Știința Miroslava a început a doua săptămână de pregătiri pentru sezonul următor, încercând să-și facă temele pentru oricare din cele două eșaloane în care va evolua. Probabil nu va putea evita Liga a IV-a, dar nici n-a încetat să spere că-i va fi acceptată cererea de a rămâne în Liga 3.

Știința Miroslava a început a doua săptămână de pregătiri și așteaptă o minune!

Ați putut afla despre problemele cu care s-a tot confruntat Știința Miroslava în ultima perioadă, totul culminând cu nereușirea înscrierii echipei în Liga 3, eșalon în care a evoluat în play-off-ul sezonului trecut. Cum încărcarea pe platforma online a documentelor necesare atât pentru echipa de seniori, cât și pentru cele de juniori, n-a putut fi realizată, ele au fost trimise în format fizic pe adresa Federației Române de Fotbal și se așteaptă răspunsul.

„Vom aștepta până în ultima secundă o minune și ne vom prezenta bine pregătiți acolo unde se va decide că ne este locul. Avem un lot care să facă față cu brio în eșalonul al treilea, dar și care să atace cu succes promovarea dacă va fi să jucăm în Liga a IV-a, iar pentru echipele de copii și juniori vom găsi cele mai bune soluții pentru a le putea oferi competiții cât mai atractive cu putință”, ne-a declarat Alexandru Vieru, președintele Științei Miroslava.

Formația se pregătește sub comanda antrenorilor Dorian Marin și Liviu Petrache, iar prof. Marius Ghilase (atletism, LPS Iași) a fost cooptat pe post de preparator fizic. Andrei Herghelegiu, cel sub conducerea căruia echipa a încheiat ultimul sezon, a rămas ca jucător, dar el se ocupă și de două grupe de copii. A plecat Iosua Huluba, în Liga 2, la Concordia Chiajna, dar și Mihai Asofiei, tocmai transferat de la ACS USV Iași, însă contractul a fost reziliat de comun acord pentru a putea reveni în Copou.

„Nume precum Herghelegiu, Săvoaia, Unghianu, Saizu și Țimbalariu dau greutate oricărei echipe. Și portarul Denis Ababei va fi un stâlp al formației dacă nu-și va găsi o echipă într-un eșalon superior și mai avem destui tineri fotbaliști cu care privim cu încredere spre viitorul sezon”, a adăugat președintele Științei Miroslava.

Citiți și: Dacia completează Programul Rabla cu beneficii suplimentare! Logan la 11.990 euro, Duster la 15.900 euro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *