Ediția a II-a RUN IAȘI nu înseamnă doar cursa programată duminică, dar tot ea va reprezenta punctul culminant al întregului evenimentul ce va debuta vineri în organizarea Asociației Ice Swimming & Open Water România, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași și cele cinci universități de stat ieșene: Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” și Universitatea Națională de Arte „George Enescu”.

Nu doar un cros de duminică: RUN IAȘI 2026

Realizatorul TV Vlad Arhire, maratonist și inițiator al competiției, a vorbit despre obiectivul RUN IAȘI: „Îmi doresc foarte mult ca prin acest eveniment să promovăm orașul și să atragem cât mai mulți alergători din țară și din străinătate. Vrem ca Iașul să devină o destinație sportivă”.

A doua ediție va aduce la start o mie de participanți, un număr dublu față de prima ediție: nume importante ale atletismului, sportivi de elită și alergători amatori din Iași, din țară și din străinătate, cu o participare numeroasă din Republica Moldova.

Primarul Mihai Chirica a apreciat complexitatea manifestării, în care sportul, arta și educația se întâlnesc, subliniind rolul acesteia în apropierea oamenilor: „Contează foarte mult un astfel de eveniment, pentru că sportul unește, nu are culoare politică, ideologii”.

Programul RUN IAȘI

Vineri, 30 octombrie, și sâmbătă, 31 octombrie – Expo Area

Amenajată în Sala de Sport din Campusul „Tudor Vladimirescu”, Expo Area va fi deschisă vineri, între orele 14:00 și 20:00, și sâmbătă, între orele 10:00 și 20:00.

Aici, participanții își vor putea ridica kit-urile de concurs, iar publicul va putea lua parte la activări pregătite de sponsori și parteneri, interviuri, întâlniri cu invitați speciali și sesiuni de întrebări și răspunsuri despre sport, performanță și sănătate.

Sâmbătă, cele cinci universități partenere vor susține câte un moment în cadrul STUD Talks, cu invitați și prezentări pe teme din viața academică.

Duminică, 1 noiembrie, ora 9:00 – Cursa de 10 kilometri

Startul și sosirea vor fi amenajate în zona Parcului Regina Maria a României, în apropierea cartierului Podu Roș. Duminică, 1 noiembrie, între orele 06:00 și 11:30, traficul rutier va fi închis pe traseul competiției. Șoferii sunt rugați să folosească rute alternative și să respecte indicațiile echipajelor care vor dirija circulația.

Cursa va porni pe Bulevardul Regele Ferdinand I al României, din dreptul parcului, în direcția Podului de Piatră, până la strada Alexandru Ipsilanti Vodă, cu întoarcere pe același bulevard. Alergătorii vor continua pe strada Palat și strada Anastasie Panu, până la sediul ANAF, apoi vor reveni către Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt.

Traseul continuă pe strada I. C. Brătianu și strada Agatha Bârsescu, cu întoarcere prin parcarea din stânga Teatrului Național și revenire pe strada I. C. Brătianu până la strada Cuza Vodă. De aici, participanții se vor întoarce în direcția Bulevardului Ștefan cel Mare și Sfânt și vor continua pe strada Arcu, strada Gavriil Musicescu și Piața Mihai Eminescu, cu întoarcere imediat după stația de tramvai de la Fundație, fără a intra în rond.

Returul se va face pe strada Gavriil Musicescu, strada Arcu și Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, apoi pe strada Iancu Bacalu până la intersecția cu strada Sfântul Andrei. Alergătorii vor reveni pe strada Palat și Bulevardul Regele Ferdinand I al României, cu sosirea în dreptul catargului din Parcul Regina Maria a României.

Organizatorii au prevăzut cronometrare electronică, puncte de hidratare și măsuri de siguranță, dar și momente artistice pe traseu, care vor completa atmosfera competiției. Își doresc să ofere mai mult decât o cursă: o experiență a alergării care aduce oamenii împreună și pune în valoare orașul. Ieșenii sunt invitați să îi susțină pe participanți și să se bucure alături de ei de această sărbătoare a sportului.

Foto: Run Iasi.

Citiți și: Dacia deschide comenzile pentru Striker

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *