Rugbiștii de la CS Politehnica Iași, pregătiți de antrenorii Cosmin Rațiu, Mihai Stuparu și Ioan Iftode, s-au reunit acum câteva zile pe Stadionul „Tepro”, unde efectuează câte trei antrenamente pe săptămână, alte două desfășurându-se în sala de forță. Până la începerea campionatului Ligii Naționale, prevăzută pentru 1 aprilie, vor susține o serie de meciuri amicale ce va fi deschisă peste câteva săptămâni de o confruntare, în deplasare, cu selecționata Republicii Moldova.

Micu, Chiriac și Platon parcurg perioada de recuperare în urma intervențiilor chirurgicale suferite la genunchi, Bișoc s-a retras, Deliu este plecat în Anglia, dar a promis că va reveni până la începutul campionatului, în timp ce fundașul Sergiu Michiduță participă până duminică la al doilea stagiu de pregătire la lotul României de rugby VII, acolo unde s-a întâlnit cu fostul său coleg, Bălan, jucător care din acest an s-a transferat la Știința Petroșani. Alți patru rugbiști au optat pentru alte grupări: Vasilache, Dorogan (ambii pentru CSM Galați), Tei și Giușcă (RC Bârlad), potrivit paginii grupării ieșene pe Facebook.

„Suntem în discuții avansate cu câțiva rugbiști pentru a întări echipa, sper ca în scurt timp să-i putem prezenta. Pe treisferturi stăm bine în continuare, avem nevoie de înaintași, mai ales pilieri”, ne-a declarat Rațiu.

Deocamdată, de remarcat sunt revenirile lui Văcaru (centru), unul din cei mai îndrăgiți rugbiști ieșeni ai ultimilor ani, cel care este și un arbitru din ce în ce mai apreciat, și Goncear (taloner), care a evoluat pentru Politehnica în prima parte a sezonului trecut.

„Merg și la antrenamente atât cât îmi permite serviciul (n.r. – jucătorul își desfășoară activitatea în cadrul structurii de comunicații și informatică a Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași). În primul rând vreau eu să fiu cât mai bine pregătit pentru că altfel aș fi mai predispus la accidentări și în al doilea rând nu poți să crești singur într-un astfel de sport, ci doar împreună cu echipa. Am fost încă de la primul antrenament de la reunire și mi-a plăcut atmosfera pe care am găsit-o. Îmi era dor de echipă, pentru că am fost 11 ani parte din ea, mă bucur ca avem un nucleu gata format și cred ca anul acesta putem consolida munca începută campionatul trecut”, ne-a declarat Mihai Văcaru.

Alt sistem de desfășurare în Liga Națională!

Liga Națională se va desfășura într-un nou format, dar care n-a fost anunțat oficial. În prima fază, echipele ar fi împărțite în serii de câte 5, în ordinea în care au încheiat precedentul sezon. Clasându-se pe locul 8 din 14 grupări, CS Politehnica Iași va juca, potrivit respectivului sistem de desfășurare, în grupa a doua, tur-retur, alături de Știința Petroșani, CS Năvodari, CSM Galați și Grivița București, grupă pe care s-o denumim Grupa B. În Grupa A ar evolua Baia Mare, Steaua, Dinamo, Timișoara și Cluj, iar în Grupa C – Bârlad, Gura Humorului, Suceava și Alba Iulia (există discuții în privința celei de-a cincea formații, care ar putea fi CSM Constanța sau Rapid București, din partea a doua, dar fără să puncteze).

„Obiectivul nostru pentru grupa din prima fază a Ligii Naționale este ocuparea unuia din primele două locuri”, a precizat Rațiu.

În faza a II-a, în care se va juca tot tur-retur, echipele vor fi repartizate tot în trei grupe după cum urmează: Grupa I – 1A, 1B, 2B, 2C, 3C, Grupa II – 2A, 5A, 3B, 1C, 4C și Grupa III – 3A, 4A, 4B, 5B, 5C, dacă în Grupa C se vor alinia cinci formații).

Semifinalele play-off-ului se vor juca între 1-I și 2-III, respectiv 1-II și 1-III. Câștigătoare vor lupta pentru titlu în finala campionatului, iar pierzătoarele pentru locurile 3-4. Pentru locurile 5-8 se vor confrunta mai întâi 2-I cu 3-III, respectiv 2-II cu 3-I, apoi câștigătoarele, respectiv învinsele între ele.

Citiți și: Înmatriculările de mașini noi încep anul în forță!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *