Anul 2025 nu se va încheia fără un rezultat memorabil pentru secția de box de la CSM Iași. Erika Antonia Carp, pregătită la club de antrenorii Dragoș Marin, Benone Marcu și Radu Zarif, a devenit sâmbătă vicecampioană europeană Under 15 la competiția desfășurată la Budva (Muntenegru).

Performanță de răsunet pentru școala ieșeană de box: Erika Antonia Carp este vicecampioană europeană!
Erika Antonia Carp a devenit încă de anul trecut campioană națională Under 15, tot în 2024 ocupând și locul al cincilea la Campionatul European. Anul acesta și-a apărat cu succes medalia de aur națională și a fost hotărâtă să urce și pe podiumul european. Niciun efort nu i s-a părut prea mare și a slăbit opt kilograme pentru a se încadra la categoria de greutate 70 kilograme.
„A fost un drum plin de emoții, muncă, dăruire și pasiune pentru sportul pe care îl iubim. Mulțumim din suflet tuturor celor care ne-au fost alături – echipei, susținătorilor, sponsorilor și tuturor celor care au crezut în noi! Ne oprim o clipă să ne bucurăm… și apoi mergem mai departe, cu gândul la aur!”, a postat antrenorul Dragoș Marin pe o rețea de socializare.
Erika este elevă în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic „Miron Costin” și practică boxul de doi ani și jumătate.
„Este foarte muncitoare, și-a dorit mult această performanță. Până la finala cu o sportivă din Anglia câștigase în sferturi cu reprezentanta Turciei, iar în semifinale depășise o pugilistă din Lituania”, a precizat antrenorul Radu Zarif.

Citiți și: Dacia Sandero rămâne cel mai vândut model din Europa! Bigster este deja un succes!
Felicitar Erika. Multumim antrenorilor CSM IASI!