Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est, în parteneriat cu Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași, organizează joi, 12 martie 2026, Atelierul de Descoperire Antreprenorială „Smart Farming – Automotive pentru Agricultură”, un eveniment dedicat inovării și colaborării între mediul academic, mediul de afaceri și sectorul public. Evenimentul va avea loc în Aula Magna „Haralamb Vasiliu” din cadrul Universității, situată pe Aleea Mihail Sadoveanu nr. 3, în Iași.

Intersecția dintre agricultură și tehnologii automotive moderne va fi analizată joi la USV Iași!
Atelierul este organizat în contextul domeniilor prioritare ale strategiei de specializare inteligentă RIS3 Nord-Est și aduce în prim-plan intersecția dintre agricultură și tehnologii automotive moderne, precum mașini și utilaje agricole inteligente, automatizare, digitalizare, mentenanță predictivă, siguranță și sustenabilitate. Domeniile vizate includ ariile prioritare Agro-alimentar, IT&C și Mediu.
Deschiderea oficială a evenimentului va avea loc la ora 10:00 și va include un cuvânt introductiv susținut de reprezentanți ai ADR Nord-Est și USV Iași, care vor prezenta obiectivele atelierului și importanța colaborării regionale pentru dezvoltarea soluțiilor inovatoare în agricultură.
Programul zilei include o serie de prezentări tematice și sesiuni de dialog între experți din mediul academic și reprezentanți ai industriei. În intervalul 10:40 – 11:10, specialiștii vor aborda tema „Smart Farming – prioritate regională de investiții pentru dezvoltare prin inovare (specializare inteligentă)”, prezentare susținută de ADR Nord-Est.
În continuare, vor fi prezentate tendințele în dezvoltarea și cercetarea din domeniul Smart Farming și al automotivelor pentru agricultură, din perspectiva mediului academic, prin contribuțiile experților de la USV Iași și Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași.
Evenimentul va include și intervenții din partea companiilor active în domeniu, care vor prezenta soluții tehnologice și experiențe din industrie. Printre acestea se numără AUMOVIO Iași – „Tehnologii automotive transferabile în agricultură” și IRUM – „Provocări reale, utilaje fabricate în România”.
Agenda evenimentului este completată de ateliere interactive, concepute pentru a facilita schimbul de idei, identificarea de oportunități de colaborare și dezvoltarea unor direcții concrete de inovare în domeniul Smart Farming.
Prin organizarea acestui atelier, inițiatorii urmăresc consolidarea ecosistemului regional de inovare și stimularea parteneriatelor între cercetare, industrie și antreprenoriat, contribuind astfel la dezvoltarea durabilă și competitivitatea sectorului agricol din Regiunea Nord-Est.Departamentul de Promovare – Comunicare USV Iași.
Citiți și: Dacia Striker, un crossover dinamic și surprinzător! VIDEO