Sala Sporturilor „Eróss Szolt” din Miercurea Ciuc a găzduit la sfârșitul săptămânii trecute ediția din acest an a Cupei României la taekwondo wt, proba olimpică kyorugi (luptă). Concursul a reunit aproximativ 750 sportivi din toată țara: Botoșani, Brașov, Vatra Dornei, Cluj-Napoca, Craiova, Constanța, București, Miercurea Ciuc, Oradea, Alba Iulia și, bineînțeles, Iași.

Eagles Taekwondo Iași a urcat de 17 ori pe podium la Cupa României!
Clubul Eagles Taekwondo Iași, condus de prof. Narcis Șerban 4 Dan, s-a deplasat la Miercurea Ciuc cu un lot de 29 sportivi de diferite categorii de vârstă (copii 1, copii 2, juniori mici, cadeți, juniori și seniori), obținând 17 clasări pe podium la individual și locul 3 pe echipe la cadeți feminin.
Locul 1
Marius Șerban (categoria de greutate 30 kilograme) – copii 1;
Elisabeta Boariu (59 kg) – cadeți.
Locul 2
Maria Cute Maria (25 kg) – copii 2;
Denis Popescu (63 kg) – juniori;
Octavian Miron (68 kg) – juniori mari;
Smaranda Lungu-Pintescu (46 kg) – juniori;
Nicolae Cute (40 kg) – juniori mici;
Alesia Munteanu (68 kg) – juniori;
Ilinca Iacobescu (59 kg) – cadeți.
Locul 3
Rafael Iosub (25 kg) – copii 2;
Miruna Nechita (+40 kg) – juniori mici;
Sebastian Crivoi (40 kg) – juniori mici;
Rareș Scriminti (73 kg) – juniori;
Marius Rotaru (63 kg) – juniori;

Ioana Vaslavschi (51 kg) – cadeți;
Maya Dascălu (+59 kg) – cadeți;
Elisa Dănilă (47 kg) – cadeți.
„Competiția a fost foarte disputată, cu meciuri spectaculoase, în care sportivii noștri au dat dovadă de spirit de sacrificiu, reușind să se mobilizeze exemplar. Evoluția lor este una pozitivă, ceea ce ne dă speranțe că viitorul sună bine. Ca de obicei, buzunarul părinților a fost sponsorul acestei deplasări și le mulțumesc atât lor pentru sprijinul necondiționat, cât și profesorilor de la școlile unde sportivii clubului învață pentru înțelegerea de care dau dovadă în evoluția lor pe plan sportiv”, ne-a declarat prof. Narcis Șerban 4 Dan.
Citiți și: Sandero, Sandero Stepway, Jogger și Logan s-au înnoit, dar rămân imbatabile!