Antrenorul Tibor Selymes n-a apărut mult prea relaxat la conferința de presă organizată joi în Copou și dedicată ultimului meci al anului, cel programat sâmbătă (ora 11:00), la Cisnădie, cu CSC Șelimbăr, și contând pentru etapa a XVII-a a Ligii 2. Sigur, nici prea tensionat după ce achitarea salariilor restante a devenit iminentă, punând accent pe cucerirea celor trei puncte în jocul de sâmbătă.

Cel mai bun jucător Under din întreaga Ligă 2 este la Politehnica Iași!

Incertitudinea din ultima perioadă a făcut însă și o „victimă”, stoperul Carlos Inglada anunțându-și antrenorul să nu-l ia în calcule pentru meciul cu CSC Șelimbăr.

„Îmi pare rău pentru Carlos, era un jucător care ne putea ajuta să cucerim toate cele trei puncte, acesta fiind singurul obiectiv pe care-l avem pentru acest meci ce se va desfășura pe un teren scurt, îngust și cu o suprafață de joc nu prea bună. Suntem obligați să câștigăm pentru a salva cât de cât sezonul. Avem o șansă importantă să ne apropiem de play-off și nu vrem s-o ratăm”, a declarat Tibor Selymes. 

Antrenorul Politehnicii Iași a fost însoțit la conferința de presă de fundașul dreapta Ștefan Opriș (18 ani), împrumutat pentru acest sezon de la Universitatea Cluj, jucător pentru care a avut o mențiune specială.

„În cele trei meciuri sub comanda mea, Opriș a fost cel mai bun jucător al echipei. Este cel mai bun jucător Under din toată Liga 2. Chiar sunt surprins că nu este convocat la lotul național Under 18, deși are potențial să joace chiar și la România Under 21”, a menționat Selymes.

Opriș își dorește să promoveze cu Politehnica Iași și își așteaptă rândul la loturile naționale.

„Ne așteaptă un meci dificil sâmbătă, dar suntem montați sută la sută să-l câștigăm. Am progresat mult de când am venit la Iași, dar nu vreau să mă opresc aici. Îmi aștept șansa la loturile naționale, vreau să promovez cu Politehnica și mă voi gândi atunci dacă voi continua sau nu în Copou”, a precizat Ștefan Opriș.

Citiți și: Noi detalii despre noile modele Opel Astra și Astra Sports Tourer

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *