Sabrera Amalia Stan (17 ani), pregătită la CSS „Unirea”-CSM Iași de antrenorii Radu Tofan, Alexandru Sirețeanu și Alin Lupeică, era foarte încrezătoare cu două săptămâni înainte de Campionatele Mondiale de scrimă pentru cadeți și juniori, care vor începe sâmbătă în Dubai. Medalia de argint cucerită luna aceasta la Campionatele Europene din Serbia cu echipa de cadete a României, medalie la care a avut o contribuție decisivă, fiind de departe cea mai bună în fiecare meci, i-a dat încrederea de care avea nevoie, plusul de încredere care din păcate i-a lipsit în concursul individual, dar mai ales i-a dat puterea pentru a duce la capăt o perioadă grea, de multe luni, ce avea să se finalizeze cu Campionatul Mondial.

„Pot spune că în concursul pe echipe am fost eu, Amalia, și nimic nu m-a oprit din a-mi arăta valoarea. Trebuia să mă revanșez după concursul individual, aceea nu am fost eu!”, ne declara Amalia Stan după Europene.

Amalia Stan s-a pregătit și a concurat în ultimele luni cu dureri teribile la genunchi! S-a spus că suferă de „genunchiul săritorului”, adică de o inflamație a tendonului care leagă rotula de tibie, mai precis dureri chiar și la mers, iar prima măsură era suspendarea antrenamentelor! Ședințele de kinetoterapie i-au mai alinat din dureri, însă genunchii sunt foarte importanței pentru o sabreră. Se știe că tușele de regulă se dau cu ajutorul fandărilor, iar genunchii trebuie să răspundă la comenzi ca pedala de accelerație la o mașină de peste 400 CP. Amalia știa că nu risca o accidentare gravă, a ales să se antreneze și să concureze cu dureri pentru că era ultimul său an la cadete și medaliile la Europene și Mondiale i-ar fi recompensat munca de până acum.

Dar, oricât de curajoasă ar fi fost, probabil că tot nu se putea baza sută la sută pe genunchii săi. Asta înseamnă un grad mai redus de îndoire, mai mulți centimetri pierduți față de adversară în condițiile în care meciurile se câștigă și la un vârf de sabie! Este elevă la Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil”, dar totuși nu este un robot care operează pe creier ca să calculeze la nivel de microni, în vâltoarea asalturilor, la fiecare tușă, cam cât să îndoaie genunchiul astfel încât să nu sufere o accidentare gravă. Este totuși un copil care a ales să îndure deoarece știe deja că durerile fac parte din meniul unui sportiv de înaltă performanță.

Dar când bagajul pentru Mondiale era aproape gata a primit teribila veste: pozitivă la noul coronavirus! Două teste rapide și unul RT-PCR, toate trei pozitive! A și fost înlocuită în lotul pentru Mondiale, iar Amalia va sta în carantină până duminică, la București, după care va reveni acasă!

Dezamăgirea este mare, parcă tot ce a îndurat din octombrie încoace a fost în zadar! Medalia europeană o mai consolează, dar găsește putere să se gândească la viitor! Vor urma câteva săptămâni de pauză totală, până la dispariția durerilor, deși spune că dureri au mai fost și vor mai fi, dar că și le va asuma de fiecare dată, așa cum a făcut și până acum! Are tot timpul de partea sa și mai are ceva, un talent și o ambiție ieșite din comun, antrenorul Alexandru Sirețeanu spunând despre ea că „este o veritabilă forță a naturii”!

Iașul va fi reprezentat în Dubai de cadetul Casian Cîdu (16 ani), medaliat cu bronz la Europene cu echipa de cadeți a României și clasat pe locul al șaselea în concursul individual al juniorilor!

Citiți și: Mercedes-Benz EQB 300 4Matic: ELECTRIZANT!

5 thoughts on “Culmea ghinionului pentru ieșeanca Amalia Stan: a ratat ultimul său Campionat Mondial pentru cadeți!

  1. Prea multă zarva pt nimic, faptul ca a continuat sa concureze cu acea accidentare a fost o prostie enorma din partea antrenorului in primul rând!! Ea(Amalia) este tânăra e normal sa vrea sa concureze dar înainte de toate e sănătatea domnule Siriteanu!!
    Amalia este o sportiva buna a iasului dar nu este singura!! Casian, Matei , Theodor sunt cei mai buni sportiv ai Iasului la momentul actual! Și se vorbește prea puțin despre ei, chiar deloc…
    Dar cine știe cât vor mai sta și ei la Iasi, așa cum au plecat Ursachi și Cozmuleanu cred ca vor pleca și ei.
    La Iasi se vrea peformanță dar pe ochi frumoși și strângeri de mâna și atât!!!

    1. Buna ziua, domnule Cornel! De acord cu ce ați spus în ultimele două paragrafe, dar cam atât… Apropo, cine este Theodor?

      1. Matei Câdu și Theodor Zmau sunt singuri seniori rămași la CSM iasi.
        Nu este nevoie sa zic ce rezultate au acești băieți, in special la campionatele naționale cât au fost in echipa cu Ursachi și Cozmuleanu.
        Ar trebui ca antrenorul sau antrenori sa vorbească mai mult despre ei, și sa fie mai mult langa ei chiar dacă ei sunt la lotul național de seniori.

        1. Pe Theodor îl știu ca Alexandru, niciodată n-am auzit zicându-i-se Theodor. Dacă nici eu n-am mai scris despre acești copii…

  2. Nu am spus ca dumneavoastră nu ați scris de ei, dar ați scris doar când au scos un rezultat, in rest nimic , antrenori vorbesc de ei doar dacă scot un rezultat la fel, de Casian nu mai zic… acest băiat e talent pur de la Dolniceanu nu cred ca mai avut iasul un așa sportiv.
    Vorbiți de sportivi scrieți frumos de ei, iar ajuta foarte mult moral. De Matei și Alexandru nu am mai văzut sa scrieți ceva sau antrenori sa iasă in presa sau la emisiuni sa spună ceva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *