România a obținut medalia de argint în proba pe echipe la Campionatul Balcanic de sărituri peste obstacole, desfășurat la sfârșitul săptămânii treciute, la Salonic, din echipă făcând parte și Ilinca Rață (14 ani), de la CS Equester Iași. Rezultatul reprezintă cea mai bună clasare a echipei de copii a României din ultimii ani.

Ieșeanca Ilinca Rață, vicecampioană balcanică la sărituri peste obstacole!
Pentru Ilinca Rață, ediția din acest an a campionatului a avut și o semnificație personală: a fost ultima sa participare la Campionatul Balcanic la categoria copii. Sportiva ieșeană a ocupat locul 4 în Grand Prix și locul 10 clasamentul individual, cu Cayman M3.
La Salonic, Ilinca a concurat pentru a patra oară în acest sezon alături de Cayman M3. Pentru cal, competiția a reprezentat revenirea într-un concurs important după accidentarea suferită în luna iulie, înaintea Cupei Națiunilor de la Hagen (Germania). Cayman a încheiat fără greșeală trei dintre cele cinci parcursuri ale competiției.
„După un debut mai ezitant în proba individuală, Ilinca și-a recăpătat încrederea în Cayman. Au reușit să revină de la o probă la alta și, împreună, să obțină o clasare foarte bună, locul 4 în Grand Prix”, a declarat Marius Rață, antrenor și fondator al Clubului Sportiv Equester Iași.

Evoluția de la Salonic vine după un sezon în care Ilinca și Cayman au lucrat în principal la creșterea cadenței și la optimizarea parcursului, urmărind un ritm de concurs mai eficient.
„A fost ultimul meu Campionat Balcanic la categoria copii și mă bucur că am putut încheia această etapă alături de echipă. Am plecat acasă cu medalia de argint, iar Cayman a avut trei parcursuri fără greșeală din cinci în această competiție. Sunt foarte fericită că am concurat din nou alături de fetele din echipă. Mulțumesc întregii echipe pentru că a făcut posibil acest rezultat, dar cel mai mare mulțumesc merge către Cayman!”, a menționat Ilinca Rață.
Anul viitor, Campionatul Balcanic de sărituri peste obstacole va fi găzduit de România.
Citiți și: LEPAS ajunge și la Iași, prin Casa Auto!