Ediția 2026/2027 a campionatului Ligii Naționale feminine de handbal va începe la final de august, dar nou-promovata CSM Iași 2020, condusă spre primul eșalon de antrenorii Daniel Bura și Roxana Juverdianu, încearcă să pună la punct cât mai multe detalii pentru a se prezenta la start cu temele mult mai bine făcute decât la precedenta prezență în campionatul care anul acesta a dat două echipe în sferturile Ligii Campionilor.

11 handbaliste care au promovat cu CSM Iași 2020 vor juca și în Liga Națională!

Nu este prima oară când afirm că formația ieșeană trebuie să fie pregătită pe toate planurile, nu doar la nivel de lot și antrenori, dar mai ales conducerea să transmită un mesaj unitar, echilibrat, ponderat, care să nu împartă lotul în bisericuțe. Dacă s-a învățat sau nu temeinic în urma greșelilor comise în sezonul 2024/2025 ne vom convinge din august încolo, deși echipa se confruntă deja cu marea problemă legată de sala în care își va desfășura antrenamentele și jocurile oficiale. Sala LPS a devenit practic casa echipei, dar capacitatea tribunelor este departe de a satisface un public care s-ar putea dovedi măcar curios să vadă noutățile din echipă, dar și meciuri cu adversare precum CSM București, care sâmbătă joacă în semifinalele Ligii Campionilor cu Metz, sau Gloria Bistrița.

Fără îndoială, în topul priorităților se numără definitivarea lotului cu care va fi atacat noul sezon. Antrenamentele au continuat și după promovare, astăzi fiind programată ultima ședință de pregătire. Conducerea echipei și-a propus să păstreze mai mult de zece handbaliste din lotul care a promovat și a ales unsprezece: Iustina Baban – Anamaria Grigore, Denisa Pavel, Ana Maria Stana, Lavinia Florea, Georgiana Olaru, Valentina Trică, Codruța Hrenaru, Cristina Mitrache, Amalia Cherciu și Alina Molkova.

Reunirea este programată pe 8 iulie, când jucătoarele vor parcurge vizita medicală și antrenamente ușoare pentru a pregăti ascensiunea de la Forban, unde va trudi cinci zile ce vor fi urmate de altele cinci la Brăila, acolo unde echipa va susține prima verificare, cu formația locală Dunărea. Nu este exclus să joace chiar două meciuri amicale, iar invitații la turnee au fost primite deocamdată dinspre CSM Tg. Jiu și Minaur Baia Mare.

Perioada de transferuri debutează pe 1 iulie, perioadă în care CSM Iași 2020 trebuie să puncteze consistent pentru a avea la dispoziție un lot cu care să-și poată propune menținerea în Liga Națională. Bugetul se pare că va fi unul modest pentru pretențiile unui campionat de prim rang în Europa, așa că un cuvânt poate decisiv îl va avea calitatea lotului.

Foto: SportZoom.

Citiți și: A treia lună consecutivă de creștere a înmatriculărilor de autoturisme noi! Chery iese din top, revine BYD!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *