1.500 euro tichetul în Programul Rabla 2013!

Iată că după ce taxa de primă înmatriculare a fost transformată în timbru de mediu au început să apară şi informaţii despre Programul Rabla 2013. În primul rând doar şi simplul fapt că Programul va continua şi anul acesta ar trebui să ne bucure, numai că poate se va umbla acolo unde trebuie pentru a avea şi efectele scontate.

Cu vouchere atât de scumpe cum au fost anul trecut n-are prea mulţi sorţi de izbândă, însă Rovana Plumb, ministrul Mediului, a anunţat că valoarea tichetului va ajunge la 1.500 euro, adică vreo 6.500 lei faţă de 3.800. Diferenţa nu-i deloc de neglijat, doar că esenţial va fi cu cât va rămâne viitorul proprietar de maşină nouă după ce va achiziţiona voucherul. Ministrul Mediului vrea să elimine intermediarii, care au reuşit să menţină preţurile foarte ridicate în 2012, şi s-a tot vorbit că nu va mai fi valabilă varianta cu trei vouchere, ci cu unul singur. A precizat că maşinile non-euro, Euro 1 şi Euro 2 vor face obiectul noului Program Rabla, care ar putea demara abia în martie. Cel mai devreme, pentru că s-ar putea să ne prindă şi aprilie şi să nu fie funcţional, aşa că tare mai sunt impulsionate vânzările de maşini noi…