Trupa lui Tony da Silva a susținut șapte meciuri de verificare în această vară. A început cu acel 2-4, la Uricani, cu colega de eșalon secund, Ceahlăul Piatra Neamț, a continuat neînvinsă în cantonamentul bulgar condimentat cu cinci partide amicale și a încheiat duminică în compania Academiei Politehnica Iași Under 18, de care a dispus la scor. În niciuna din aceste șapte dispute nu a purtat nici un jucător de la Politehnica Iași numărul 10 pe spate!

Politehnica Iași și-a găsit „decarul”! Au fost 3 pe un număr!

O fi dispărut oare din lada cu zestre ținută sub cheie de magazinerul Gheorghiță Ungheanu, cel mai vechi angajat din Copou, tricoul cu numărul 10 sau nu s-a încumetat nimeni să-l revendice și să-l îmbrace? Are mai puțină importanță acum din moment ce echipa va avea decar la începutul noului sezon, cele mai multe din meciurile primei etape din Liga 2 fiind programate pe 2 august. Politehnica va debuta în Copou, cu Ceahlăul Piatra Neamț, și de o săptămână se aude că meciul se va juca marți, 5 august, și că ora va fi stabilită nu mai devreme de joi. Nu este însă vorba despre vreun jucător adus pe ultima sută de metri înainte de campionat, ci de unul din cei deja existenți în lot!

Se pare că în „disputa” pentru numărul 10 au intrat trei jucători. Unul dintre ei este „under”-ul Alexandru Hrib (născut în 2005), revenit după împrumutul la CSM Vaslui, în Liga 3. Decarul însă este de regulă titular de drept într-o echipă, iar Alex nu și-a asigurat acest statut, așa că în „cursă” au mai rămas doar doi. Darius Ghindovean (23 de ani) a arătat veleități de „decar” și în ultima verificare înaintea campionatului. Fost internațional de la U17 la U21, el și-a petrecut ultima parte a junioratului în Germania, la Duisburg, iar în 2022 s-a transferat la Munster. A fost anul trecut în vizorul lui Dinamo, dar a ajuns la FC Universitatea Craiova, club de la care a venit la Iași. Va fi probabil titular în echipa cu care Tony da Silva susține că va ataca promovarea, dar nu el va purta tricoul cu numărul 10.

Dragoș Iancu (22 de ani), fost internațional Under 20, s-a despărțit după trei ani de FC Hermannstadt și a fost primul jucător nou anunțat vara aceasta de Politehnica Iași. Titular în toate meciurile amicale importante, el este unul din jucătorii de bază ai echipei ieșene, așa că este îndeplinită o condiție importantă pentru purtătorul de număr 10. Ca să n-o mai lungim, Dragoș Iancu este cel ce va juca în tricoul Politehnicii cu 10 pe spate, tricou purtat în ultimul deceniu de fotbaliști precum Andrei Cristea sau Alin Roman.

Altfel, dintre jucătorii care au evoluat duminică, în ultimul amical, s-a renunțat la fundașul stânga Cătălin Gogor (Șelimbăr) și la fundașul central Fabio Balde. În schimb, fundașul central C. Nica și mijlocașul stânga T. Ciubotaru mai au timp să impresioneze în aceste zile pentru a fi păstrați în lot.

Citiți și Reportaj Autoplay: Noul Subaru Crosstrek – Patru ași dintr-un foc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *