Trupa lui Emil Săndoi încheie sâmbătă, în deplasare, seria de patru meciuri dintre pauzele dictate de programul echipelor naționale, serie ce a consemnat debutul antrenorului pe banca tehnică ieșeană la acel 2-0 din Copou cu CS Universitatea Craiova și a continuat cu un 0-0, în deplasare, cu UTA, dar mai ales cu un nou succes acasă, 1-0 cu Universitatea Cluj. Șapte puncte din nouă posibile este un bilanț la care probabil foarte, foarte puțini s-ar fi așteptat. Săndoi susține că jucătorii săi sunt însă la fel de motivați, nicidecum c-ar fi poate mai mult cu gândul la cele câteva zile libere din moment ce în ultimele trei etape au cam întrecut deja așteptările tuturor.

Emil Săndoi a lăudat-o pe CFR Cluj în conferința de presă de ieri din Copou, dedicată disputei din Gruia, spunând că doar o conjunctură nefavorabilă o plasează deocamdată în afara podiumului, ocupând locul 6, cu 15 puncte (un meci mai puțin disputat), cu doar un punct mai mult față de Poli, clasată a șaptea, despre care a susținut că se află pe un trend ascendent.
„Trebuie să profităm de moralul bun pe care îl avem. Fiecare echipă are nevoie de continuitate în rezultate, ceea ce ne dorim și pentru partida de sâmbătă. Vom face tot ce depinde de noi pentru un rezultat bun. Mergem încrezători la Cluj-Napoca, băieții au demonstrat că pot alcătui o echipă disciplinată, care știe ce are de făcut pe teren. În fotbal e posibil orice”, a declarat Săndoi, menționând despre Omrani că se află tot într-un „proces de pregătire” și că acum este răcit, dar și că probabil la sfârșitul săptămânii viitoare se vor desfășura în Copou, cu o scurtă pauză între ele, două meciuri amicale, cu Zimbru Chișinău, pe durata a două reprize de câte treizeci de minute.
Fundașul stânga Rareș Ispas și-a însoțit antrenorul la conferința de presă, antrenor care l-a reintrodus în prima echipă chiar de la jocul cu CS „U” Craiova după ce în precedentele două etape nu jucase deloc!
„Meci foarte greu, cu o echipă bună. Trebuie să mergem concentrați, ca și la meciurile trecute, pentru a nu primi gol și să încercăm să luăm punct sau puncte. Muncim mult în fiecare zi și ne așteptam să vină o perioadă bună și pentru noi, dar deocamdată n-am realizat nimic. Încă e departe gândul că ne-am putea califica în play-off, fiecare meci este important. Mă bucur că am revenit în echipă și-mi pot ajuta colegii, sper s-o țin tot așa, nu sunt la cel mai bun nivel al meu”, a precizat Rareș Ispas.
Citiți și: Test Autoplay: Noua Suzuki Vitara – Inconfundabilă!