Politehnica Iași va juca în penultimul meci al etapei a XIII-a a Ligii 2 de fotbal, urmând să se confrunte luni, de la ora 19:30, în deplasare, cu ASA Tg. Mureș, formație care cu 23 de puncte ocupă ultimul loc de pe podium, la egalitate cu CSA Steaua și Sepsi Sf. Gheorghe. Formația ieșeană se clasează pe locul 10, cu 21 de puncte, iar pentru cele șase locuri din play-off concurează jumătate din cele 22 de competitoare.

„Profesioniști, nu mercenari”! ASA Tg. Mureș – Politehnica Iași, luni (ora 19:30), în etapa a XIII-a a Ligii 2

Este ultimul meci pentru antrenorul Anthony da Silva din seria celor patru în care conducerea clubului i-a stabilit ca obiectiv obținerea a minimum 10 puncte, conducere despre care tehnicianul portughez susține că-i raportează tot ce se scrie mai puțin pe placul său. Evident, el nu citește nimic, cum susține că n-a făcut-o nici ca jucător. A vorbit la conferința de presă de joi din Copou despre tactica din ultimul meci, cel câștigat cu golul lui Camara în minutul 90+4, deși poate mai indicat era să rezolve cazul imediat după respectiva dispută.

A vorbit frumos despre formația adversă, despre importanța partidei, dar a ținut să facă și unele precizări pentru a fi cunoscută „realitatea” din cadrul clubului.

„Clubul trece printr-o perioadă foarte dificilă, se confruntă cu un blocaj administrativ de care nimeni nu este vinovat, așa sunt legile în România (n.r. – se referea la întârzierea cu care Primăria Iași alimentează conturile clubului). Acest blocaj nu ne permite să avem liniște financiară, și nu doar echipa are de suferit, ci toți angajații clubului. Când nu ești plătit luni de zile apare stresul, dar noi suntem mai uniți ca niciodată. Jucătorii sunt nervoși, angajații sunt nervoși, nu e bine. Conducerea e nervoasă, dar nu depinde de ea. Conducerea a făcut un efort și ne-a oferit, din resurse private, o parte din prima promisă (n.r. – conducerea a achitat integral prima promisă pentru succesul de la Reșița, rămâne de achitat pentru victoria cu FC Bihor). Este foarte important ca suporterii să înțeleagă în ce situație suntem, iar noi suntem profesioniști, nu mercenari”, a declarat Anthony da Silva.

A precizat că în lot sunt șapte produse ale Academiei Politehnica Iași, ultimul cooptat fiind mijlocașul central Vlad Lăcătușu (născut în 2009), dar și că doi jucători sunt în atenția unui club din Liga 1, respectiv unei grupări din străinătate, fotbaliști care probabil vor părăsi Iașul în iarnă, lista posibilelor transferuri fiind deschisă de Ștefanovici, Ghindovean, Tiehi și chiar Inglada.

Antrenorul de la Poli Iași a fost însoțit de atacantul Kingsley Ofori, pe care l-a lăudat pentru că, venit la Iași după un an fără echipă, a muncit și și-a câștigat un loc de titular.

Citiți și Reportaj Autoplay: Noua Mazda 6e – Orice țintă poate fi atinsă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *