Ieșeanul Cezar Crețu a început ascensiunea în clasamentul ATP! Opt puncte mari cucerite la Iași!
Printre subiectele abordate în retrospectivele ATP pentru anul 2020 s-a numărat și unul legat de jucătorii cu cel mai însemnat progres în clasament, fiind luați în discuție doar cei care au reușit să încheie anul trecut pe unul din primele 150 de locuri! Printre cei opt performeri i-am întâlnit și pe austriacul Jurij Rodionov și elvețianul Marc-Andrea Huesler, prezenți la jumătatea lui septembrie la „Concord Iași Open, însă și ieșeanul Cezar Crețu (19 ani) a avut un salt consistent, el prezentându-se la turneul ieșean de pe locul 1.105 ATP!
Cezar a fost unul din cei trei tineri tenismeni români ce a primit wild-card pe tabloul principal al turneului cu statut ATP Challenger 100. El s-a prezentat pe terenurile de la Baza Ciric împreună cu antrenorul Victor Hănescu, la a cărui Academie se pregătea de scurt timp, și a reușit să elimine în trei seturi un japonez de 30 de ani și clasat cu aproape o mie de locuri mai sus! A cedat în turul secund la spaniolul Munar, al doilea favorit al concursului după celebrul Andujar, dar în setul al doilea, la 4-4, Cezar n-a avut suficientă încredere că ar putea egala situația la seturi. Punctele câștigate după victoria din primul tur i-au asigurat cea mai consistentă ascensiune a acelei săptămâni, el intrând în primii 900 de jucători ai lumii, mai precis pe locul 874!
Au urmat câteva săptămâni de pregătire cu Hănescu, iar ultimele două luni din 2020 au fost consacrate în special câtorva concursuri ITF de 15.000 de euro, așa cum a avut și Iașul până acum câțiva ani, în special de 10.000 de euro, până când Andrei Oriță a devenit proprietarul amintitului concurs Challenger 100, concurs cum din 2016 n-a mai fost văzut în România. Crețu a jucat la începutul lui noiembrie la Heraklion (Grecia), unde a ieșit în sferturi, pierzând în „decisiv” la monegascul Lucas Catarina (la acea oră pe locul 450 ATP) după ce în primul tur îl eliminase pe francezul Hamou (363 ATP) în două seturi. Pentru cele două victorii a primit două puncte față de cele opt câștigate la Iași!
Tot în noiembrie a mai jucat un turneu, tot la Heraklion, dar a pierdut în primul tur, iar la începutul lui decembrie s-a mutat în Turcia, la Antalya, însă a cedat tot în primul meci susținut, cu italianul Darderi (1002 ATP). A urmat însă o săptămână mai rodnică tot în Antalya, unde a jucat ultimul turneu al anului. A câștigat în câte două seturi primele două partide, dar s-a oprit tot în sferturi, fiind eliminat, tot în „decisiv”, de ucraineanul Orlov (369), cel care avea să piardă finala.
A mai adăugat încă două puncte în cont, grație cărora a încheiat 2020 pe locul 830 ATP, cea mai bună clasare a carierei, una dintre observațiile simple fiind aceea că a jucat patru turnee ITF de câte 15.000 de euro pentru a aduna patru puncte, pe când la Iași, grație wild-card-ului primit, dar și a frumoasei sale victorii din primul tur, a strâns opt puncte! O altă concluzie simplă este aceea că tânărul tenismen ieșean joacă de la egal la egal cu sportivi mult mai bine clasați, pe palierul locurilor 300-500, poate chiar și mai sus, și n-ar fi exclus ca pentru 2021 să-și propună încă un salt contabilizat în sute de locuri! Dragoș GAȘPAR