Cam din patru în patru etape, trupa lui Anthony da Silva susține câte un meci în deplasare în compania unei formații cu aspirații similare, de calificare în play-off. La prima partidă cu amintitul statut a remizat, 0-0, cu FC Voluntari, într-un meci din etapa a IV-a în care formația ieșeană a lăsat impresia că s-ar fi mulțumit cu puțin, meci în care am remarcat travaliul lui Hrib din prima repriză. Sâmbătă, de la ora 11:00, în contul etapei a IX-a a Ligii 2, Politehnica Iași se va confrunta cu Concordia Chiajna, grupare la care runda precedentă a debutat pe banca sa tehnică antrenorul Andrei Cristea, debut cu un succes pe un teren, Afumați, pe care echipa ieșeană s-a cam umplut de rușine.

Despre suferință și ce nu poate ierta Tony da Silva niciodată! Concordia Chiajna – Politehnica Iași, sâmbătă (ora 11:00), în etapa a IX-a a Ligii 2

Tony a părut destul de degajat la conferința de presă organizată joi în Copou, gândurile sale îndreptându-se și spre vremurile când va avea aproape întreg lotul la dispoziție, inclusiv pe Camara, ceea ce s-ar putea petrece după jocul de la Chiajna, când Liga 2 va intra într-o scurtă pauză pentru a face loc programului echipelor naționale. Pentru disputa cu Concordia nu se va putea baza pe Jipa, Istratie și D. Ciobanu, în timp ce Tiehi și Ofori sunt incerți. A vorbit despre suferință, dar și despre ce nu va putea ierta niciodată.

„A fost o săptămână pozitivă, venim după două victorii, dar suferința face parte din drumul nostru spre victorie. Dacă jucătorii vor să realizeze într-adevăr ceva notabil trebuie să iubească suferința. Vom întâlni o echipă puternică, va fi un meci echilibrat, în care nu poți avea lipsă de concentrare, un meci în care fiecare detaliu poate să facă diferența. Nu pot ierta lipsa de concentrare, lipsa de intensitate. Cine dă randament joacă, cine nu, stă pe tușă. Avem aici un exemplu de jucător care a muncit mereu cu zâmbetul pe față, a pus 5-6 kilograme de masă musculară și și-a câștigat locul în echipă ”, a declarat Anthony da Silva, referindu-se la fundașul stânga Alexandru Dumitru, cel care l-a însoțit la conferința de presă.

Dumitru a fost titular în premieră etapa trecută, la acel 2-0 cu CS Tunari, meci în care a urcat deseori cu succes în sprijinul atacului. Născut în 2006, fundașul ce poate evolua și pe dreapta a prins un loc în lotul Politehnicii în urma trialului organizat în vară în Copou. A mers și în cantonamentul din Bulgaria, s-a pregătit, a tras de el, și-a așteptat rândul și iată că acum este prima opțiune ca fundaș stânga atunci când Ștefanovici este distribuit pe alt post, fiind și o soluție pentru postul rezervat jucătorului Under născut nu mai devreme de 2005.

„Întâlnim un adversar destul de dificil, dar suntem bine pregătiți și sunt sigur că venim acasă cu 3 puncte. Vreau să progresez cât mai mult, antrenamentele de aici mă ajută mult să evoluez”, a precizat Alexandru Dumitru.

Celelalte partide ale etapei a IX-a se vor desfășura după următorul program: FC Bihor Oradea – FC Voluntari – vineri (ora 17:00), CS Tunari – Metalul Buzău, Dinamo București – CS Afumați,  ACSM Reșița – CSM Slatina, Chindia Târgoviște – FC Bacău, CSC Șelimbăr – AFC Câmpulung Muscel, CSM Olimpia Satu Mare – CSC Dumbrăvița – sâmbătă (ora 11:00), Corvinul Hunedoara – Steaua București – sâmbătă (ora 12:30), Sepsi OSK Sfântu Gheorghe – Ceahlăul Piatra Neamț – duminică (ora 12:30) și ASA Târgu Mureș – CS Gloria Bistrița – marți (ora 20:00).

Citiți și: Trei showroom-uri pentru un îndrăgit eveniment sub semnătura Casa Auto Iași: „Back to School”, ediția a V-a!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *