Volei la Iași n-a însemnat doar Penicilina, singura campioană națională din istoria dulcelui târg la nivel de seniori la un sport de tradiție, ci s-a remarcat și prin echipa masculină de la Nicolina, una foarte îndrăgită, dar care la mijlocul anilor ’90 s-a văzut executată cu spatele la zid. Au trecut 30 de ani de atunci și iată că noua echipă masculină de volei a Iașului pornește vineri la un nou drum, sub numele CS Politehnica, pe care l-a mai purtat și în primii săi ani de existență, și sub comanda unuia dintre jucătorii care au făcut parte din ultima formație a Nicolinei.

Renaște voleiul masculin la Iași după 30 de ani! CS Politehnica Iași începe campionatul sub comanda unui fost jucător al Nicolinei!

Pasiunea pentru volei n-a încetat deloc să ardă mocnit în sufletul lui Ionuț Știrbu (născut în ianuarie 1972), cel care o dată cu desființarea Nicolinei punea capăt și carierei sale de voleibalist. A început voleiul la 14 ani, la Fălticeni, a venit la 16 ani la Iași, iar începutul stagiului militar l-a găsit legitimat la Dinamo București, o echipă de poveste.

Coleg la Dinamo cu Giani Crețu!

„Aveam atât de mult entuziasm încât cu greu acceptam să fiu rezervă. Dinamo juca în cupele europene și avea atunci nume grele în componență, precum Marius Căta-Chițiga sau Giani Crețu (n.r. – unul din cei mai cunoscuți antrenori de volei din lume). Nu jucam însă cât aș fi vrut și am plecat împrumut la Suceava”, își amintește Ionuț Știrbu.

A revenit la Nicolina Iași la începutul anilor 1990, dar condițiile erau din ce în ce mai dificile! Echipă nu neapărat muncitorească, ci mai degrabă studențească, o echipă îndrăgită care a jucat doar în al doilea eșalon și veți vedea în continuare de ce.

„În 1988 am susținut cu succes barajul de promovare în al doilea eșalon și puteam chiar să urcăm și în Divizia A, dar Iașul nu părea pregătit și pentru echipă masculină în primul eșalon. Când aveam șanse mai mari, mereu ni se spunea că nu prea mai sunt bani… În ultimii ani dinaintea desființării erau condiții tot mai dificile, dar tot îmi voi aminti cu nespusă plăcere deplasările pe care le efectuam cu două ARO 243, model cu banchete față în față în spate. Încăpeam câte opt într-o mașină, dar nu mi se părea deloc greu, atât de mult iubeam voleiul”.

S-a retras la doar 22 de ani, putea merge înapoi la Suceava (acolo unde ani buni antrenor a fost regretatul Victor Pancu, cel care ca ridicător, împreună cu Dan Gavril, au jucat la Nicolina înainte de 1989), dar a preferat să se dedice unei cariere academice. Nu putea sta departe de volei și a avut mai mereu echipă la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI), iar discuțiile cu Vasile Manole, directorul CS Politehnica Iași, au prins tot mai mult contur începând din vară, când a fost obținută afilierea la federația de specialitate și, implicit, dreptul de a participa în campionatul 2025/2026 al Diviziei A2 Est.

Imbold pentru cluburile particulare

„An de an mergeam la Campionatul Național Universitar și mereu am fost singura echipă fără jucători legitimați. Multe centre universitare se prezintă cu voleibaliști din primul eșalon autohton, dar tot timpul noi ne-am clasat printre primele patru echipe. Acum a venit momentul să ridicăm nivelul, dar avem multe de pus la punct”, a declarat Ionuț Știrbu pentru site-ul oficial TUIASI.

Fostul jucător, care și acum, în prag de 54 de ani, păstrează o alură de veritabil voleibalist, are destule idei și, foarte important, știe suficient volei cât să poată încropi o echipă cum scrie la carte din cei optsprezece jucători cu care pornește la drum.

„Să vedem începutul cum va fi, dar sper ca după câteva luni cluburile particulare de volei să înceapă selecție și pentru băieți. Am idei de proiecte și la nivel de liceu, dar mai întâi trebuie să așezăm Iașul din nou cum se cuvinte printre cluburile din campionat. Au trecut iată trei decenii de absență, avem mult de recuperat, dar eu sunt gata de muncă și mi-am propus ca în doi ani să creăm o bază cât mai solidă pentru dezvoltarea viitoare”, a adăugat Ionuț Știrbu.

Vineri, CS Politehnica Iași debutează în campionatul Diviziei A2 Est la turneul organizat la Suceava și se va confrunta cu CSM Suceava, CSM Petrodacia Piatra Neamț și CSM Știința Bacău, iar CSM Arcada Galați, a cincea echipă din serie, va sta. Următorul turneu se va desfășura la Iași, între 7 și 9 noiembrie.

„Suntem încântați că am putut organiza această echipă cu studenți de la TUIASI și sperăm să ni se alăture jucători și de la alte universități din Iași pentru ca în timp să devenim și la volei masculin un pol de referință în sportul de performanță ieșean”, a precizat Vasile Manole, directorul CS Politehnica Iași, pentru site-ul oficial TUIASI.

Lotul CS Politehnica Iași pentru sezonul 2025/2026

Andrei Sălceanu – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, absolvent

Sebastian Cozma – Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată, student

Mario Rotărescu – Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, master

Robert Marian – Facultatea de Construcții și Instalații, student

Andrei Afrăsinei – Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, master

Șerban Chebac – Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor, student

Ștefan Prodan – Facultatea de Construcții și Instalații, student

Dumitru Șandru – Facultatea de Mecanică, student

Vadim Toncu – Facultatea de Construcții și Instalații, student

Vlad Gospodinov – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, student

Francesco Diac – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, student

Daniel Gorceac – Facultatea de Mecanică, student

Stanislav Gatmaniuc – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, student

Emanuel Balint – Facultatea de Bioinginerie Medicală UMF, student

Valentin Buga – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, student

Iulian Huștiuc – Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației, absolvent

Gabriel Gheorghiță – Facultatea de Mecanică, student

Mihnea Ciocan – FEFS Iași, student.

Citiți și: Casa Auto Iași organizează evenimentul toamnei – Salonul Auto Palas Mall!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *