Are experiență de două decenii în management, dar are și doi băieți care practică fotbalul. A creat un club prin care vrea să demonstreze că și la Iași se poate lucra temeinic la nivel de copii și juniori. Și-a pus la bătaie economiile adunate cu destulă trudă și s-a înconjurat de specialiști. Mulți specialiști. Și nu doar pentru fotbal, ci și pentru alte domenii conexe, deoarece conceptul pe care-l propune este complex, nu se rezumă doar la a produce fotbaliști.

Concept luminos propus de Workit Sports în fotbalul ieșean!
Adrian Stănescu (43 de ani) este președintele Clubului Sportiv Workit Sports și a creat acest club pentru că și-a dorit mai mult pentru cei doi băieți ai săi care practică fotbalul, Teodor (13 ani) și Ștefan (10 ani). Mai mult nu doar în plan fotbalistic. Mai mult pentru a fi sigur că puștii săi se vor dezvolta armonios nu doar din punct de vedere fizic, ci, așa cum îi place să spună, să devină niște „bărbăței independenți”.
„Vreau tot ce e mai bun pentru copiii mei. Voi fi mereu motivat la maximum să dau tot ce e mai bun pentru copii. Iar fotbalul nu este sport individual. Ce voi vrea pentru copiii mei va fi valabil pentru toți copiii clubului. N-aș merge chiar într-acolo încât să spun că toți copiii clubului îi voi considera copiii mei, dar vom crea o comunitate sudată, prin care toți copiii clubului vor fi copiii noștri, copiii celor care ne vom desfășura activitatea într-un cadru plăcut, civilizat, bazat întotdeauna pe respect”, ne-a declarat Adrian Stănescu.

Nu a mai condus un club sportiv, dar experiența sa în management îl va ghida cu precizie spre a-și atinge obiectivele. Un om de afaceri are mereu obiective de îndeplinit, iar un bun manager caută întotdeauna să se înconjoare de specialiști veritabili.
„Știu să lucrez plăcut și eficient cu oamenii, am coordonat echipe, știu să urmăresc îndeplinirea obiectivelor”, ne asigură Adrian Stănescu.
Unul din principalele obiective ale Workit Sports este să creeze acea atmosferă sudată de care președintele vorbea mai sus, unde părinții și echipa de specialiști modelează copiii atât în plan sportiv, cât și personal! Sigur că sunt vizate și performanțele, dar nu va exista o presiune apăsătoare pe rezultate, ci pe calitatea procesului de instruire, în care presiunea să apară ca un factor mai degrabă energizant, ca un catalizator exact când trebuie depășit un impas.
Un rol aparte îl vor juca părinții și se știe, mai ales la fotbal, cât sunt de implicați, cât sunt de pătimași, dar este bine ca ei să afle că la Workit Sports regulamentele de ordine interioară chiar vor fi respectate, așa cum se întâmplă la toate cluburile mari din străinătate, acolo unde, de exemplu, la majoritatea activităților părinții comunică de după gard cu propriii copii și nu sunt niciodată cazați la același hotel!



„Nu vrem să speriem pe nimeni, dar și părinții vor fi angrenați în tot felul de activități. Vor exista manuale și pentru ei, deoarece părinții, antrenorii și copiii vor trebui să vorbească mereu aceeași limbă. Vor exista limite ferme de la început, pentru că doar așa își vor ajuta copiii, iar colaborarea experților cu părinții va conduce în timp și la apariția rezultatelor”, este convins Adrian Stănescu.
Workit Sport desfășoară în această perioadă o campanie de selecție cum nu prea se practică în Iași, nu doar copiii fiind testați în privința aptitudinilor fotbalistice, ci și părinții contribuie la nota finală prin evaluare în urma unui interviu.
„Noi nu vânăm neapărat vârfuri, dar vrem să uniformizăm loturile pentru a putea lucra cu un randament cât mai bun posibil”.
Clubul de fotbal are grupe începând cu copii născuți în anul 2010 și până la 2018. Toate echipele vor fi înscrise în campionatul județean, iar Workit Sports își va depune în primăvara anului viitor dosarul pentru a fi evaluat de Federația Română de Fotbal, categoria vizată fiind BRONZE. În afara echipei complete de specialiști mizează și pe un alt atu foarte important.



„Cât de curând ne vom începe activitatea pe un teren nou-nouț, cu gazon sintetic, un teren pe care se va putea juca 11 la 11. Deocamdată avem doar grupe preponderent alcătuite din băieți, fiind prezente în loturi doar două fete, vrem să pornim cât de bine putem chiar de la început, iar din primăvară vom demara un proces de selecție dedicat pentru fete”.
Adrian Stănescu este convins că succesul unui club pornește de la echipa managerială.
„Tot ce știu voi aplica în clubul de fotbal, club care a ajuns să îmi ocupe aproape tot timpul. Dacă managementul este bine pus la punct, atunci totul va funcționa bine. Cum am mai spus, copiii merită tot ce-i mai bun, iar eu voi avea grijă ca obiectivele trasate să fie îndeplinite. Ne vom diferenția prin devotament, prin implicare, vom crea acea comunitate atât de frumoasă încât fiecare ieșean să-și dorească să devină o parte din ea”.

Și-am mai putea vorbi despre programele complexe pe care Workit Sports le-a gândit, cu practicare de sporturi complementare, sau cum micii fotbaliști vor trebui să frecventeze biblioteca de la club, detalii esențiale pe care însă le puteți găsi și pe site-ul oficial al clubului, dar mai ales pe rețelele de socializare. Și-ar mai fi ceva, ce nu găsiți nicăieri. Adrian Stănescu nu a pus doar bani la bătaie, a pus și o parte din sufletul său în acest club, într-un proiect îndrăzneț ce a debutat promițător și care merită toată atenția.
Foto: Workit Sports.
Citiți și Reportaj Autoplay: Noul Subaru Crosstrek – Patru ași dintr-un foc!