Patricia Cireș, de la Clubul Sportiv Municipal Iași, a cucerit acum câteva zile primul său titlu de campioană mondială, așa cum de fapt era scris pe fruntea ei încă de acum șapte ani, când a fost selecționată într-o oră de matematică la școala din Manoleasa-Prut. Ea însă nu se mulțumește doar cu aurul mondial, doar de asta a renunțat să mai fie portar la fotbal, sport îndrăgit pentru că de mică urmărea meciuri alături de tatăl său.

Patricia Cireș are la doar 21 de ani un palmares deja impresionant în canotaj, dar prima sa dragoste în sport a fost fotbalul. Deși are un frate cu doi ani și jumătate mai mare ca ea, doar Patricia se uita când era mică la meciuri împreună cu tatăl său, până când el a fost nevoit să muncească timp de zece ani în străinătate. Originară din Manoleasa-Prut (comuna Manoleasa, județul Botoșani), Patricia a fost de mică obișnuită cu munca, ajutându-și cu simț de răspundere mama la treburile gospodăriei. I-a plăcut însă fotbalul, susține că avea și veleități de atacant, dar în echipa școlii a fost portar. Și unul deloc rău din moment ce a primit doar două goluri în cele câteva meciuri disputate.

Și poate ar fi continuat cu fotbalul, și cine știe unde ar fi fost acum la cât de serios pune osul la treabă, dacă în timpul unei ore de matematică în clasa a VII-a n-ar fi intrat în clasă antrenorul Ciprian Atomei, de la CSM Iași.

„Ne-am ridicat cu toții și când m-a văzut că eram cea mai înaltă m-a invitat afară din clasă ca să discutăm”, își amintește Patricia.

Măsurătorile efectuate l-au determinat pe Atomei să-i recomande să se alăture Centrului Olimpic de canotaj de la Baza Nautică Dorobanț. Pe fruntea Patriciei era deja scris „campioană mondială”! Știa câte ceva despre canotaj, având o mătușă care ocupase un loc 4 cu barca de 8+1 a României la un Campionat European.

Clasa a VIII-a a găsit-o deja la Iași. I-a plăcut la început viața de cantonament pentru că putea pleca destul de des acasă. Apoi, însă, în doar câteva luni, vizitele au început să se rărească, iar antrenamentele deveneau tot mai dure. Nu s-a speriat deloc și s-a adaptat din mers. Nici nu-și amintește când mai ajungea la Manoleasa Prut în afara sărbătorilor importante. Știa însă pentru ce a venit la Iași, știa că nu se va opri aici și că va ajunge și mai departe. A ajutat-o mult și că fratele său a ajuns și el după o lună la Centrul Olimpic de la Iași, dar după doi ani el a renunțat la canotaj din cauza unei accidentări. 

Antrenorii i-au remarcat nu doar puterea de muncă, ci și calitățile tehnice, așa că n-au mai lăsat-o pe Patricia să concureze în schif simplu și au trimis-o în echipajul de 4 vâsle.

„Nu mi-a plăcut la început, era mult mai greu, totul era mult mai intens. M-am obișnuit însă și a început să-mi placă”.

Avea doar 17 ani când a cucerit prima sa medalie mondială. Cu barca de 4 vâsle a României a ocupat locul al treilea la Campionatele Mondiale pentru juniori, dar concursul din 2019 s-a desfășurat la Tokyo, pe pista olimpică. Se știe că în fiecare an preolimpic Mondialele pentru juniori au loc obligatoriu pe pista care va găzdui concursul olimpic. Atunci însă Patricia și-a promis că va obține tot pe o pistă olimpică rezultatul care-i va încununa cariera.

În 2020 a cucerit primul său titlu de campioană europeană, dar 2021 n-a mai fost la fel de bun. N-a urcat pe podium, dar nici nu s-a descurajat. Dimpotrivă! A venit 2022 cu un nou titlu european, iar la Mondiale a mai urcat un loc. Nici medalia de argint nu era însă cea care să-i placă prea tare, iar acum câteva zile a obținut cel mai bun rezultat al său de până acum: campioană mondială de tineret!

Mai mereu a fost prima din barcă, cea care dă strocul, cea care are grijă de direcția bărcii, ea este de fapt căpitanul echipajului!

„Este o responsabilitate în plus. Trebuie să fiu atentă nu doar la tehnica mea de vâslire, ci trebuie să simt și fetele foarte bine în spate, dar să aud și indicațiile venite de pe mal de la antrenor”.

Patricia Cireș a rămas singurul diamant veritabil al canotajului de la CSM Iași, dar recunoaște că a avut și ea momente când nu se simțea pe deplin apreciată.

„Am avut momente când am vrut să plec și eu de la Iași. Simțeam că nu eram apreciată precum colegele mele de la lot la cluburile lor. Acum însă este totul bine. Crescând sub îndrumarea antrenorilor Ciprian Atomei și Sorin Băhnărel, mă simt ca într-o familie, îmi face plăcere să reprezint Iașul”.

Studentă în anul III a Facultății de Educație Fizică și Sport a Universității Ecologice București, Patricia petrece cam unsprezece luni pe an în cantonament.

„M-am obișnuit. Mă mai apucă însă dorul de casă și parcă aș vrea ca măcar două ore să ajung să stau cu ai mei. E oricum mai bine acum decât era la junioare. Avem o oarecare libertate în plus, nu ca la Baza Dorobanț, când puteam ieși doar cu bilet de voie. Trebuia să precizăm foarte clar unde plecăm, cu cine și mai ales când ne întoarcem”.

Are doar 21 de ani și susține că generațiile care vin se împacă tot mai greu cu rigorile din cantonament.

„Depinde de firea fiecăruia, sunt unii care nu acceptă. Generațiile mai mici renunță la sportul de înaltă performanță nu pentru că nu pot, că n-ar avea calități, ci pentru că le este greu să respecte regulamentele”.

Patricia are de curând și permis de conducere, iar mașina sa este un break Renault, suficient cât să-i încapă bicicleta și ergometrul, aparatură de care nu se desparte nici măcar în puținele zile libere pe care le are! Chiar și în cele câteva săptămâni de pauză trebuie să muncească, iar ea este hotărâtă să nu piardă deloc vremea.

Joi pleacă la Campionatele Mondiale pentru seniori, de la Belgrad, acolo unde revine după aurul european cucerit în 2020, dar mai ales unde primele șapte bărci vor obține deja calificarea pentru Jocurile Olimpice de la Paris, din 2024. Nu vrea să vorbească despre o eventuală calificare și să n-o obțină, ci preferă să tacă și să ne ofere o surpriză plăcută!

Citiți și: Citroën își redefinește gama și mai face un pas pentru a furniza răspunsuri concrete la provocările sociale!

1 thought on “Patricia Cireș, singurul diamant veritabil al canotajului de la CSM Iași, intră la doar 21 de ani în vâltoarea calificărilor pentru Jocurile Olimpice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *