Rândurile următoare sunt consacrate unui copil care va împlini 9 ani în august. Are deja mai mult de cinci ani de sport, efectuează mai mult de zece antrenamente pe săptămână și visează să apere la AC Milan. Are un program infernal, dar este susținut de părinții săi care lucrează în ture inverse pentru a putea avea pas cu pas grijă de el. Tatăl copilului este fost „polițist al anului” la Iași în 2017 și 2018, un fost talentat handbalist la CS Politehnica Iași, dar materialul este și un elogiu pentru toți părinții care înțeleg să-și sprijine copiii, nu doar în sport, și să sacrifice aproape totul pentru a-i călăuzi pe drumul plin de asperități și de bariere spre înalta performanță, indiferent de domeniul ales!

Cristi Moraru (39 de ani) a fost unul din cei mai buni handbaliști din țară la juniori pe când activa la LPS Iași, sub comanda antrenorului Costel Schender, cel care l-a pregătit și la CS Politehnica Iași. N-a atins însă în handbal înalta performanță, și veți desluși mai încolo de ce, dar a devenit un polițist de nădejde, fiind declarat în 2017 și 2018 „polițistul anului” la Iași. După cincisprezece ani de isprăvi la trupele speciale, a cerut transferul într-un post care să-i poată permite să fie cât mai mult timp posibil alături de fiul său, Rareș. Are o zi liberă după ce lucrează douăsprezece ore, iar în ziua în care este la serviciu totul este preluat de soția sa, Luiza, ei muncind în ture inverse. Aproape că nici nu se văd în timpul zilei, aproape tot timpul lor este dedicat lui Rareș, dar și celuilalt copil, Yannis, în vârstă de 5 ani, care deja încearcă să-și copieze fratele în tot ce face.

Rareș Moraru va împlini 9 ani în august. Este portar de jumătate de an la Academia Didi, la grupa antrenorului Robert Curpăn, iar la ultimul turneu n-a primit niciun gol în cele opt meciuri susținute! Mai rar așa ceva la copii. Didi a câștigat turneul la care au mai participat, printre alte echipe, Rapid și Chelsea București, despre care Cristi spune că este echipa copiilor de vedete, iar Rareș a fost felicitat de toți antrenorii de la turneu. Toți îi spun pe oriunde apără că este unul din cei mai buni din țară, dar pe el îl interesează în primul rând să nu primească gol!

„Este foarte bun în situații «1 la 1», cu greu poate fi depășit. Iese cu mult curaj din poartă, curaj deprins de la kick-box, sport pe care-l practică de la trei ani și jumătate, când a ajuns la Legend. Este neînfrânt în cele paisprezece meciuri susținute, are multe trofee cucerite, inclusiv Cupa României. Chiar și acum mai merge la antrenamente, la Tornado Gym, în Tătărași, dar pentru întreținere, și numai când ne permite timpul. Kick-box-ul i-a dat însă curaj, el nu are deloc frică de adversari sau că s-ar putea lovi. La un meci la Botoșani l-a lovit un adversar, i-a dat sângele pe nas, dar a continuat să apere. Nu-i este frică de lovituri”, ne-a declarat Cristi Moraru.

Rareș a ajuns la fotbal deoarece în parc nu se jucau copiii cu el. De ce? Pentru că nu era bun la fotbal!

„Dintr-o dată mi-a zis că vrea la fotbal, mi-a explicat de ce și l-am dus să învețe fotbal. În doar câteva săptămâni era evident că locul său este în poartă, așa cum am hotărât antrenorul Vlad Soponariu. Este făcut pentru acest post, are talent pentru a apăra”, susține tatăl lui Rareș.

Spuneam că atrage atenția specialiștilor pe oriunde merge, iar în martie ar fi trebuit să ajungă la Cluj-Napoca, la Luceafărul, pentru a fi văzut. Își rupsese însă o mână în decembrie, la școală, când un copil i-a pus piedică, în joacă. În februarie deja apăra, dar nu era în formă maximă, așa că a fost amânat momentul în care să fie văzut de o echipă din alt oraș.

