Poze ca la mașini străine: Noua Dacia Sandero Stepway!

Poze ca la mașini străine: Noua Dacia Sandero Stepway!

La lansarea primei generații Dacia Sandero am avut privilegiul să văd și varianta Stepway care era un nivel de echipare al modelului din clasa mică foarte bine primit pe piețele auto mature. Începând cu a doua generație, pentru mine Sandero Stepway n-a mai fost un nivel de echipare, ci o mașină distinctă, atât de mult mi-a plăcut. O așezasem deja pe podium în gama Dacia, iar cu a treia generație m-am întâlnit în prag de Crăciun, ca un veritabil cadou de Sărbători!

Privirile ațintite asupra mașinii în trafic n-au fost deloc o surpriză pentru mine. Cam așa se întâmplă cu fiecare nou model de la Dacia. În special de la Dacia. Dar să fiu atenționat că doi bărbați maturi îi făceau poze chiar nu m-am așteptat. N-aveam de unde să știu de cât timp o admirau, dar au trecut măcar două-trei minute până să-și fi continuat drumul. Bărbați de vârstă medie, unul din ei chiar a venit să privească interiorul și a făcut poze și din dreptul geamului șoferului. N-am deschis fereastra să-i aud și ce vorbeau, dar cert era că discutau destul de aprins când au încheiat sesiunea foto. După câțiva pași pigmentați cu gesticulări largi s-au oprit și au mai aruncat câte o privire spre Noul Sandero Stepway și pentru a nu știu câta oară m-am simțit mândru de un produs fabricat de Dacia.

Nu șochează, doar înmoaie inimi!

Așa cum sunteți deja obișnuiți, nu vă voi oferi prea multe detalii tehnice, dar mașina lungă de 4 metri arată bine de oriunde ai privi-o. Este armonioasă, este frumos desenată, nu șochează, ci doar înmoaie inimi. Este un veritabil salt înainte, așa cum ar trebui să fie un schimb de generații, nu cum a ajuns să se practice acum la destule brand-uri când aproape nu recunoști generația actuală de cea precedentă. La Sandero Stepway este însă o veritabilă revoluție, cu atât de multe schimbări, cu atât de mult progres încât chiar nu este de mirare că au ajuns oamenii să facă poze acestei mașini cum cu mulți ani în urmă poate chiar aceiași oameni făceau poze mașinilor străine.

Partea frontală este dominată de grila impunătoare, radarul este la datorie pentru sisteme care cu ani în urmă păreau cumva utopice la Dacia, capota a primit nervuri care dau de veste că mașina are destul nerv, deși la doar 90 CP s-ar putea părea că a ratat deja startul. Farurile, la care și faza scurtă este tot cu LED, au un cuvânt greu de spus și în ce privește designul, pentru că lumina răspândită este ireproșabilă. Barele longitudinale de pe plafon pot deveni transversale la nevoie, iar spatele este și el înnobilat de blocurile optice care dau senzația de mașină completă. Încă de la prima tură în jurul mașinii realizezi că ai analizat un model complet, nu ai nevoie să faci un mic șanț tot învârtindu-te pentru a ajunge la amintitul verdict.

Display imens, tehnologii de ultimă oră

Habitaclul este la nivelul exteriorului. Dominat de imensul display pe care într-o clipă mi-am văzut telefonul afișat prin Apple Car Play, interiorul a primit inserții textile pe planșa de bord și pe portiere, plasticul este de o calitate din ce în ce mai bună, calitatea instalațiilor audio și de climatizare automată sunt la nivelul unor modele mult mai scumpe, așa că Sandero Stepway a trecut cu actuala generație de la statutul de surpriză plăcută la stadiul de model ce va face multe zile fripte concurenței. N-am putut însă să cobor parasolarul cu mâna dreaptă, iar când am coborât prima oară din mașină, scaunul fiind ridicat la maximum, am atins cu capul „pragul de sus”, eu având totuși o înălțime peste medie. Coborându-l câțiva milimetri am rezolvat pe dată situația, am constatat că pot călători confortabil și în spatele scaunului șoferului setat ca pentru mine și că portbagajul este generos, așa că spațiul din mașina asta a fost foarte bine gândit.

Maxime adunate

Venind de pe o mașină ceva mai puternică, sigur că la prima pornire mi s-a părut cam lent Noul Sandero Stepway. Motorul pe benzină suna însă bine din prima și am remarcat repede că ajungea în mare grabă la peste 3.000 de ture și că se înțelegea de minune cu cutia de viteze manuală în șase rapoarte. Vă spun din prima că nici n-am avut unde să-i dau a șasea și că a cincea am folosit-o mai mult ca să nu spun că n-am ajuns deloc în zona din dreapta desenată pe schimbător. Adică am cuplat a cincea când viteza deja trecea de limita maximă pentru autostradă, am constatat că mașina îmi oferea destulă încredere să adaug și viteza maximă prin localități, dar fiind vorba de carosabil în condiții de iarnă știți bine că nu exagerez.

Suspensia am găsit-o setată exact pe gustul meu, nici prea rigidă și nici prea moale, numai bună pentru a absorbi cu delicatețe gropile nu foarte adânci și denivelările nu foarte pronunțate. Slalomul pe o porțiune de drum cu gropi pregătite pentru o cârpeală l-am parcurs bazându-mă pe direcția precisă, iar stabilitatea mașinii în unele viraje abordate ceva mai sportiv a fost și ea mai mult decât încurajatoare.

Mașina urcă instant în turație, sprintează superb pe distanțe mici și are suflu chiar și dacă schimbi în treapta de viteză imediat superioară la o turație undeva sub 2.000 rot/min. Este așadar sprintenă, veți schimba fără emoții banda de deplasare, adică vă veți descurca la superlativ atât în oraș, când și la drum întins. Eu când am schimbat chiar și pe la 5.000 de ture n-am văzut consumul mediu să treacă de 8,3 la sută, iar prin oraș, fără să conduc deloc economic, am văzut un 7,1 care cu ceva grijă poate fi coborât binișor măcar spre 6,5. Nu-i deloc rău pentru o mașină cât se poate de actuală, o mașină căreia i se face poze precum unei vedete, o mașină care prin Programul Rabla costă 12.792 de euro (TVA inclusă) și care pentru mine a venit, așa cum am mai spus, ca un veritabil cadou de Crăciun!

Click AICI pentru a afla mai multe amănunte despre noile generații Sandero Stepway, Logan și Sandero