Aura de invincibilitate pe teren propriu a trupei lui Emil Săndoi s-a împrăștiat sâmbătă în jocul cu Sepsi Sf. Gheorghe, în contul primei etape a returului sezonului regulat. Am asistat la același joc lipsit de consistență, dar, față de celelalte patru meciuri din Copou sub comanda lui Săndoi, încheiate cu victorii pe linie, norocul s-a cam îndepărtat de Poli după ce a ajutat-o să deschidă scorul și a lăsat-o să se descurce și singură!
Mai descurcați-vă și singuri!
Săndoi nu s-a confruntat cu probleme de lot, precum omologul său de la Sepsi, Valentin Suciu, care a venit la Iași cu doar șapte rezerve, dar a surprins cumva că a mizat din start pe Harrison și Kamberi. Englezul a fost atacant central, în timp ce albanezul a fost trimis în banda stângă, Gheorghiță a jucat pe dreapta, iar între ei a evoluat Roman. Harrison era mai obișnuit să joace mijlocaș stânga, dar, în ciuda acalmiei începutului de meci, Kamberi l-a deschis pe fundașul stânga Ispas, acesta a sprintat și a ajuns pe linia de fund la mingea pe care a trimis-o, precis, în careu, la Harrison. Cu spatele la poartă, nouarul de la Poli a așezat mingea pentru Kamberi, care, nejenat de nimeni, a plasat la colțul lung, dar portarul Gyenge plonjase și aștepta să rețină balonul. Și-a găsit stoperul Ninaj să încerce să respingă, doar că a respins spre proprie poartă, trimițând mingea la colțul scurt, peste portar!
Era minutul 12, iar norocul zâmbea din nou în Copou! Început de meci pe placul lui Săndoi, urmat de obișnuitul pas înapoi. Sepsi a început să domine și, firesc, a egalat, în minutul 21. Neskovic a executat bine un corner de pe stânga, Alimi a scăpat de marcajul practic inexistent al lui Gheorghiță (promovat de club, prin presa de casă, ba pentru echipa națională, ba pentru cea de tineret) și a venit nemarcat din spate, a plonjat în careul mic, trimițând mingea pe direcția portarului Fernandez de la un metru de sol! Lovitura cu capul a avut ceva tărie, dar un portar atât de lăudat și de experimentat putea mai mult decât să aibă o reacție tardivă, cu brațul drept, care în loc să îndepărteze balonul de poartă l-a trimis în propria plasă!
Poli nu s-a văzut mai deloc în atac, Bordeianu zbătându-se în zadar să-și impulsioneze colegii. Oum nici n-a contat pe faza ofensivă, dar nici în apărare n-a adus cine știe ce siguranță. Sepsi a avut câteva bune oportunități până la pauză, la două dintre ele stoperul Soares incomodându-și adversarii cât să nu fi putut finaliza cu precizie din situații favorabile. Tot în prima repriză s-a accidentat fundașul dreapta Todoroski, locul său fiind luat de Itu, de meserie mijlocaș, cu bune valențe ofensive.
Itu a avut o incursiune bună chiar din debutul actului secund, l-a găsit bine pe Kamberi, dar continuarea acestuia a lăsat de dorit… Poli a căutat golul, dar Gheorghiță, deși a recepționat perfect o pasă șutată a lui Bordeianu, a trimis dezamăgitor de la 15 metri. Norocul a lăsat-o în continuare pe Poli să se descurce singură. Sepsi a replicat pe contraatac, iar la o deschidere pe dreapta pentru El Sawy s-a împiedicat Ispas și a căzut. Talentatul fotbalist de la Sepsi s-a distrat cu Samayoa cu un dribling de finețe, a ridicat capul și a centrat perfect peste jucătorii masați în fața porții. Mingea a ajuns la Neskovic, nemarcat, care a avut timp s-o așeze și s-o trimită la colțul lung de sub privirea ineficientului Oum, dar și ale lui Fernandez!
Poli s-a mai văzut condusă pe propriul teren, chiar etapa trecută, cu Oțelul! Era doar minutul 63, timp suficient pentru a recupera. A lăsat, ca de obicei, traista deschisă, poate o ajunge în ea măcar un punct, dar tot Sepsi a fost mai consistentă, iar în minutul 77 El Sawy avea să șuteze de la 20 de metri în transversală, singur la marginea careului ieșean pentru că V. Gheorghe făcea marcaj la arbitru! Deja Oum fusese înlocuit cu V. Gheorghe și Harrison cu Tailson. Kamberi a trecut pe poziția sa favorită, iar Gheorghiță a „alunecat” spre centru, mai aproape de Roman, ca în meciul cu Oțelul, când a marcat din acea zonă golul victoriei. Săndoi a operat doar trei înlocuiri, uitându-l pe bancă până și pe Teixeira, cel care îl însoțise la conferința de presă dedicată partidei, văzut de club prin presa care-i preia dulcegăriile ieftine drept un fotbalist numai bun pentru cluburile cu dare de mână!
Degringolada din atacul ieșean a atins momentul culminant în minutul 81, când Poli a primit o lovitură liberă de la 16 metri, iar V. Gheorghe a acaparat el mingea pentru a-și asuma execuția, de parc-ar fi fost șeful vestiarului. Poziție excelentă, Bordeianu era și el pe teren, la fel și Roman, dar execuția a fost mai mult decât modestă! Formația ieșeană a presat pe final, iar în minutele de prelungiri, Itu, printre puținii care au arătat în acest meci dorință și implicare, s-a înălțat peste Fl. Ștefan și a reluat cu capul, dar Gyenge a fost la post.
Poli Iași a irosit o ocazie importantă nu neapărat de a-și trece încă o victorie în cont pe propriul teren, teren pe care nu mai pierduse de la finalul lui iulie (1-2 cu Gloria Buzău), dar mai ales de a aduna câteva puncte care să-i facă liniștit finalul sezonului, nu precum cel precedent, când a tremurat până în ultimul ceas! Și-a arătat limitele, dar vine minivacanța și are suficient timp pentru a-și reveni. Urmează două meciuri în deplasare, cu FC Botoșani și cu Gloria Buzău, formații în mare criză de puncte, și alte trei confruntări până la finalul anului, acasă cu Farul și FCSB și în deplasare cu Dinamo.
Poli: Fernandez – Todoroski (’31 Itu), Soares, Samayoa, Ispas – Oum (’69 V. Gheorghe) – Gheorghiță, Bordeianu (căpitan), Roman, Kamberi – Harrison (’69 Tailson).
Sepsi: Gyenge – Haruț, Ninaj, Ciobotariu – El Sawy (’90+1 Oteliță), Alimi, Siger, Fl. Ștefan (căpitan) – Neskovic, Hajdin, Oberlin.
Sursa foto: iAM Sport / Sportpictures.