupul Tester Casa Auto Iaşi, programată anul acesta între 26 şi 31 martie, tot la Carrefour Era. Ei bine, manifestarea a ajuns la cea de-a X-a ediţie şi promite să ofere ieşenilor zeci de modele premiate. Probabil multe se vor învârti în jurul numărului 10 şi nu voi divaga prea tare pe această temă. Voi sublinia însă că nici în aceste vremuri grele pentru fenomenul auto Tester Casa Auto nu face pasul înapoi şi le oferă ieşenilor un prilej de delectare, iar vizitatorii vor acorda probabil un 10 cu felicitări pentru această ediţie a X-a.