Marius Cioclu este unul dintre foștii pugiliști ieșeni despre care se vorbește cu mult respect chiar dacă n-a fost o prezență constantă pe la Mondiale și Europene. Medaliile sale, nouă la număr, le-a cucerit la Campionatele Naționale, dar majoritatea caracterizărilor se încheie cam așa: „Ce boxer putea fi Cioclu…!”.

Marius Cioclu s-a născut în iunie 1985, după cei doi frați ai săi și înaintea celor două surori. Spune că viața nu l-a pus în situații neplăcute de a fi la mijloc, dar că el era cel cu inițiativa în familie. Asta poate mai spre adolescență, pentru că la box s-a oprit, după ce trecuse prin „stațiile” handbal, judo, lupte libere și fotbal, deoarece în primii ani de școală o cam lua des pe cocoașă. Mărunțel de statură, s-a gândit că boxul îl va ajuta să evite pumnii și palmele băieților mai mari din cartierul Dacia, unde a copilărit, iar primii pași în ring i-a făcut în sala de la „Țigarete”, sub îndrumarea antrenorului Sorin Timofte, unul din cei mai buni pugiliști pe care i-a avut Iașul. Apoi a lucrat și cu antrenorul Dumitru Agavriloaie, iar de la cadeți în locul lui Timofte a venit antrenorul Constantin Dreer. Rezultatele n-au întârziat să apară, în palmares având două titluri de campion național, la juniori și la tineret, la categoria de greutate 57 kilograme.



„Am nouă medalii în total, două de aur, trei de argint și patru de bronz”, este bilanțul întocmit pe scurt de Marius Cioclu.

Spune că numele său, ce putea avea destulă rezonanță în box, nu i-a atras vreo poreclă sau să-l pună în vreo situație neplăcută.



„Porecla mea din naștere este «Mutu», așa mi-au zis neamurile. Când eram mic eram mai cepeleag, aveam limba mai înnodată, și poate de asta și vorbeam mai puțin”.

Rezultatele de la juniori și tineret l-au propulsat în lotul național de seniori, acolo unde însă titularul categoriei era cunoscutul Viorel Simion, cel cu care a boxat și într-o semifinală la „Centura de Aur”. Semifinală pierdută, dar antrenorul Constantin Dreer se înfioară de fiecare dată când își amintește de ea.

„Ce meci a făcut Cioclu! Ce box a arătat! Uitați cum mi se zbârlește părul pe mână când îmi amintesc! L-a pus pe jos pe marele Viorel Simion, a fost meciul lui! Ce boxer trebuia să fie Cioclu…”, l-am auzit acum câțiva ani pe maestrul Dreer povestind despre fostul său elev, dar Marius are acum, la aproape 37 de ani, altă părere despre acel meci la finalul căruia a fost felicitat de însuși Leonard Doroftei!

„Dacă arbitrii l-au văzut învingător pe Viorel Simion, înseamnă că a fost meciul lui. După «Centura de Aur» a mers la Campionatul Mondial și a cucerit medalia de bronz”, a precizat Marius, vrând parcă să spună că fiecare cu norocul său.

Acel meci însă l-a marcat profund, l-a determinat să-și analizeze cu mult simț de răspundere perspectivele.

„Am muncit mult la lotul național de seniori, dar la competiții nu eram eu cel preferat să efectueze deplasările. Poate că nu aveam totuși potențial. Aveam în față sportivi care făcuseră box o viață, care au îmbătrânit în sport, dar nu s-au ales cu mai nimic din punct de vedere financiar. Nu mi-am dorit asta. Dacă nu pot deveni un pugilist de talie mondială și trec anii degeaba, mai bine îmi văd de alt drum”.

Și și-a căutat alt drum. A plecat la scurt timp în Italia, cu câțiva prieteni, și a ajuns la clubul Edera Forli, cei de acolo speriindu-se de cât de valoros era. Nu avea cetățenie italiană și era greu să-și croiască un drum în box. După trei luni, a adus-o și pe soția sa, Simona, în Italia, și s-a angajat la o companie de drumuri și poduri. Câștiga 2.200 de euro pe lună, după zece ore de muncă mergea seara la sală, la box, și era mulțumit.

În 2012 s-a născut fetița sa, Rychanna Maria, tot în iunie, ca și tatăl și mama sa. „Suntem trei Gemeni, când ne certăm sar scântei, este nevoie de intervenția pompierilor”, glumește Marius.

Fiica sa a petrecut doar primii săi 7 ani în Italia, pentru că Marius și soția sa au hotărât în 2019 să revină în România.

„Firma la care lucram a dat faliment. Era greu de găsit un loc de muncă plătit binișor și n-am vrut să mai rămânem deoarece trebuia să cheltuim din micile noastre economii”.

Acasă, la Iași, a căutat o afacere de familie căreia să i se dedice așa cum a văzut că făceau italienii. A cumpărat o afacere la cheie, spălătoria „Elephant Car Wash”, din Tătărași, acolo unde am constatat acum vreun an și jumătate că se puteau face programări. La ultimele spălătorii la care am apelat nu se practica așa ceva și trebuia să aștept până îmi venea rândul, asta însemnând de regulă măcar 40 de minute. Nu știam cine era patronul, doar că tipul era amabil, respectuos și că nu lăsa să plece vreun client nemulțumit. Îl văzusem în câteva rânduri cum își sufleca mânecile și se apuca de spălat o mașină sau de un interior, depinde ce era nevoie. Muncea cot la cot cu angajații, iar după vreo câteva săptămâni bune am aflat că el era Marius Cioclu.

„Mi-am dorit o afacere la care eu să deschid ușa dimineața și tot eu s-o închid seara”, mărturisește Marius.

Asta înseamnă că vine dimineața la 07:30 și pleacă seara la ora 19:00, uneori și mai târziu dacă sunt clienți. De atunci aduc mașina la spălat la „Elephant Car Wash”, iar ambițiile lui Marius nu se opresc aici.

„Vreau să deschid, în afara orașului, o spălătorie cu fise, dar va fi ceva diferit de ce există acum. Am câteva idei pe care sper să le și pot pune în practică. De asemenea, mai vreau să deschid un restaurant cu specific italian. Unul mic, pe model italian, cu mâncare foarte bună și care să fie mereu plin. Bucătăria italiană este cea mai bună, îmi plac foarte mult pastele. Italienii muncesc foarte mult, dar mănâncă foarte bine, calitativ, sănătos, și fac mult sport”.

Inevitabil, Marius Cioclu se mai gândește din când în când dac-ar fi putut totuși deveni un pugilist de talie mondială. Este convins că avea potențial, dar regretele nu sunt chiar așa mari.

„Sunt un om căruia acum nu-i lipsește nimic, de asta nici nu regret că n-am ajuns mai sus în box. Poate dacă aș fi fost susținut mai mult, dacă aș fi beneficiat de condiții mai bune, dacă aș fi avut un agent bun care să-mi reprezinte interesele, poate aș fi avut o șansă să devin un pugilist de talie mondială, așa cum mi-am dorit. Datorez însă enorm sportului. În cartierul în care am crescut, dacă n-aș fi făcut box nu prea știu cum ar fi arătat viitorul meu, dar cred că ar fi fost unul rău”.

Marius Cioclu spune că și-ar fi dorit să se fi născut nu mai târziu, ci cu cinci ani mai devreme și să fi crescut mai înalt, el măsurând 1,67 metri. Face în continuare mult sport, la spălătorie este într-o continuă mișcare, când la recepție, când în hala cam ca un ring de box, este mereu cu zâmbetul pe buze, chiar și când ochii îi sunt triști, și muncește cât este ziua de lungă, palmele sale aspre, poate prea aspre, făcând parte din cartea de vizită a unui campion pe care sportul l-a învățat să muncească pe brânci pentru a nu-i lipsi nimic!

Citiți și: Honda HR-V e:HEV – Dați muzica mai tare, treceți pe SPORT, apăsați accelerația și bucurați-vă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *