Politehnica Iași a încheiat sâmbătă un sezon complicat. Deși intrată în insolvență și cu interdicție la transferuri, formația ieșeană a început sezonul cu promovarea pe buze pentru a justifica sumele imense acordate cu prea multă generozitate din bugetul Primăriei Iași, dar l-a încheiat în corzi, cu aproape patru luni de restanțe salariale și cu un lot pentru ultima etapă ce a cuprins mulți juniori de la propria Academie.

Putea fi mult mai rău: CSM Slatina – Politehnica Iași 1-0 (0-0)!

Politehnica Iași a întâlnit sâmbătă o formație ce adunase patru victorii și două remize în play-out, o eventuală victorie urcând-o pe locul al treilea, ocupat chiar de gruparea ieșeană, iar antrenorul Tibor Selymes i-a titularizat în premieră pe portarul Cuciureanu și stoperul D. Plămadă. Finalul primului minut de joc a adus primul corner pentru CSM, la care Elo și D. Plămadă au sărit unul lângă celălalt, mai mult încurcându-se reciproc, mingea i-a depășit, a ajuns la atacantul central Siafa Etoha, care a împins-o de la 3 metri în plasă, dar golul a fost anulat pentru un henț destul de greu vizibil.

O nouă gafă în apărare a apărut în minutul 11, când Mitran a fost scăpat de sub observație și a șutat de la 12 metri, ușor lateral dreapta, dar Cuciureanu a respins. Jocul a continuat să se desfășoare în jumătatea ieșeană, iar în minutul 25 Magyari a beneficiat de mingea deviată cu capul de Siafa Etoha, a țâșnit printre D. Plămadă și Ștefanovici, a șutat la colțul lung, pe jos, în diagonală, dar mingea a ocolit spațiul porții.

Cuciureanu a ieșit bine din poartă în minutul 31 și a reținut balonul la marginea careului, dar Politehnica Iași continua să fie masată în propria treime de teren. CSM a pasat la nesfârșit, dar într-un ritm lent, așa că pericolul a venit tot din faze fixe. Buta a executat bine în minutul 40 o lovitură liberă din lateral dreapta, direct pe poartă, dar portarul de 20 de ani și-a meritat titularizarea și a reușit să respingă în transversală!

Istratie a șutat în criză de soluții de la 30 de metri, dar peste poartă, și ceva mai aproape de țintă a fost Hrib, care după o intercepție în jumătatea adversă de teren a trimis de la 20 de metri, pe jos, în diagonală, dar balonul a trecut pe lângă poartă.

Au fost însă singurele apariții cât de cât notabile în jumătatea de teren olteană, consemnate după minutul 40 într-o primă repriză dominată copios de formația gazdă.

Olaru a pierdut balonul în apropierea propriului careu la începutul actului secund, eroare corectată de Ștefanovici și Elo, care au închis bine culoarul de șut, la fel cum l-a pierdut și Istratie, iar șutul plasat al lui A. Stan, de la 20 de metri, a ocolit poarta ieșeană. Olaru era deja în vizorul lui Selymes după ce la o fază anterioară fusese prea ușor depășit și a fost înlocuit cu Pichiu, iar Sacară a intrat în locul lui V. Lăcătușu.

Minutul 65 a adus și prima acțiune consistentă a Politehnicii Iași. D. Ciobanu a gestionat excelent o minge primită din repunere de la margine, i-a pasat elegant lui Sacară, care din propria jumătate l-a lansat pe stânga pe Istratie, plecat dintr-o poziție la limita ofsaidului. Ajuns singur cu portarul Răcășan, a șutat plasat, în diagonală, dar balonul a lovit bara din stânga portarului, mingea a ricoșat tot la el, dar a preferat un șut la colțul scurt și n-a nimerit spațiul porții!

CSM Slatina a ripostat imediat, dar două devieri mai puțin precise au lăsat tabela de marcaj nemodificată. Cuciureanu s-a remarcat și la lovitura cu capul expediată de Georgescu, la colțul scurt, dar n-a mai avut ce face în minutul 75, când, după un nou corner, Năstăsie a șutat de la 18 metri, iar Magyari, aflat într-o poziție suspectă de ofsaid, a preluat și de la 7 metri a deschis scorul cu o execuție precisă: 1-0.  

Mingea a căzut pe transversala ieșeană în minutul 80, la o centrare a lui Mitran din apropierea liniei de fund, iar D. Plămadă a respins pe final de meci șutul lui Chibsah, de la 15 metri, când Cuciureanu plonjase deja spre stânga și părea învins. Au fost ultimele faze ale unui meci în care CSM Slatina a deținut în permanență controlul, ultimele ale unui campionat cumplit și, mulți spun, ultimele ale Politehnicii Iași…

Încheind campionatul pe locul al patrulea în Grupa A a play-out-ului Ligii 2, formația ieșeană a evoluat sâmbătă în următoarea componență: Cuciureanu – Ciapă (’87 Dumitriu), Elo, D. Plămadă, Ștefanovici (căpitan) – Pojar (’87 Grigorescu) – V. Lăcătușu (’58 Sacară), D. Ciobanu (’79 Pitisciuc), Hrib, Olaru (’58 Pichiu) – Istratie. Rezerve neutilizate: Niga – Prisacariu, Dateș și D. Lăcătușu. N-au prins lotul: R. Farcaș, Opriș, Al. Dumitru, Ofori, Ghindovean, Camara, Tiehi, G. Gligor și Umar (plecați mai repede din Iași pentru a nu mai plăti încă o lună de chirie la apartamente – câte 500 euro).

Material propulsat de Casa Auto Iași.

Citiți și: Primele imagini cu Noul Opel Corsa GSE: renaștere electrizantă!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *