Nu mai e mult până miercuri

Cel târziu la mijlocul săptămânii viitoare se pare că vor fi stabiliţi şi ultimii secretari de stat pe la ministerele guvernului Ponta. În ceea ce priveşte Ministerului Sportului şi Tineretului, condus de Nicu Bănicioiu, şi nu de Alin Petrache, aşa cum indicau calculele hârtiei, am auzit că nu-i exclus să asistăm iar la o răsturnare de situaţie.

Premierul cică ar fi fost auzit spre sfârşitul anului trecut spunând la Iaşi că dacă va reuşi să scoată Sportul de sub tutela Educaţiei atunci secretar de stat va fi ieşeanul Vasile Câtea, care merită cu vârf şi îndesat amintita responsabilitate.

Zis, dar nu şi făcut. Apariţia lui Bănicioiu pe ultimii metri a schimbat însă toate planurile, şansele lui Câtea reducându-se aproape de 0. Dna. Carmen Tocală, fosta şefă a Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, era ca şi instalată, iar pentru Câtea probabil s-ar fi inventat o poziţie de sub-secretar de stat, pe care ieşeanul nostru nici n-ar trebui s-o ia în considerare.

Dar până la urmă poate că merge şi altfel: zis şi făcut. Evenimentele din ultimele zile arată că săptămâna viitoare Tocală şi Câtea o vor aborda cumva pe picior de egalitate. Practic s-a intrat în prelungiri şi se spune că nu se va ajunge şi la loviturile de departajare. În două-trei zile se hotărăşte totul şi nu-i deloc exclus să funcţioneze regula cu „golul de aur”.

Dar cel târziu miercuri vom afla dacă promisiunea mai înseamnă promisiune sau susţinerea pe care dna. Tocală a avut-o dintotdeauna, indiferent de cine conducea ţara, ministerul sau autoritatea, va avea câştig de cauză.