Transferurile au început să se mai domolească, echipele și-au cam alcătuit loturile, fiind păstrate doar câteva locuri pentru ceva cu totul și cu totul deosebit. Unele formații de juniori au și început campionatele, altele vor debuta la sfârșitul acestei săptămâni, așa că poate fi prezentat un bilanț al jucătorilor de la ACSM Politehnica Iași care au plecat de la gruparea aflată în insolvență, cu mențiunea că mulți dintre ei, cei mai mulți, au ales să părăsească Iașul!

20 de juniori de la Academia ACSM Politehnica n-au mai suportat minciunile Iașului!

Vă prezentăm mai jos jucători care au apucat să evolueze în ultimul sezon în Liga Elitelor, adică născuți nu mai târziu de 2012. S-a tot spus că Iașul n-are juniori buni, dar când veți citi la ce grupări au ajuns veți cântări poate mai bine situația. Voi începe cu cea mai bună generație de la Academia ACSM Politehnica Iași, generația 2011, care a fost foarte aproape să joace finala mică la Liga Elitelor Under 15. A fost singura de la Academie care a jucat în Liga Elitelor, dar foarte bune au fost și generațiile 2010 și 2009 până să le plece din jucători…

Trei la FCSB, doi la CFR Cluj!

8 copii de la ACSM Politehnica Iași 2011 au plecat la cluburi importante din România. Mateo Zălincă, David Negru și Matei Morărița au semnat cu FCSB, vicecampioana națională! Vlad Yossef Odeh și Flavio Rață s-au transferat la CFR Cluj, nimeni alta decât campioana! Darius Tivodar a ales AFC Botoșani, Eduard Cojocariu a optat pentru gruparea bucureșteană ACS Juniorul 2014, iar Denis Coropcianu va juca pentru  CSM Vaslui. Antrenorul lor, Petre Sinescu, anunțat director tehnic la CSM Iași 2020, a renunțat să mai pregătească această grupă, iar pentru noul antrenor au fost discuții mai mult decât aprinse, alesul fiind Lucian Botnari, de la Academia Didi Iași.

Echipa ar fi jucat în acest sezon pentru ACS USV Iași în Campionatul Național Under 16, dar acești juniori, buni pentru FCSB și CFR Cluj, puteau fi integrați treptat în anturajul celor două echipe de seniori de la ACS USV Iași. Pentru cei șase jucători plecați de la generația 2012, pregătită de antrenorul Dan Cananău, poate ar fi fost cam devreme, dar au mai rămas câțiva juniori interesanți și poate că lor le va fi acordată mai multă atenție.

Un elev de top la campioana României!

Trec repede de doi jucători despre care se vorbește numai la superlativ: Paul Roman (2013), ajuns la Universitatea Cluj, și David Ciobănică (2016) – la Rapid București. Nu poate spune nimeni că vor ajunge fotbaliști, dar calitățile îi recomandă pentru cel mai înalt nivel.

Generația 2009, pregătită de antrenorul Ovidiu Burdiujan, este reprezentată de patru jucători, fundașul stânga Robert Pichiu, un elev de top (a încheiat clasa a X-a la „Negruzzi” cu media 9,89!), ajungând la campioana en-titre a României, CS Universitatea Craiova. Yanis Dateș și Călin Paraschiv au semnat cu SC Dinamo București, iar Andrei Calmuc a optat pentru FC Voluntari. De la generația 2010, pregătită de antrenorul Adrian Cotan, Alexandru Neștiean a semnat cu CS Dinamo București. Și generația 2010 a tot pierdut jucători de anul trecut încoace, în frunte cu cei trei transferați la Rapid, dar și cu David Amarandei, care zilele trecute a semnat cu Sampdoria!

Jucători numai buni de luat în calcul pentru echipele de seniori de la ACS USV Iași și am ajuns la generația 2008. Matei Grigorescu, Sebastian Ilieș și Eduard Pitisciuc au trecut împreună cu Diego Voion (2007) la ACS USV Iași, Vlad Ilie a optat pentru Cetatea Suceava, unde a ajuns să joace fundaș, portarul Eric Sofian va juca la CSM Pașcani, iar Andrei Mihai la Știința Miroslava.

Urmează jucători născuți între 2004 și 2007: David Feșteu (2007) la ACS Mediaș, Matei Cuciureanu (2006) la Bradul Putna – Alexandru Hrib (2005) și Bogdan Istratie (2004) la CSM Vaslui, Dragoș Plămadă (2007) la Aerostar Bacău, Dragoș Ungurenașu (2004) la CSM Adjud, Marian Condac (2007) la CSM Pașcani și Robert Niamțu (2006) la Știința Miroslava. De un alt ieșean, Iosua Huluba (2008), nici nu mai spun nimic, el fiind cu Concordia Chiajna la al treilea meci victorios din tot atâtea posibile în Liga 2 ca integralist pe post de fundaș dreapta, așa că Iașul ar fi dispus pentru câțiva ani de rezervorul ideal care să alimenteze echipa ce pentru următorul sezon nici nu concepe altceva decât promovarea în Liga 2!

Material propulsat de Casa Auto Iași.

Foto: Terenul de la Stadionul „Tineretului” pe 24 iulie 2026, a cărui construcție a început în noiembrie 2024 și era anunțat funcțional pentru vara anului 2025: gazon natural, instalație de degivrare și nocturnă!

Citiți și: Cel mai puternic Sandero, Hybrid 155, poate fi comandat de la 19.700 de euro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *