ACS USV Iași, formație pregătită de antrenorii Cristi Ungureanu și Irinel Ionescu, a început vineri o serie de trei meciuri într-o săptămână cu formații foarte bine cotate, prima pe care a întâlnit-o fiind CSM Vaslui, în contul etapei a IV-a a Seriei I a Ligii 3.

Euro-gol pe sinteticul din Copou! ACS USV Iași – CSM Vaslui 0-2 (0-0)

Formația oaspete, pregătită de antrenorul Sorin Sava, cel care sezonul trecut activa la generația 2010 de la Academia Politehnica Iași, a fost mai insistentă în prima repriză, dar Anton a respins printr-un plonjon spectaculos lovitura cu capul expediată de atacantului central Batchabi, iar după două minute Baciu a șutat în transversală!

La începutul actului secund, ACS USV a urcat cu mai mult curaj în atac, dar A. Tanasă a intrat în unghi închis și a șutat puțin pe lângă poartă, și tot el a reluat cu călcâiul prin fața porții mingea trimisă de pe dreapta de Ilieș. ACS USV Iași a rămas activă, Ed. Sandu a câștigat o minge în preajma careului advers, i-a pasat pe dreapta lui Ilieș, dar centrarea juniorului la bara a doua, unde așteptau nemarcați Izmană și A. Tanasă, a fost imprecisă!

Anton a mai avut o intervenție salutară, Voion a trimis cu capul, de la 6 metri, puțin pe lângă poartă, iar la faza următoare Sonea a prins în minutul 76 un șut supersonic, de la 35 de metri, Anton a încercat să se opună, dar n-a putut mai mult decât să devieze mingea în plasă! ACS USV Iași s-a prăbușit, a tratat cu multă lejeritate o fază simplă în minutul 82 și i-a permis lui Baciu să majoreze diferența după ce în primă fază șutul i-a fost respins, dar mingea a ricoșat tot la el!

ACS USV Iași putea relansa meciul când Curcă a croșetat elegant la mijlocul terenului și l-a deschis bine pe A. Tanasă, atacantul a preluat, a intrat decis în careu, dar șutul său a fost respins de portar, iar la Vaslui a intrat pentru ultimele secvențe ale disputei David Amarandei, jucător care sezonul trecut evolua la Academia Politehnica Iași în generația 2010, grupă de la care Diaconu, M. Ciaun și Spânache s-au transferat și evoluează cu succes la Rapid București U16!

ACS USV Iași a evoluat în următoarea alcătuire. Anton – Olăeru, Turcu, Nechita, Voion – Șova (Paznicu), Bălășel, Izmană (Curcă) – Ilieș (Sâea), Ed. Sandu (Eric), A. Tanasă.

Tot vineri s-au înregistrat rezultatele: Aerostar Bacău – Știința Miroslava 3-1 și CS Gheorgheni – Od. Secuiesc 4-2. Etapa a IV-a programează sâmbătă (ora 17:00) celelalte trei dispute: Cetatea Suceava – FC Bacău 2, Viitorul Onești – Bucovina Rădăuți și CSM Adjud – Șoimii Gura Humorului.

Etapa a V-a se va desfășura după următorul program: Șoimii Gura Humorului – ACS USV Iași (la Suceava), Bucovina Rădăuți – Aerostar Bacău, AFC Od. Secuiesc – Viitorul Onești, CSM Vaslui – Cetatea Suceava – marți (ora 17:00), Știința Miroslava – CSM Adjud, FC Bacău 2 – CS Gheorgheni – miercuri (ora 17:00).

Foto: Captură YouTube / Religia Sportului.

Citiți și Irepetabil: 6 zile de oferte exclusive la Casa Auto – Land Rover!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *