Casa Auto Iași a intrat mai greu în hora reprezentărilor mărcilor din China. A avut motivele sale, așa cum a cântărit bine împreună cu ce constructor și cu ce importator să facă primul pas. A ales Lepas, divizia premium de la Chery pentru modele plug-in hybrid și electrice, iar L8 PHEV este vârful de lance cu care caută să-și croiască drumul spre inimile clienților. Vă spun doar că are cu ce cât să dea și la alții.

Reportaj Autoplay: Lepas L8 PHEV – Un leopard cutreieră Iașul

Una dintre formalități la orice test este primirea cheii. Cheie i-a rămas numele, deși de destui ani numai cheie nu mai e. Puține sunt mașinile la care m-am uitat la cheie mai mult de două secunde, dar la Lepas L8 am întrebat imediat ce e cu acel „P”. Anticipam vreo posibilă legătură cu senzorii de parcare, dar răspunsul m-a cam pus pe gânduri. Era pentru parcarea din exteriorul mașinii! Modele care să parcheze singure, mai întâi longitudinal, apoi și perpendicular, dar cu mine înăuntru, mai văzusem, de mult timp, însă ca ele să facă totul în timp ce eu țin apăsat butonul telecomenzii nu mai întâlnisem.

Parcând din telecomandă!

N-am avut răbdare să fac altceva cu mașina după ce am plecat de la showroom-ul Casa Auto, de la Centro, decât s-o duc mai întâi în parcarea celui mai apropiat centru comercial ca să mă conving. Văzusem că se poate, aveam deja încredere, dar să nu credeți c-am stat prea liniștit. Totul este însă o înșiruire logică, iar camerele mașinii și sistemele de siguranță sunt toate în gardă pentru o parcare impecabilă, cu L8 poziționat în centrul spațiului disponibil. După ce ai ales locul de parcare (îți sunt indicate una sau mai multe opțiuni), mașina poate parca și cu șoferul la volan, dar și fără șofer înăuntru, numai să nu uiți să lași cutia de viteze automată în „Parking” înainte de a coborî!

Știe să parchează și cu spatele, dar și cu fața. Așa cum intră în parcare știe să și plece singură, cu tine la volan. Trebuie doar să alegi direcția. Mai mult, poți da mașina înainte sau înapoi doar din telecomandă, aflându-vă în exterior, și imaginați-vă în câte locuri de parcare n-ați încăput pentru că n-ați putut deschide portiera. Sau chiar portierele. Ce poate să facă Lepas L8? Parchează din telecomandă, iar dacă spațiul este la fel de strâmt și la plecare o veți mișca înainte tot din telecomandă atât cât să puteți deschide portiera.

Toți știu, dar puțini pot!

V-aș putea povesti întreg materialul numai despre parcarea din telecomandă, să vă împărtășesc emoțiile pe care le provoacă, dar parcă n-aș vrea să vă știrbesc din bucuria pe care o veți avea, așa am trăit-o eu și cum nu puteam să nu-i arăt asta și fiului meu, un mare iubitor de mașini bune. Eu încă reușesc să mă bucur la orice parcare, dar câteodată parcă aș avea nevoie de o baghetă magică să-mi extragă mașina cât să pot deschide portiera. Mai ales în vremurile cu ploi săptămâni în șir.

Chiar și fără acel buton magic, telecomanda modelului Lepas L8 spune multe despre mașina ce dezvoltă peste 280 CP bazându-se pe motorul pe benzină de 1,5 litri și pe cel electric. Finețea o caracterizează și parcă setează așteptările la un nivel ridicat. Și culoarea mașinii, „Provence Purple”, este cât se poate de nimerită. Am prins reprize de soare, fiind prietenoasă în orice tonuri, chiar și cu vreme înnorată. Designul este plăcut, inspirat din lumea felinelor, cu predilecție dinspre leopard. Atrage fără să strige, să țipe sau să ridice tonul. Este acea simplitate cuceritoare și cam cel mai greu de realizat. Este acel design pe care toți îl cred floare la ureche, pe care toți îl puteau face și mai bine, dar pe care puțini îl și reușesc când e vremea de trecut la fapte.

Click AICI pentru continuarea materialului!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *