Sau mai bine zis mă ajuta băieţii lui Piţurcă, dar şi selecţionerul, să rezist la meciul cu Olanda? Că la cel cu Ungaria am dormit cred vreo trei sferturi din partidă. E nevoie şi de explicaţii.

Cu o noapte în urmă dormisem vreo cinci ore, iar vineri dimineaţa, săptămâna trecută, am constatat un strat de zăpadă de vreo douăzeci de centimetri pe Noul Ford Kuga cu care trebuia să merg mai întâi la Bucureşti şi apoi la Iaşi. Iar de ce mi-a fost frică n-am scăpat, Am mers foarte bine până la Bacău, când a început ninsoarea. Dar nu ea mă deranja, ci viscolul din ce în ce mai stăpân pe situaţie. Am ajuns la Roman şi credeam că am situaţia sub control. Dar când am ieşit în câmp deschis a început calvarul.

N-am înaintat prea multe sute de metri şi am şi zărit o maşină care o luase pe câmp. Nu era de glumă. Viscolul îmi dădea voie să văd la cel mult zece metri în faţă, iar o doua maşină în şanţ m-a pus serios pe gânduri. Şi încă nu v-am spus totul. În rezervor mai aveam motorină pentru doar 200 kilometri, iar cauciucurile nu erau de iarnă. Poate că m-aş fi încumetat să merg înainte, dar nu eram singur, ci cu soţia şi copilul. Iar când am văzut că un tir din faţa mea a tras pe dreapta am ajuns şi eu la concluzia că-i groasă rău de tot. Mă gândeam doar la ce puteam face dacă drumul ar fi fost blocat de vreun tir pus de-a curmezişul şi aveam să petrecem noaptea la -15 grade Celsius cu rezervorul gol.

Chiar dacă eu voi spune că am cam îmbătrânit, cert este că am făcut cale-ntoarsă la Roman şi am înnoptat acolo. Vă spun doar vouă că în calcule a intrat şi faptul că aş fi putut rata meciul cu Ungaria şi că de fapt de asta am şi întors.

A doua zi, sâmbăta trecută, am pornit spre Iaşi pe la ora 08:00. Am circulat destul de greu până la Strunga, după care am mers omeneşte. Până acolo, însă, pe celălalt sens, nu ştiu cum a viscolit, dar nu se putea circula pe porţiuni consistente. Am văzut şi o maşină înfiptă în zăpadă şi chiar nu ştiu dacă aş fi ajuns acasă în regulă cu o noapte înainte.

Dar parcă vorbeam de fotbal. Ei bine, meciul cu Ungaria l-am văzut cam în somn, după ce m-au adormit primele cincisprezece minute de joc. Am prins ratarea lui B.Stancu, am văzut în reluare golul egalizator al lui Mutu, fireşte că am asistat şi la 2-1, pentru ca izbăvirea adusă de Chipciu s-o prind tot în reluare.

Cu Olanda vreau însă să văd meciul de la un capăt la celălalt. Sunt acasă, dar trebuie să mă ajute şi băieţii lui Piţurcă, dar şi selecţionerul, aşa cum spuneam încă din primele rânduri…