Tibor Selymes, succesorul lui Anthony da Silva pe banca tehnică a divizionarei secunde ieșene cu pretenții de promovare, și-a început luni mandatul cu meciul amical din deplasare încheiat cu 2-1 în favoarea formației FC Botoșani, la care activează un antrenor pe care Iașul s-a cam grăbit să-l îndepărteze, Leo Grozavu.

Academia Politehnica Iași salvează prima echipă!
Am spus în momentul în care alesul conducerii grupării măcinate tot mai intens de insolvență a fost chiar directorul tehnic al Academiei Politehnica Iași că ne vom lămuri până la finalul anului dacă este mai degrabă vorba de un soi de interimat decât de un proiect care să prevadă și un echipament mai lejer. A fost probabil cea mai la îndemână soluție, deoarece problemele financiare prin care trece clubul nu pot reprezenta un veritabil magnet pentru un antrenor care nu doar să fie capabil de a redresa o corabie plină cu apă, ci să mai aibă și un nume pe placul finanțatorului.
Selymes nu este însă singurul nume de la Academia Politehnica Iași la care s-a apelat. Antrenorul secund Marius Mihalache a făcut parte și din staff-ul lui Tony, dar tot de la Academie provine, unde s-a implicat la antrenamentele formațiilor din Liga Elitelor. Până și însuși managerul Academiei, Cezar Honceriu, oferă o mână de ajutor Politehnicii Iași, la pregătirea fizică a echipei fiind ajutat și de Ștefan Rusu, deși se aude că se va continua colaborarea cu preparatorul fizic Darius Hâmpea, cel care face parte din staff-ul echipei naționale a României.
Dar cea mai surprinzătoare cooptare în staff-ul echipei ieșene este cea a antrenorului cu portarii, Ioan Câmpeanu. Solicitat mai mereu să se implice la echipa mare, cel care are aproape jumătate de veac de când activează, cu mici întreruperi, la Politehnica Iași a refuzat politicos, el fiind profesor de educație fizică. Acum a acceptat să întindă o veritabilă mână de ajutor, dar numai până va fi găsit un alt antrenor cu portarii și atât cât îi va permite programul de la școală, dar probabil că va lucra cu Fernandez, Niga și Cuciureanu pentru cele patru etape rămase de disputat în acest an din prima parte a Ligii 2, partide care vor începe marți (ora 17:00), în Copou, cu Chindia Târgoviște, în închiderea etapei a XIV-a.
Așadar, Academia Politehnica Iași face legea în staff-ul tehnic al primei echipe, Academie care are în actualul sezon doar o echipă calificată în play-off-ul Ligii Elitelor (Under 15, pregătită de antrenorul Petre Sinescu; sezonul trecut, pe lângă ea a fost și generația antrenorului Ovidiu Burdiujan, aflată atunci la a doua calificare consecutivă, acum evoluează la Under 17), Academie care și în acest an a pierdut fotbaliști talentați.
Citiți și Reportaj Autoplay: Noua Mazda 6e – Orice țintă poate fi atinsă!