La cum probabil voi încheia această postare veţi crede poate că am pretenţia să parcurgeţi vreun manifest, dar de fapt cred c-am ajuns la ultima soluţie de salvare a sportului ieşean. Am ceva ani de când îi sunt în preajmă şi chiar n-aş vrea să-l văd cum se sufocă. La cum gâfâie însă multe zile nici nu prea mai are şi-l anticipez ţinut artificial în viaţă, aşa cum deja se şi întâmplă pe ici, pe colo.
Voi încerca să fiu cât mai scurt cu putinţă, pentru că rândurile următoare mi-aş dori să fie citite nu numai de iubitorii sportului, dar şi de cei care chiar îi pot da o mână de ajutor. Iar cei din urmă n-au timp să parcurgă prea multe rânduri, dar nici n-au nevoie de romane pentru a pricepe că se pot implica. Trebuie doar să vrea, trebuie doar să ştie că ar face-o dacă nu pentru ceilalţi măcar pentru propriii lor copii sau nepoţi, ori pentru cineva drag lor.
A trecut vremea la Iaşi ca un singur susţinător financiar privat să poată asigura un trai decent unei echipe sau al unei discipline. Sigur că ar fi de preferat asta, dar în aceste vremuri, la Iaşi, este imposibil. Pot da exemple nenumărate în acest sens. dar vă spun doar că Irina Dorneanu, campioană europeană la canotaj al treilea an consecutiv, nu mai are mult şi pleacă şi ea de la Iaşi. Avem aici o sportivă de excepţie, e numai şi numai a Iaşului, e descoperită de un antrenor ieşean şi formată la Iaşi, oraş care nici măcar nu trebuie să-i asigure condiţii de pregătire, pentru că este mereu în cantonament la lotul olimpic. Nici măcar cu cheltuieli minime Iaşul nu i se va putea opune cluburilor puternice, iar unul din ele până la urmă o va transfera! Dar dacă nici măcar diamantul nu-l putem ţine al nostru atunci chiar că trebuia să scriu aceste rânduri.
Şi ştiţi câte exemple mai am? Câte vreţi. Din orice sport. Exemple cu poveşti pur şi simplu tulburătoare, de te şi miri cum de ieşenii au devenit atât de nepăsători. Sau poate vor dovedi că nu-s deloc aşa. M-am cam lungit însă la vorbă, dar nici nu prea pot altfel pentru că ştiu cam ce-l doare pe sportul ăsta ieşean şi cam ce i-ar trebui. Veţi spune toţi că banii ar fi cel mai bun leac şi vă dau toată dreptatea. Dar precizam adineauri că a trecut vremea unicului finanţator şi atunci oare ce-i de făcut? Eu de multă vreme mă gândesc la ceva, dar poate n-am avut curaj să şi spun. Când acum câteva luni am auzit pe cineva implicat în sport că pune la cale un proiect ce semăna tare mult cu ce mă gândeam eu am îmbrăţişat ideea şi am susţinut-o din prima secundă.
Recunosc că m-am inspirat cumva de la un mare antrenor ieşean, care căuta să găsească mereu sponsori. Dar nu cu bani mulţi, ci puţini, cât să-i dea omul din toată inima. Iar de acolo a pornit totul. N-am pretenţia că descopăr eu apa caldă, poate că tot ce voi spune, pe scurt, în continuare, n-are nici o logică, dar şi dacă ar fi o banală scânteie? Ei bine, sportul ieşean are nevoie de mulţi susţinători. De zeci de susţinători, sute, chiar mii de sponsori, iar în Iaşi sunt convins că există câteva sute de firme care ar putea lua sportul sub aripa lor. Nu-i nimic complicat, ci de ajuns să ia câte un singur sportiv în grijă, căruia să-i asigure un salariu decent, pe măsura valorii muncii sale. Iar banii să-i dea direct sportivului, pentru a exclude orice alte scenarii.
Imaginaţi-vă o echipă de handbal la care fiecare component al ei să aibă propriul sponsor, sponsor care să-şi facă oricâtă imagine vrea cu el în schimbul banilor oferiţi! Iar banii n-ar fi deloc mulţi. Păi Dorneanu cu 1.500 lei lunar, plus taxele aferente, poate fi ţinută lejer la Iaşi. Acum mă credeţi că sunt mii de firme în Iaşi care şi-ar permite s-o sponsorizeze pe Dorneanu fără să simtă că le-au ieşit acei bani din contabilitate, ci doar mândrie şi mulţumire că pot susţine un sportiv valoros? Mi-ar plăcea să aud că se întrec sponsorii între ei cu sportivii de care se ocupă, dar sumele pot fi şi mai mici, cum pot fi şi mai mari, după puterea investitorului şi după ambiţiile sale. Dar numai punând mână de la mână cred că putem salva ceva. Chiar şi în Iaşi.
Cam asta ar fi pe scurt, dar pot detalia pe spaţii largi, numai de-ar fi nevoie. Repet, poate tot ce-am postat n-are nici urmă de logică, dar asta chiar aştept să-mi spuneţi. Însă dacă veţi considera că am putea urni ceva vă aştept nu doar reacţiile, ci chiar insist să daţi mai departe pentru că poate vede unul sau altul care chiar ar putea face ceva concret. Iar dacă voi veţi confirma că aşa am putea salva sportul ieşean atunci chiar că vom începe ofensiva. Nici voi nu cred că vreţi să-l vedeţi cum se sufocă. Dar credeţi-mă, gâfâie rău de tot!