USV-CSM 2020 a încheiat săptămâna trecută turul Seriei 1 a Ligii 3 în deplasare și tot departe de Iași va începe și returul, unul în care din chiar prima rundă este obligată să câștige. A ajuns deja la cinci etape consecutive fără victorie, așa cum optimiștii vor susține că s-au adunat și trei partide la rând fără înfrângere, doar că numai cu trei puncte obținute în ultimele cinci meciuri echipa a coborât de pe locurile de play-off, iar răbdarea a cam ajuns pe sfârșite.

Răbdare pe sfârșite: KSE Tg. Secuiesc – CS USV-CSM Iași 2020, sâmbătă, de la ora 14:00, în etapa a XII-a a Seriei 1 a Ligii 3 de fotbal, prima a returului

Formația ieșeană se va confrunta sâmbătă, de la ora 14:00, cu KSE Tg. Secuiesc, ocupanta locului al treilea în clasamentul la zi, la egalitate de puncte, 21, cu CSM Adjud, situată pe poziția a doua. USV-CSM 2020 le-a învins pe amândouă în tur, în fața adversarei de sâmbătă impunându-se cu 2-1 (1-1) în Copou, golul victoriei fiind înscris de Unghianu, în minutul 85. Pentru jocul cu KSE va reveni în lot Popovici, suspendat etapa trecută pentru cumulul de cartonașe galbene.

„Întâlnim o echipă care a dovedit că este puternică, va fi un meci disputat cred, sper să ne ridicăm la nivelul așteptărilor și să ne întoarcem fericiți. Avem cinci săptămâni de când stăm cu capetele în pământ și nu cred că merităm la cât muncim și la cât de multe ocazii de gol avem”, a declarat antrenorul principal Cristian Ungureanu la conferința de presă organizată vineri în Copou.        

Portarul Toma Niga s-a alăturat antrenorului. 

„Nu cred că va fi un meci dificil, ne cunoaștem adversarul, plecăm cu prima șansă. Știm unde greșim, din păcate am pierdut puncte pe greșelile noastre. Trebuie să fructificăm mai bine orice ocazie, iar în apărare să fim mult mai pragmatici, să nu primim gol”, a precizat Niga.

Prima etapă a returului a început vineri, cu partidele CSM Pașcani – FC Bacău 2 3-0 (3-0; au înscris Cuzuc, Anchidin și D. Panciuc), Aerostar Bacău – CSM Adjud 2-1 (2-1) și AFC Od. Secuiesc – CS Gheorgheni 1-0 (1-0), sâmbătă (ora 14:00) fiind programate și meciurile Bradul Putna – CSM Vaslui și Ceahlăul Piatra Neamț – Viitorul Onești.

Echipa secundă are meci cu Miroslava!

Și echipa a doua de la USV-CSM 2020 va avea un meci important la acest sfârșit de săptămână. Ea va primi duminică, de la ora 11:00, pe terenul sintetic al Stadionului „Tineretului” vizita liderului Știința Miroslava în etapa a XII-a a Ligii a IV-a a județului Iași, penultima a turului. Un alt meci atractiv, de la ora 12:00, va fi cel dintre AS Țuțora și Victoria Lețcani, grupare cu opt victorii consecutive.

Celelalte partide ale etapei sunt programate după cum urmează: Tonmir Iași – Viitorul Hârlău, Gloria Bălțați – CS Tomești (de la ora 11:00), Viitorul Belcești – ASPI, Academia 82 Iași – Stejarul Bârnova (la Victoria) și Unirea Ruginoasa – Progresul Deleni (ora 12:00).

Material propulsat de Casa Auto.

Foto: CSM Pașcani.

Citiți și: Înmatriculările au scăzut și în octombrie, începe ultima sesiune a Programului Rabla 2026!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *