În afara tradiționalei colaborări cu Liceul cu Program Sportiv, CS Politehnica Iași a stabilit de patru ani un parteneriat cu cel mai puternic club privat atletic din regiunea Moldovei, ACS Atletis Iași, grupare la care lucrează antrenori cu nume sonore în atletismul românesc: Grigore Ursanu, Viorica Ursanu, Adela Ursanu și Daniel Halapciuc. Șase dintre sportivi au reușit deja să urce de unsprezece ori pe podiumurile Campionatelor Naționale în 2023, trei fiind deja transferați la CS Politehnica, iar trei au dublă legitimare CS Politehnica-ACS Atletis.

Victoria Radu a împlinit sâmbătă 12 ani, iar duminică a încheiat pe locul al doilea cursa de 1.200 metri din cadrul Cupei României la cros pentru copii 2, competiție desfășurată la Botoșani, în Pădurea Rediu. A fost ultimul concurs important în aer liber al sezonului, dar performanța Victoriei nu este singulară. Fiica Lilianei Radu, și ea fostă atletă (heptatlon), în prezent cadru didactic la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași, a mai cucerit în acest an două medalii de argint, la Naționalele de probe combinate, și una de bronz, la 60 metri garduri, dar s-a remarcat și la European Kiss Athletics Games, întrecere desfășurată la Brno, unde a ocupat locul al șaselea la 800 metri.

Alți doi sportivi au făcut alături de Victoria pasul către CS Politehnica Iași. Nicolas Lungu (copii 1), fiul fostei voleibaliste Cristina Lungu, acum antrenoare la Skyline Iași, și al fostului atlet și baschetbalist Robert Lungu, a cucerit medalii de argint la săritura în înălțime atât în sală, cât și în aer liber, în proba la care a concurat și tatăl său până să se dedice curselor de 400 metri garduri, cu mențiunea că Robert (acum în vârstă de 49 de ani) încă deține recordul național la juniori III (Under 16) cu o săritură de 2,08 metri!

Aaron Esteso (copii 1), fiul Andreei Radu, fostă multiplă campioană și medaliată națională la 100 metri garduri, este și el pasionat de garduri și a cucerit medalia de bronz în sală la 60 metri garduri.

Lista celor trei sportivi cu dublă legitimare CS Politehnica Iași – ACS Atletis este deschisă de Mara Ursanu, fiica Adelei Ursanu și a lui Andrei Ursanu, nepoata Vioricăi și a lui Grigore Ursanu. Mara este medaliată cu argint la pentatlon, dar și cu bronz la săritura în lungime, tot în sală, la Under 16. Dragoș Ursanu, fratele Marei, a concurat cu succes la săritura în înălțime la Under 18 și a urcat tot pe treapta a treia a podiumului.

„Dragoș a reluat atletismul după o pauză de câțiva ani, la început mai mult în joacă, dar a văzut că poate avea succes și deja este mult mai implicat. Mara însă se tot confruntă cu dureri specifice creșterii, iar la Naționalele în aer liber am efectuat deplasarea, dar ne-am întors acasă fără să fi concurat… N-am putut însă rata ca spectatori Campionatele Mondiale în aer liber pentru seniori, de la Budapesta, a fost o experiență extraordinară. Acum Mara se pregătește normal, cu multă încredere în perspectiva anului viitor”, a precizat Adela Ursanu.

Sprinterul basarabean Ian Vieru n-a atins încă vârsta senioratului, dar s-a clasat al treilea la Cupa României la 200 metri, probă în care a fost medaliat cu argint la Naționalele Under 23, competiție în care la 100 metri s-a situat al treilea. Ian a reprezentat Republica Moldova la Campionatele Mondiale Universitare, de la Chengdu (China), dar și la Cupa Europei, în Polonia.

În afara lui Ian, ceilalți copii sunt deja produse ale ACS Atletis, grupare la care și Cătălin Damian are alături de Adela Ursanu și Daniel Halapciuc o însemnată contribuție, el coordonând, printre altele, sportivii amatori, care urcă și ei constant pe podiumuri la concursurile de alergare montană sau pe șosea. Deocamdată n-a fost cucerită de copii nici o medalie de aur, dar nici nu va mai fi prea mult de așteptat.

Grigore Ursanu, Viorica Ursanu

„Am fost foarte aproape și anul acesta de primul nostru titlu național. Nicolas a sărit 1,53 metri, la fel ca și campionul, departajarea făcându-se la numărul de încercări. Și Mara a fost foarte aproape la pentatlon, dar trebuie spus că noi nu forțăm deloc copiii. Abia din acest an am renunțat la etapa de joculețe, de ștafete și am început să ridicăm nivelul. În primul rând trebuie să avem grijă să crească sănătoși, să facă sport de plăcere, deoarece medaliile și titlurile vor fi mult mai valoroase când vor fi cucerite peste câțiva ani. Copiii înșiși au devenit deja mult mai serioși, își propun propriile țeluri, sunt mici profesioniști”, a menționat Adela Ursanu.

Gruparea ieșeană nu țintește neapărat un număr cât mai mare de copii, dar „copiii se aduc unii pe alții”, cum spune o veche vorbă din sport, iar copiii de foști sportivi cu rezultate notabile continuă să vină la ACS Atletis, unul din ultimele exemple fiind Antonia (8 ani), fiica Anei Maria Chelaru-Gavril, fostă campioană și medaliată națională la junioare. Atletis însă își lărgește permanent colectivul de antrenori, înțelegând foarte bine cât de mult contează ca de copii să se ocupe tehnicieni de calitate, așa că pe lângă cei patru antrenori cu nume sonore lucrează și Sorin Ionescu (care încă mai concurează), Sebastian Băjenică, dar și fosta talentată sabreră Ioana Radu!

Nu putem încheia bilanțul fără a aminti că Daniel Halapciuc (categoria de vârstă M40) a cucerit anul acesta medalia de bronz la Campionatele Europene Masters, din Polonia, în proba de 400 metri (record balcanic), și medalia de argint cu ștafeta României de 4×400 metri, rezultate ce completează titlul de vicecampioană mondială cucerit de Adela Ursanu (W40) în 2022, la Tampere, în proba de săritura în înălțime, precum și locul 4 obținut la triplusalt, ambele cu recorduri naționale!

„Bucuria noastră este că am reușit să ne înconjurăm cu oameni foarte implicați, care ne sunt alături la toate activitățile, ne susțin financiar și ne ajută în organizarea competițiilor. Am creat o comunitate frumoasă, un mediu în care copiii se pot dezvolta armonios pe mai multe planuri, nu doar în sport”, ne-a mai spus Adela Ursanu, președintele ACS Atletis Iași.

„Trend-ul ascendent pe care îl înregistrează atletismul de la CS Politehnica Iași se datorează și colaborărilor cu ACS Atletis și LPS. Munca depusă de antrenorii de la Atletis cu copii de vârstă fragedă începe deja să dea roade, iar acești copii sunt deja promovați la CS Politehnica Iași cu rezultate meritorii. Așteptăm din partea lor performanțe și la nivel internațional și le mulțumim antrenorilor de la Atletis pentru implicarea și priceperea de care dau dovadă!”, a menționat Vasile Manole, directorul CS Politehnica Iași.

Citiți și Test Autoplay: Dacia Jogger Hybrid 140

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *