La o săptămână după ce Camera Națională de Soluționare a Litigiilor (CNSL) din cadrul Federației Române de Fotbal l-a declarat liber de contractul cu ACSM Politehnica Iași, Marcos Sacară (18 ani), jucător descoperit și format de prof. Andrei Marian la Centrul de Excelență de la LPS Iași și care a petrecut ultimele două sezoane de junior la Academia ACSM Politehnica Iași, a semnat joi cu echipa de seniori pentru care va evolua în sezonul 2026/2027.

Marcos Sacară a semnat cu noua sa echipă la o săptămână după ce a fost eliberat de contractul cu ACSM Politehnica Iași! „Nu i-a fost deloc ușor!”

Marcos Sacară a fost poate exponentul acelei generații selectate din mediul rural, iar la începutul anului a impresionat la Empoli. ACSM Politehnica Iași a solicitat atunci 150.000 de euro, clubul italian considerând că suma este totuși mare pentru un junior ce nici nu debutase la echipa mare. Transferul nu s-a mai concretizat, Sacară a bifat câteva meciuri în Liga 2, dar după retragerea Politehnicii Iași din al doilea eșalon a demarat demersurile pentru a deveni liber de contract, iar de joia trecută a putut cântări bine ofertele primite.

A avut de ales între mai multe grupări din Liga 2, a primit o ofertă tentantă și din Superligă, dar a optat pentru CS Afumați, echipă clasată după primele patru etape pe locul 15 din 22 de participante în a doua divizie, cu patru puncte în cont.

„Am semnat pe un an și sunt foarte mulțumit de alegerea făcută. Vineri încep antrenamentele și poate că voi fi în lot la meciul de sâmbătă, cu Unirea Slobozia. Nu mă aflu la sută la sută din potențial, dar voi recupera cât pot de repede. Sunt dispus să muncesc oricât pentru a prinde cât mai multe minute și a-mi ajuta noua echipă să-și atingă obiectivul”, ne-a declarat Marcos Sacară.

Prof. Andrei Marian, fostul său antrenor, a avut mereu încredere în el, mereu a spus că-l vede ajungând fotbalist.

„Mă bucur pentru Marcos, sper să confirme prin evoluții foarte bune ceea ce am spus mereu: că-l văd ajungând departe în fotbal! L-am sfătuit acum să fie concentrat doar la ce are de făcut și să se adapteze rapid la cerințele antrenorului. Am vorbit mult cu Marcos vara aceasta. Era destul de neliniștit. Nu avea echipă, decizia CNSL întârzia… Nu i-a fost deloc ușor. Mă bucur că situația sa s-a limpezit. Are nevoie de liniște și de fotbal”, ne-a declarat prof. Andrei Marian.

Marcos Sacară a fost și în atenția CS USV CSM Iași 2020, dar a preferat să ajungă într-un eșalon superior Ligii 3. CS Afumați a remizat în ultima etapă, 1-1 în deplasare cu CSC Șelimbăr, și este pregătită de peste 15 ani de antrenorul Vasile Neagu.

Material propulsat de Casa Auto Iași.

Citiți și Reportaj Autoplay: Noua Mazda CX-6e – Nu doar călătoria, cât mai ales starea!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *