Deși vremea i-a fost potrivnică, ediția a IV-a a îndrăgitului eveniment „Zilele Recoltei” a început sâmbătă pe Arena USV de parcă nici n-a plouat deloc, de parcă nici frig nu era deloc, de parcă nici vântul n-a suflat deloc! Prezența masivă a publicului chiar și pe ploaie, frig și vânt înseamnă că ieșenii chiar sunt atașați de tot ce se poate trăi și simți la evenimentul a cărui semnătură este deja o garanție a succesului: USV Iași.

„Zilele Recoltei” 2025 s-a bucurat de succes chiar și pe vreme potrivnică! Programul pentru duminică!
Sigur, timpul petrecut printre atrăgătoarele standuri ale celor peste 90 de expozanți nu mai putea fi la fel de generos, dar după prânz, când am ajuns eu, îmbrăcat corespunzător, vremea era chiar plăcută. Nu mai ploua, vântul luase și el o pauză, așa că orice întâlnire cu vreun cunoscut nu se mai reducea la o rapidă strângere de mână și la schimbat două vorbe dintr-un mers alert.








Prognoza pentru duminică, a doua zi a evenimentului organizat în parteneriat cu Primăria Iași, se anunță favorabilă, fără ploaie și vânt, dar cu temperaturi mai ridicate decât astăzi. Gazonul de pe Arena USV a rezistat cu brio, așa că duminică vă puteți bucura din plin de „Zilele Recoltei” 2025, sacoșele pline din mâinile vizitatorilor de sâmbătă fiind încă o mărturie a succesului acestui eveniment.
PROGRAM Duminică 05.10.2025 (10:00 – 18:00)
10:00 – 18:00 Târg de produse agro-alimentare
10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii
– 10.30 – 12.30 -Activități creative pentru copii
12:00 – 18:00 Vizitarea campusului USV
-12:00 – 13:00 Muzeul de Anatomie
-14:00 – 16:00 Baza Hipică, Echitație pentru copii.