Handbaliștii de la CS Politehnica Iași au reușit să spargă șirul ghinioanelor din acest sezon pe propriul teren prin victoria obținută săptămâna trecută în compania „satelitului” echipei CSM Focșani, din Liga Națională. Coincidență sau nu, acest succes a fost obținut la revenirea după patru ani a interului Alexandru Ciobanu în formația ieșeană. Chiar dacă n-a mai jucat de doi ani, talentul său l-a ajutat și de această dată să se numere printre cei mai buni marcatori ai meciului, aducându-i parcă aminte că la 23 de ani era printre golgheterii României și pe buzele multor cluburi puternice, dar și că nu degeaba la Minaur Baia Mare era considerat „copilul favorit” al regretatului Lascăr Pană, unul din cei mai mari antrenori de handbal pe care i-a avut România!

Alexandru Ciobanu (29 de ani) este originar din Pașcani, dar iată că spre Baia Mare n-au plecat numai viitori mari rugbiști de acolo! Baia Mare l-a remarcat pe Alex pe când era elev în clasa a VIII-a, iar în vacanță l-a adus la probe, deși el juca fotbal, cam ca orice copil, nicidecum handbal.



„Nu știam mai nimic despre handbal. Am mers la probe și m-au păstrat. Probabil am impresionat cu ambiția și atitudinea mea, cu dorința mea enormă de a învăța”, își amintește Ciobanu.

Talentul său a fost repede remarcat de marele Lascăr Pană, cel care l-a luat pe Alex sub aripa sa. Era deja considerat viitorul Alexandru Csepreghi, iar la 17 ani debuta în compania Universității Reșița în Liga Națională! Avea doar trei ani de handbal, însă potențialul său de progres era remarcabil.



A rămas la Minaur și pentru primul sezon ca senior, dar s-a ivit ocazia să vină mai aproape de casă și a semnat în 2011 cu CS Politehnica Iași. A rămas aici un an și jumătate, apoi a jucat pentru Vaslui, dar a revenit la Iași în proiectul HC Universitas, un proiect ambițios, dar care abia a rezistat un sezon. Au urmat trei ani la CSU Galați, cu care a evoluat din nou în prima ligă. Atinsese la 23 de ani un nivel care l-a impus în atenția cluburilor puternice.

„Eram al optulea marcator al României și telefonul suna din toate direcțiile. Atunci era momentul optim să fac un pas înainte în carieră, dar chiar atunci a murit tatăl meu. Am suferit enorm, m-am și lăsat jumătate de an! Am reușit cu greu să ies din depresie”, a mărturisit Alex.

S-a întors la Iași plin de avânt, cu gândul de a-și relansa cariera. Talentul era nealterat, dorința sa – la fel de aprinsă, motiv pentru care a mai și adunat cartonașe roșii, însă a suferit o cruntă dezamăgire.

„Mi-am dorit enorm să ducem Iașul printre cele mai bune echipe din țară! Când începusem să ne legăm mai bine, când începeau să apară și rezultate pozitive, când începeau să vină spectatorii la sală, când începeam să prindem aripi ca echipă a venit desființarea!”.

A mers în 2017 la Botoșani pentru a-și ostoi amarul, unde a rămas doi ani, iar de doi ani a renunțat la handbal. Ne-am intersectat în toamnă, la primul meci al CS Politehnica Iași pe propriul teren, când a pierdut la două goluri diferență în fața celor de la CSU Galați, în Seria A a Diviziei A. Suferea. Probabil ar fi fost în stare să intre pe teren să ajute echipa ieșeană. Cu el în componență poate n-ar fi pierdut jocul. Cu el în componență, primul după doi ani de pauză, Politehnica a fost triumfătoare.

„Am vrut să vin doar la o mișcare cu băieții, dar m-au convins să vin alături de ei și la meciuri! Din foștii mei colegi au rămas Folescu și Ionică, dar am găsit niște tineri talentați, care pot progresa și juca nu doar în Divizia A! Vreau sa creștem de la meci la meci și anul viitor să fim o nucă tare pentru toate echipele! Am jucat inter dreapta, dar joc orice are nevoie antrenorul Florin Spiridon la 9 metri. Intru și pivot dacă trebuie. Probabil pe extremă n-aș fi potrivit acum la kilogramele mele în plus…”.

I-a și spus cineva după meci că dacă scapă de cele câteva kilograme în plus ar putea reveni în Liga Națională, dar anii așternuți peste el nu-i mai dau voie să viseze.

„Am ars pentru handbal, dar viața m-a trimis pe alt drum”.

Alex activează de doi ani în domeniul imobiliar, iar handbalul a ajuns pe plan secund. Vine la antrenament în fiecare seară direct de la servici și are un scop clar.

„Eu vreau să ajut cât pot acești copii talentați. Liceul cu Program Sportiv produce în continuare talente, noi trebuie să-i ajutăm să progreseze cât mai repede. Nu-mi mai fac iluzii că voi mai putea juca în Liga Națională, nu mai pot pune handbalul pe primul loc. Din păcate, handbalul mi-a oferit satisfacții enorme, dar în plan material m-a ajutat doar să trăiesc, nu să și construiesc ceva”.

Alex își va întemeia curând o familie, aleasa sa, Alexandra Lup, jucând și ea handbal, cu juniorat la Bistrița, iar ca senioară la Universitatea Cluj-Napoca. Deși nu-l mai apasă prea tare, Alex tot se mai confruntă din când în când cu regretul că n-a ajuns să joace la un nivel și mai înalt, pe măsura talentului său, și are curajul să-și asume și el o parte din vină.

„Mă mai încearcă regrete când mă uit la câte un meci și-mi văd foști colegi de generație jucând acolo unde puteau și eu să joc. Am avut antrenori buni, mi-au oferit șanse să joc… Poate dacă aș fi fost mai serios și m-aș fi antrenat cu și mai mult simț de răspundere aș fi putut juca tot timpul handbal, așa cum întotdeauna mi-am dorit. Poate însă n-a fost să fie. Poate va ajunge copilul meu un mare handbalist, poate vom reuși cu tinerii jucători de la Politehnica Iași să-i ajutăm să ajungă acolo unde n-am putut ajunge eu”.

Citiți și: DACIA DESCHIDE COMENZILE PENTRU MODELUL JOGGER

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *