Meci cu miză mare sâmbătă, la Tg. Secuiesc, în prima etapă a returului, mai ales pentru USV-CSM 2020, care venea după cinci jocuri la rând fără victorie. Cu doar trei puncte cucerite în anemica lună octombrie, formația ieșeană s-a văzut scoasă din zona play-off și răbdarea era pe sfârșite.

KSE Tg. Secuiesc – CS USV-CSM Iași 2020 0-3 (0-2), în etapa a XII-a a Seriei 1 a Ligii 3 de fotbal, prima a returului
Antrenorul principal Cristian Ungureanu a operat o modificare majoră în formația de start. A renunțat la căpitanul Al. Marin și a prezentat o formulă de joc parcă mai ofensivă decât de obicei, cu doi atacanți: Popovici, revenit după suspendarea de etapa trecută pentru cumulul de cartonașe galbene, și Unghianu, cel de la care s-a așteptat un tur întreg să facă diferența.
Unghianu a jucat în sfârșit ce trebuie și a făcut diferența în prima repriză, înscriind două goluri cu șuturi din afara careului (minutele 6 și 26), execuția de la al doilea fiind numai bună de pus în ramă. Jocul bun al formației ieșene merita o diferență de scor și mai mare, iar șansa i-a surâs în minutul 38, când portarul R. Minea a avut un atac neglijent asupra lui Popovici. Penaltiul a fost executat de stoperul Chelari, deși poate Unghianu ar fi meritat șansa hattrick-ului, iar R. Minea și-a reparat greșeala!
A rămas 2-0 pentru USV-CSM 2020 la pauză, iar tabela a rămas nemodificată până aproape de final, când Pitisciuc, intrat pe teren în a doua repriză, a stabilit în ultimele minute scorul final la un 3-0 ce ne scutește de alte comentarii. Formația ieșeană a știut să-și apere cu calm și maturitate avantajul, a întrerupt seria de meciuri fără victorie și deja o putem contabiliza pe cea fără înfrângere, ajunsă deja la a patra. Este însă un succes care a venit chiar când trebuia, în compania unei formații cu care s-ar putea merge împreună în play-off, situație în care va pune în clasamentul de plecare maximum de puncte pe care îl putea obține în compania sa, 6 (în tur, la Iași, a fost 2-1). Mai mult, formație ieșeană a revenit în zona play-off, urcând pe locul al doilea în clasament.
USV-CSM 2020: Niga (căpitan) – Alecsandru, Pintilei, Chelari, Ciapă – Sîrbu (’57 Pitisciuc), Buțerchi, Mocanu (’77 Al. Marin), Olaru (’82 Grigorescu) – Popovici (’57 Asofiei), Unghianu (’57 Ed. Sandu). Rezerve neutilizate: Brînză – Voion, Tofan și Lambrinoc.
Prima etapă a returului a început vineri cu partidele CSM Pașcani – FC Bacău 2 3-0 (3-0), Aerostar Bacău – CSM Adjud 2-1 (2-1) și AFC Od. Secuiesc – CS Gheorgheni 1-0 (1-0), sâmbătă desfășurându-se și meciurile Bradul Putna – CSM Vaslui 2-2 (2-1) și Ceahlăul Piatra Neamț – Viitorul Onești 0-1 (0-1).

Runda a XIII-a începe vineri (ora 14:00), cu meciul FC Bacău 2 – KSE Tg. Secuiesc, celelalte partide fiind programate sâmbăta viitoare (ora 14:00): USV-CSM 2020 – Viitorul Onești, CSM Adjud – CSM Pașcani, CSM Vaslui – AFC Od. Secuiesc, Bradul Putna – Ceahlăul Piatra Neamț și CS Gheorgheni – Aerostar Bacău.
Material propulsat de Casa Auto.
Foto: CS USV-CSM Iași 2020.
Citiți și: Inconfundabil