Rareș efectuează cinci antrenamente pe săptămână cu formația pregătită de Curpăn (la Didi apără și la grupa 2013, cu un an mai mare), dar se pregătește individual, de două ori, cu antrenorul Cornel Matcaboja. În plus, efectuează două sau chiar trei antrenamente săptămânale de înot, la Oxygen, cu antrenorul Florentin Luca, de la Trisport Iași, cel care în 2022 a dat primul campion național la înot din istoria Iașului, pe Rareș Sorocianu.

„Nu renunțăm la înot. Este greu, sunt multe antrenamente, dar îi face bine, îi place. N-am face nimic dacă lui Rareș nu i-ar plăcea. Este înnebunit după fotbal și tot ce înseamnă fotbal. Doarme cu mănușile sau ghetele noi sub pernă, pe telefon joacă numai FIFA, iar la televizor caută pe YouTube clipuri despre pregătirea portarilor. Și în parc joacă doar fotbal, numai în poartă”.

Cristi Moraru știe ce înseamnă sport de înaltă performanță și știe cât de mult contează implicarea părinților.

„Rareș este elev în clasa a II-a F – învățător, Maria Cercelaru -, la Școala Gimnazială nr. 13 «Alexandru cel Bun». Îl iau la 12 de la școală, facem temele, doarme o oră, apoi plecăm la antrenamente. De multe ori îi fac sendvișuri și le mănâncă în mașină și tot în mașină se schimbă între antrenamente. Iarna îi fac ceai și-l pun în termos, să nu înghețe pe teren. Mergem și la refacere pe lângă înot – nu mai știm ce înseamnă să fie răcit -, suntem foarte atenți și la ce mănâncă. Soția gătește foarte bine, dar recunosc că lui Rareș îi place și fast-food-ul, însă primește câte un burger doar ca premiu”.

Fostul polițist al anului spune că dacă și el ar fi avut susținerea de care beneficiază Rareș poate că și-ar fi atins visul de a juca handbal în Germania. Visează alături de fiul său la AC Milan și știe unde trebuie să fie atent în timpul ascensiunii spre un asemenea pisc.

„Eu la antrenamente nu mă bag. Sunt însă atent la tot ce se petrece în afara terenului. Am grijă de refacere, de alimentație, de toată disciplina din afara terenului, de tot ce trebuie respectat cu sfințenie în afara terenului. Vor apărea tentațiile ce se găsesc din păcate aproape la orice colț de stradă, acolo va trebui să fim foarte atenți. Un anturaj greșit poate dăuna enorm dezvoltării copilului”, susține Cristi Moraru.

Deocamdată, însă, totul se petrece cu zâmbetul pe buze, chiar și când mai apar asperitățile de care pomeneam la început. Nici latura financiară nu este deloc de neglijat, cheltuielile lunare totale legate de sport trecând în cazul lui Rareș de 2.000 de lei.

„Nu este ușor, dar am apucat pe acest drum și nu avem de gând să mai dăm înapoi. Mai sunt momente dificile, dar uităm de toate cum s-a întâmplat la ultimul turneu, când Rareș nu a primit gol! L-am văzut fericit, iar asta înseamnă totul pentru noi!”, ne-a mai spus Cristi Moraru.

Cum vă spuneam și la început, sunt mulți părinți care se vor regăsi în acest material. Și eu mai știu câțiva, toți ar merita să-și spună povestea, dar deocamdată să le mulțumim pentru consistentul ajutor pe care îl oferă antrenorilor, cluburilor și sportului, ajutor care de cele mai multe ori este mult prea ușor trecut cu vederea!

Citiți și: Mitsubishi readuce Colt în Europa, model ajuns la a șaptea generație! VIDEO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *