ACS USV Iași, formație pregătită de antrenorii Cristi Ungureanu și Irinel Ionescu, a debutat vineri în ediția 2025/2026 a Ligii 3, Seria 1. Ea s-a confruntat, în deplasare, cu Aerostar Bacău, grupare cu care a încheiat la egalitate, 2-2, după ce a condus cu 1-0 la pauză.

Debut cu dreptul în noul sezon: Aerostar Bacău – ACS USV Iași 2-2 (0-1)

ACS USV Iași a mers decisă la Bacău să nu piardă și a dominat prima repriză, când a deschis scorul prin Condac, din pasa lui Ed. Sandu, și a ratat o bună oportunitate de a majora diferența prin Fărcaș. A fost doar 1-0 la pauză pentru formația Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, iar Aerostar a egalat la scurt timp după reluare. Mai mult, a urcat scorul la 2-1 în minutul 65 și a beneficiat de un penalty ce putea hotărî soarta disputei. S-a opus însă portarul Bârlădeanu, care a întreținut astfel speranțele într-un deznodământ pozitiv.

Cristi Ungureanu a mizat totul pe cartea atacului și a folosit în ultima parte a meciului patru jucători de profil ofensiv, două dintre rezerve contribuind decisiv la obținerea unui rezultat pozitiv. A. Tanasă, intrat la pauză, a avut o ocazie de a înscrie cu capul, dar egalarea a venit în ultimele minute, când Curcă, trimis pe teren în repriza a doua, l-a deschis cu o pasă lungă pe Ilieș, juniorul ieșean, care a avut o prestație apreciată, a trimis precis în fața porții, iar A. Tanasă n-a mai ratat și a stabilit scorul final la 2-2.

ACS USV Iași a evoluat în următoarea alcătuire: Bârlădeanu – Olăeru, Turcu, Nechita, Filip – Fărcaș (’75 Călin), Șova (’75 Curcă) – Condac (’75 Viorică), Izmană (’46 Bălășel), Ilieș – Ed. Sandu (’46 A. Tanasă). 

Etapa viitoare, ACS USV Iași va primi vineri, 5 septembrie, de la ora 17:00, vizita formației FC Bacău 2, partidă care se va desfășura pe terenul sintetic din Copou.

Tot vineri, AFC Odorheiu Secuiesc – FC Bacău 2 4-0 (2-0). Sâmbătă, de la ora 18:00, sunt programate celelalte dispute ale primei etape din Seria 1: Știința Miroslava – Cetatea Suceava, CSM Adjud – Viitorul Onești, Șoimii Gura Humorului – CS Gheorgheni, Bucovina Rădăuți – CSM Vaslui.

Citiți și: Patru modele Mercedes-Benz Certified vă așteaptă în weekend la Palas Mall!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *