Noul Suzuki S-Cross a fost surpriza de Crăciun a dealerului Doly Iași pentru împătimiții mărcii, pentru cei care și-au propus să cumpere această mașină în 2022. Cei mai norocoși o conduc deja, dar termenele de livrare sunt rezonabile pentru aceste vremuri, când multe mărci oferă mașini la un an după ce au fost comandate. Se discută despre o medie de jumătate de an de așteptare și pare mult la prima vedere, dar ce să mai spunem dacă vorbim despre un an și chiar mai mult? Cei care vor un S-Cross trebuie să știe de pe acum că mașina merită fără rezerve așteptarea.

Știu despre interesul ridicat de care deja se bucură această mașină. Primesc constant întrebări despre acest model, și destule se referă la termenul de livrare, deoarece se pare că viitorii clienți deja știu cam ce înseamnă calitatea Suzuki, știu deja ce raport preț/calitate oferă modelele sale. Vitara este modelul care a adus o doză consistentă de încredere în marca japoneză, dar după ce am avut un prim contact cu mașina ajunsă la Iași de Crăciun, deși de regulă nu fac pronosticuri, sunt convins că S-Cross va prelua succesul Vitara și îl va duce la un alt nivel.



Am avut răbdare o lună și jumătate până să merg cu S-Cross. Poate mai lăsam să treacă niște zile, dar chiar nu sunt obișnuit să ofer prea multe informații despre un model dacă nu l-am condus și eu. Nu mi-am propus să fac un test de durată, ci să fie unul cât mai scurt cu putință, să văd ce-mi transmite mașina asta pe o vreme în încălzire, dar care mușca la fiecare suflare de vânt. Nu era o vreme tocmai prietenoasă pentru o plimbare, norii se îngrămădeau deasupra și numai o ploaie nu-mi trebuia. Nu era inclusă în prognoză, însă șoselele alunecoase nu erau chiar îmbietoare pentru sprinturi prin viraje așa cum îmi aminteam că făceam cu Vitara.



Am conectat repede telefonul și aveam totul la dispoziție pe un display central imens. Frâna de mână a rămas tot cu acționare manuală și am uitat de câteva ori că nu se dezactiva automat, iar mașina se ridica pe față de parcă ar fi fost un bidiviu greu de ținut în chingi. Ambreiaj foarte ușor de apăsat, cuplare ideală pentru a porni mașina de pe loc, un condus fără pic de efort printr-un oraș la o oră nu chiar foarte aglomerată. Mi-a venit brusc o idee de itinerariu și am pus-o imediat în practică, iar după câțiva kilometri am fost curios să văd ce consum mediu aveam. Mă așteptam cumva în jur la 10 la sută, iar asta pentru că știam că modelele Suzuki nu sunt deloc gurmande. Motorul de 1,4 litri Booster Jet, de 129 CP, era rece, eu nu conduc deloc economic, aerul condiționat era pornit la 7-8 grade Celsius, dar consumul se situa în jur de 7 la sută!

Am început să urc, tot cu pedala de accelerație zburdând în voie, urca și consumul mediu, am depășit tot ce am vrut, și după câțiva kilometri în rampă m-am hotărât să scot mașina de pe asfalt. Denivelările nu erau deloc o problemă și mă tot uitam în stânga și-n dreapta. Încă se vedeau destule zone cu zăpadă, erau porțiuni moi, numai bune de încercat. Și poate că aș fi intrat măcar pentru câteva poze, dar mi-am amintit că pantofii mei primăvărateci nu prea ar fi fost încântați de contactul cu solul mocirlos. Dar tot nu m-am putut abține. Am virat într-o zonă alunecoasă, nici n-am dezactivat ESP-ul, nici măcar n-am trecut pe tracțiune 4×4, iar roțile au început un scurt dans. Parcă s-ar fi încălzit pentru ce putea urma, însă când am ajuns într-un loc din care sigur să fi putut ieși chiar și de pe loc, am deschis portiera, dar balta destul de adâncă la prima vedere nu m-a încurajat deloc să cobor.

Nu-mi propusesem și alte tentative, dar tot n-am rezistat să nu mă mai abat când am mai zărit o porțiune numai bună de lăsat urme. Am trecut cu bine, am fost nevoit să dau cu spatele și atunci am văzut ce înseamnă acoperire 360 de grade. În dreapta încăpătorului display central aveam o imagine cu mașina care chiar ajuta, o imagine de sus, neștiind că probabil aveam atașată o dronă invizibilă.

Am cam murdărit mașina, înainte însă am făcut câteva poze, dar am readus-o pe asfalt și puteam s-o predau liniștit. În loc să fac stânga, am luat-o la dreapta și am continuat să urc. După accelerările de pe teren accidentat, consumul mediu ajunsese la 10 la sută, dar deja traseul nu mai cunoștea diferențe semnificative de nivel, așa că începea să scadă.

M-am lăsat în voia mașinii și am tot remarcat că sprinturile oferite de motorul Booster Jet rămâneau o încântare. Dar S-Cross parcă mai are ceva în plus. Mi s-a părut și mai stabil decât Vitara, parcă și mai bine închegat. N-am avut însă deloc curiozitatea să trec în modul SPORT, sper să am ocazia asta pe drumuri urcate, în care mașina să se poată desfășura în voie. Nici în viteza a șasea nu am ajuns, știindu-se faptul că nu cuplez într-a șasea decât după 5.000 de ture. Altfel, consider că n-are rost.

Dar spuneam că motorul Booster Jet parcă era și mai sprințar decât îl știam eu. Parcă urca și mai repede în turație, dar eu nu-l știam ca la 1.000 de ture să nu întâmpine chiar niciun efort. Eu mă uitam să văd dacă pe la 1.300-1.500 rot/min întâmpină dificultăți, dar el zburda chiar și la 1.000! Cum spuneam mai sus, pornirile erau parcă prea line, parcă prea bine se sincronizau ambreiajul cu accelerația. Nu-i deloc exclus însă ca în cele mai dificile momente, cum ar fi la pornirea de pe loc sau la turațiile foarte joase, motorul termic să primească un mic ajutor, de fapt unul care să facă diferența, de la sistemul mild-hibrid de 48 V, adică de la un motor electric ce oferă un plus de cuplu motor pentru ca plăcerea condusului să devină una ce probabil va provoca dependență.

Acum chiar îmi era de ajuns, dar deja aș vrea măcar o completare prin vară, și am făcut cale-ntoarsă. Am terminat coborârea, consumul revenise pe la 7 la sută, dar l-am resetat pentru că am fost curios să văd ce se întâmpla dacă încercam să conduc cât de economic puteam eu. Am renunțat la aerul condiționat pe ultimii kilometri, iar motorul era deja cald. Traseul până la Doly a fost așadar doar prin oraș, am prins măcar vreo șapte-opt semafoare care se îngălbeneau în preajma mea și de fiecare dată opream, deși până la roșu mai erau vreo două secunde. Frânarea contribuia și ea la ceva, dar eu cu siguranță pierdeam la consumul mediu. Și direcția este îmbunătățită, iar pe oglinda laterală din dreapta am observat că mașina avea sistemul de siguranță care te avertiza cât de aproape se afla o mașină din spate în cazul în care voiai să schimbi banda de deplasare. Probabil că am uitat multe să vă spun.

Nu pot uita însă cum consumul mediu tot creștea, însă cea mai mare valoare pe care am văzut-o a fost 4,8 la sută! A mai oscilat, dar n-a scăzut sub 4, ci se cam stabiliza la 4,6-4,7. Am predat mașina cu 4,7 la sută și mai murdară decât aș fi vrut, dar cu certitudinea că este o mașină pe cinste, pentru care chiar merită să aștepți și șase luni, dar și pentru care să plătești 24.150 de euro (TVA inclusă; prin Programul Rabla devine și mai atractiv), fiind vorba despre un nivel de dotare superior, despre care eu v-am povestit cu siguranță mult prea puțin.

Nu este o mașină care să țipe după atenție. Este o mașină cuminte, știe foarte bine ce atuuri are, nu simte nevoia să-și strige valoarea din toți rărunchii. Este o mașină silențioasă, cu o rulare ce la turații joase rivalizează cu una electrică, o mașină care va ști cum să-și răsplătească în fiecare clipă stăpânul. Îmi amintesc că nu v-am spus că scaunul șoferului este comod și că are o bună susținere laterală de care am beneficiat când mi-am zis că n-ar strica o serie de abdomene prin viraje. Atât. Nu mai zăbovesc, cine știe câte-mi mai amintesc și am spus deja că îmi doresc o continuare prin vară. Dar vă spuneam și că mașina asta poate da și dependență, să vrei mai mult, și mai mult, tot mai mult…

Citiți și: Start în Programele Rabla Clasic și Rabla Plus!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *