Doi judoka de la CS Politehnica Iași au urcat miercuri pe podiumul Campionatelor Mondiale pentru veterani desfășurate la Sarajevo, competiție la care au participat 1.352 de sportivi reprezentând 65 de țări! Cu o medalie de aur și una de bronz, Iașul a contribuit cu o treime din medaliile care au situat România pe o poziție de invidiat!

Iașul strălucește la Sarajevo: Gabriel Mardarasevici este campion mondial la judo, Marin Chirazi a cucerit „bronzul”!

Cunoscutul om de afaceri Gabriel Mardarasevici (60 de ani) a slăbit două kilograme pentru a concura la categoria de greutate 60 kg a categoriei de vârstă M7 (60-64 de ani). El a câștigat toate meciurile susținute, în finală dispunând, prin ippon, de spaniolul Elorza Garayalde (63 de ani).

„A fost un concurs dificil, nu vine nimeni de peste oceane numai pentru prezență. Cel mai greu meci n-a fost cel din finală, ci în semifinale”, ne-a declarat Gabriel Mardarasevici, campion național en-titre, cel care anul trecut cucerea medalia de bronz la Campionatele Europene de la Riga.

Marin Chirazi (60 de ani – 73 kg), fost decan la Facultatea de Educație Fizică și Sport Iași, campion mondial în 2022, la Cracovia, a pierdut la Sarajevo meciul din cap de grupă, dar a urmat un veritabil tur de forță în recalificări, unde a câștigat toate cele trei partide susținute, cea decisivă pentru cucerirea medaliei de bronz fiind în compania francezului Yves Tullio (60 de ani).

„Vrem să aducem mulțumiri CS Politehnica Iași pentru sprijinul acordat în pregătire, partenerilor de antrenament și firmei Focality Iași”, a transmis Marin Chirazi.

În clasamentul general pe națiuni, România s-a clasat pe locul 8, cu trei medalii de aur și trei de bronz. Tot cu aur a fost medaliat și Constantin Cremene (54 de ani – 81 kg), fost sportiv al CS Politehnica Iași în perioada 1991-1998, acum antrenor la CSM Bacău.

„Vrem să dedicăm acest rezultat memoriei profesorului Constantin Bordea pentru pasiunea și cunoștințele pe care ni le-a transmis”, a precizat Marin Chirazi pentru pagina oficială a CS Politehnica Iași pe o rețea de socializare.

Foto: Gabriela Sabău.

Citiți și Succes electrizant: Noul Mercedes-Benz GLC electric a fost desemnat „Mașina premium germană a anului 2027”!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *