Sâmbătă, la sediul Asociației Județene de Fotbal condusă de președintele Sorin Boca, a fost tras țintarul Ligii a IV-a pentru sezonul 2026/2027, dar și pentru cele două serii din Liga a V-a. Se anunță un sezon fierbinte în Liga a IV-a prin „retrogradarea” Științei Miroslava, așa că va fi un campionat numai bun de urmărit.

ACS USV Iași a înscris echipa a doua în Liga a IV-a! Cum arată prima etapă și în cele două serii ale Ligii a V-a!
Moldova Cristești, campioana de acum două ediții, când își câștigase dreptul de a evolua și în Liga 3, a ales să joace în Liga a V-a, Unirea Scânteia nu s-a înscris nici în ultimul eșalon, dar au apărut ACS USV 2 Iași și Steaua Magică. Lotul ACS USV 2 se va baza pe jucătorii ce nu vor prinde lotul la etapele primei echipe, din Liga 3, în timp ce Steaua Magică n-a reușit să-și înscrie echipele de copii și juniori în Liga Elitelor și Campionatele Naționale deoarece stadionul din Lețcani n-a putut fi omologat din cauza problemelor de la Cadastru, dar nici n-a găsit înțelegere ca să folosească Stadionul „Tineretului” pentru cele două formații din Liga Elitelor (U14 și U13), noul sezon începând mâine.
Iată prima etapă a campionatului Ligii a IV-a a județului Iași, campionat ce va debuta pe 23 august:
Unirea Ruginoasa – Viitorul Belcești
Gloria Bălțați – Steaua Magică
Academia 82 Iași (nou-promovată) – Progresul Deleni
ACS USV 2 Iași – CS Tomești
ACS Tonmir – Stejarul Bârnova
AS Țuțora – Știința Miroslava
Victoria Lețcani – Viitorul Hârlău.
Prima serie a Ligii a V-a are zece echipe, iar prima rundă arată astfel:
Prutul Prisăcani – Viitorul Plugari
Știința Movileni – AS Focuri
Fulgerul Țibănești – Com-Val Valea Lupului
CS Dumești – Avântul Golăiești
CS Ciurea – Viitorul Rediu.
Gloria Românești și Luceafărul Dolhești nu s-au mai înscris în campionat.
A doua serie, din zona Pașcaniului, este ceva mai numeroasă, are cincisprezece competitoare, iar prima etapă, în care Moldova Cristești va sta, se prezintă astfel:
Viitorul Brăești – Viitorul Răchiteni
Recolta Conțești – Siretul Hălăucești
Viitorul Hărmănești – AS Tătăruși
Voința Moțca – Activ Valea Seacă
Spicul Heleșteni – N. G. Topile
AS Kogălniceni – Unirea Al. I. Cuza
Voința Scobinți – Biruința Miroslovești.
Unirea Mircești nu s-a mai înscris în campionat.
Foto: ACS Tonmir.
Citiți și: Revoluția prețurilor la Suzuki și garanție de 10 ani!